Sicily a scris:Raportat la ceea ce vad si stiu eu, mi se pare ca exagerezi - mult ! Daca e sa iau mot-a-mot ceea ce ai scris tu, as impinge in sfera patologicului prea multe chestii si prea multi oameni, si nu e deloc asa. Poate e din cauza ca nu patrund eu sensurile, asa ca pun sub semnul incertitudinii ceea ce ti-am raspuns acum.
Sigur nu ai inteles la ce m-am referit, nu are nici o treaba cu patologicul. Lasa ca detaliez alta data.
Sicily a scris:
Sa inteleg ca alde eu, care gasesc placerea fara sa fiu nevoita sa explorez extremele, trebuie sa ma simt cumva complexata? :) Apoi asta cu cautarea placerii mi se pare ceva limitat. Sexul imi pare o cale spre niste... ma rog, nu un scop. Dar asta e off si neinteresant, banuiesc.
Nu, ci echilibrata. Dar cu cat cineva se lasa mai liber spre extreme, echilibrul se pierde cu atat mai usor cu cat se departeaza de pozitia de echilibru, si astfel se ajunge la lucruri de neconceput pentru oamenii echilibrati. Deci cautarea placerilor extreme este un dezechilibru, dar nu patologic, ci temporar. Astea sunt tentatiile. Oamenii considerati normali, si ei sunt de fapt dezechilibrati, dar intr-o masura mult mai mica decat cei ce depasesc limita extremelor sociale general acceptate. Iar un om dezvoltat spiritual detine un echilibru care tinde spre perfectiune, adica excese care tind spre 0.
Noi avem impresia despre noi ca suntem destul de decenti, de echilibrati, dar nu suntem, si nu realizam asta doarece normalitatea noastra este de fapt o extrema si nu cunoastem o stare mai echilibrata. Starea cu adevarat echilibrata tinde spre perfectiunea spirituala.