Eu cred ca stiu de ce sufar de lene si nu ma mobilizez sa trec la urmatorul pas pe calea dezvoltarii spirituale.
Mie mi-e frica ca Dezvoltarea asta Spirituala m-ar duce la plictiseala. Adica, la naiba, acilea, prin lumea muritorilor de rand, mai ai o emotie, o tresarire, o teama, un nerv, o intransigenta, o conspiratie, un mic complot, un licar de amor egoist fata de Gigel. Dezvoltatii astia spirituali ce au, in afara de iubire continua, ingaduinta, intelegere si altruism?
Adica asa, inchipuiti-va un dezvoltat spiritual in traficul din Romania : pac! iti taie unul calea atunci cand ai prioritate, pac! faci accident, pac! dezvoltatul spiritual se da jos si-l ia in brate pe cel care i-a facut praf masina de 20000 de euro, il mangaie pe crestet si-i zice "pace cu Domnul, ai facut greseala asta ca sa inveti sa gogonezi bine ochii, sa ai rabdare, sa nu crezi ca toata lumea se ploconeste la picioarele tale, dar io te iubesc asa tamp cum esti " etc . Are si emotia asta farmecul ei, totusi!
:) ;)
Pe scurt, totusi, n-ar fi plictisitor sa fii prea dezvoltat spiritual?
PourMoi a scris::) da, dar intrebarea este in cat timp poate cineva sa scape de aceste conditionari si dependente? se face greu si putini isi doresc sa o faca
De astea te ajuta viata ca sa scapi. Adica daca nu vrei sa ti-o iei in freza magistral a la long, scapi, e o chestiune de supravietuire. Bine, banuiesc ca despre dependentele complexe este vorba, ca nu bautul de cafea banuiesc eu ca ne tine pe loc.
Insa, dupa ce-ai scapat, ce te face sa-ti pui dosul la munca? Ideea de a ajunge la iubire si armonie cu toata lumea? Pai nu-i plictisitor? Mie si descrierile biblice ale raiului mi se par plictisitoare, mai degraba te fugaresti sau joci un sah cu Dracu' , prin Iad . 