Ei, uite asa ca tipul ala cu risca sunt eu. Atata timp cat am liniste si nu ma sacaie nimeni si nimic nu-mi trebuie mai mult pt a fi fericita.
Mi-aduc aminte ca nici atunci cand eram mica, nu aveam nevoie de prea mult pt a fi fericita. De multe ori, stateam pur si simplu deoparte si-mi urmaream vecinii, prietenii cum se joaca implicati in anumite activitati si radeam impreuna cu ei sau ma intristam impreuna cu ei, chiar daca nu eram implicata direct.
Acum, as putea spune ca am ajuns la aceasta conditie autoeducandu-ma pentru fericirea simpla, usor de obtinut, dar atunci, cand eram copil?? Stiam eu atunci, gandeam eu atunci cum gandesc acum?? Pentru ca in esenta sunt aceeasi persoana detasata de cele lumesti, perisabile, cum am fost intotdeauna... cum putam altfel sa urmez aceasta cale?
Arcangelo a scris:Daca fericirea e o "predispozitie psihica",atunci nu mai avem nici o raspundere -e doar ceva care ni se intampla sau nu -fara nici o legatura cu felul in care gandim ori actionam.
Mie ideea asta mi se pare iresponsabila.Din gama ideilor care te fac neputincios,nu iti dau putere.
In cazul asta, tu nu esti homosexal din nastere, ci prin influenta mediului, ceea ce inseamna ca e vina ta ca accepti si te complaci in aceasta anormalitate.