Început de Dany29, Dum 25 dec 2005 · 32 răspunsuri · 23.773 vizualizări · închis
multumesc ariana. as mai avea de adaugat ceva. Un copil nu ar rezolva absolut nimic. Dimpotriva va complica si mai mult situatia. Nu inteleg aceasta convingere a unora ca un copilas ar rezolva totul. Oricat de mare ar fi rahataul in care inotam, facem un copil, si gata, am pus la punct totul. Un copil trebuie adus pe lume intr-un climat stabil. In nici un caz nu este un "mielul de sacrificiu" pe altarul unei casnicii destramate sau nesigure dpdv financiar, emotional, etc. Parerea mea...
(w00t)
Poate ca ar rezolva problema, dar numai pt o perioada ft scurta de timp. Dar problema oricum va fi rezolvata (poate) numai pt jovana1, pt ca isi va indrepta atentia spre copil si va uita o vreme de obsesia ei, care va reveni in mod sigur.
Nu sunt consilier de cuplu, nu sunt psiholog, nici macar nu am experienta necesara pt a putea da un sfat...problema este mult prea spinoasa pt a-mi da eu cu parerea, dar un copil, in mod sigur, trebuie sa se nasca intr-un mediu cald, din dragoste si intelegere.
Si, ma repet si imi cer scuze...spider are dreptate; numai o persoana de specialitate, un om cu o pregatire in acest domeniu te poate ajuta. Treci peste ideile preconcepute conform carora daca ai consultat un psiholog esti obligatoriu nebun. Nu te mai gandi ca daca simti aceasta gelozie bolnavicioasa iti vei pierde mintile. Nicidecum. Mai devreme sau mai tarziu toti trecem prin asta, dar fiecare dintre noi se manifesta diferit.
E ok sa fii gelos(geloasa), chiar si la extreme. Mai rau e sa-i arati asta si prin asta sa-l faci (sa o faci) sa se simta prost. Eu zic, ca cea mai sigura cale sa scapi de gelozie, e sa incerci sa discuti cu el (ea) sa vedeti care e cauza si poate un psiholog, va va ajuta, sa intelegeti mai multe si sa gasiti si rezolvarea. Un forum nu iti poate da ajutorul scontat, doar niste sfaturi care se pot dovedi proaste uneori.
am citit povestea ta si m-am regasit intr-o oarecare masura.nu sunt in masura sa dau sfaturi nimanui dar pot sa-ti spun ce am trait eu.am avut o perioada "neagra" din cauza geloziei mele prostesti.problema "inchipuirilor" mele ajunsese sa ma macine in asa hal incat nu ma mai puteam recunoaste.nu mai eram om.traiam doar pentru a-l surprinde facand altceva decat trebuie.eram epuizata.distrugeam toate lucrurile in care crezusem :dragoste,vise,intelegere,planuri de viitor...si pentru ce m-am intrebat intr-o zi??pentru ca eu nu reusesc sa imi gasesc linistea interioara?nu merita sa ranesc ce iubeam mai mult..asa ca m-am decis sa-l indepartez cat de mult pentru a ma regasi.si asta am facut.am plecat in alt oras pentru 2 saptamani,am vorbit cu oameni care traisera experiente similare,mi-am adunat gandurile,m-am gandit mult la ce imi doream de fapt si apoi m-am intors intelegand ca facusem cea mai mare prostie din viata mea!...il pierdusem pentru ca durase prea mult sa ma regasesc,"terapia" imi facuse bine insa nu si elatiei noastre.unde vreau sa ajung? desparte-te de orice lucru care te "leaga" de trecut,elibereaza-te de chinul de a suferi din pricina unor scenarii carora imaginatia ta le da frau liber intunecandu-ti astfel judecata cea dreapta.nu fi prizoniera propriilor ganduri pentru ca vei ajunge sa fii strivita de greutatea lor.traieste-ti viata frumos si fa-l partas si pe el,omul pe care tu il iubesti atat,la dezavaluirea minunii care esti chiar tu.el nu a incercat sa te schimbe,tu de ce vrei sa faci asta?
raspunsurile tuturor intrebarilor sunt in noi!rabdare si vointa,vei reusi sa te eliberezi!
nu stiu daca am reusit sa-ti fiu de ajutor dar sper sa ne "auzim" cu bine!
vreau sa va multumesc...sa stiti ca aveam nevoie sa mi se spuna si ca nu fac bine ca sa ma pot concentra mai bine asupra schimbarii mele...ce am mai facut...?am intrat intr-o biserica si am cumparat o carte,"Pacea ta interioara",a fost fascinanta si m-a linistit.am inceput sa nu il mai stresez cu telefoane si alte verificari,ba chiar eram foarte indiferenta fata de sotul meu(atunci cand eram eu sau el la servici),am incercat sa nu mai presupun lucruri din orice vorba a lui...a fost incredibil...incepe sa redevina totul la normal...el ma cauta acum si inca foarte des,ma viziteaza la servici si de 2 ori intr-o zi...nu m-am vindecat complet,imi trec ganduri negre prin cap,dar asa cum apar de brusc asa le si alung...poate pt ca sunt foarte ocupata in ultima vreme si ca incepe si sesiunea(sunt si studenta),nu mai am atata timp sa "ma gandesc",dar o sa fac tot ce tine de mine sa ma regasesc.ca doar m-am casatorit din dragoste si am fost atat de fericita...de ce sa prefer autodeceptia si autodistrugerea?voi m-ati ajutat sa stiti...m-ati impins spre a face ceva bun!si va sunt recunoscatoare.sper sa imi treaca definitiv depresia asta bolnavicioasa si sa pot spune ca sunt din nou cea mai fericita si ca il fac mult prea fericit pe sotul meu.stiti el a fost cel care mi-a cerut sa nu ne mai protejam ca sa fim si noi parinti...cam de vreo 5-6 luni...si acum ne-am pus serios pe treaba...gata cu stresul si asteptam cu drag ingerasul nostru,pt ca ni-l dorim din tot sufletul...am inteles si un lucru foarte important:niciodata nu trebuie sa gandesti negativ...mereu pozitiv...si sugerandu-ti lucruri placute in fiecare zi...ajungi sa pretuiesti fiecare clipa data...e ca si cum poti sa privesti in doua parti si tu alegi ce preferi sa vezi,iar eu prefer lucrurile placute ale vietii.sunt multi ca mine ,mai rau sau mai putin,sunt multi care reusesc si nu sa iasa din impas,dar depinde de ei insisi,atat e cu certidudine adevarat.
Nu ai idee cat de tare ma bucur sa "aud" asta.
Nu am vrut sa ma dau pe mine exemplu, dar eram la fel ca tine: ma autodistrugeam facandu-mi ganduri aiurea. Nu am spus asta pt ca sincer nu stiu cum mi-am revenit. Pur si simplu m-am trezit intr-o dimineata realizand ca imi fac singur arau si ca trebuie sa incetez.
Sper sa ne anunti in curand ca te-ai "vindecat" definitiv si ca ingerasul vostru este "pe drum" 
Ma bucur sincer Jovana pentru tine. Daca va fi vreodata problema sa te insele si sa nu fie simple supoziti prostesti, sa ma chemi sa-i rup picioarele. 
Ai grija, ca drumul spre vindecare este cel mai sensibil...vezi sa nu te intorci din drum fara sa vrei, sau sa o iei pe alaturi.. 
sunteti draguti!ieri am fost tare bine dispusa si cu multa putere de convingere asupra propriei mele persoane...speram sa pot spune acelasi lucru si azi...si sa pot si maine...adica ce v-am scris mai sus...ASA ESTE...SUNT PE DRUMUL CEL BUN...ganduri negative mereu vor fi si la fel si suspiciuni.dar nu le mai dau interes si ma concentrez asupra relatiei mai mult ca niciodata.pana si sexul e mai placut de cand mi-am schimbat gandirea...poate voi reusi sa starnesc pasiunea de la inceputul inceputurilor...urati-mi bafta sa nu decad iar depresiei...va pup dulce pe toti!!!!
o relatie bazata pe gelozie este ,instabila care nu are nicio sansa in viitor!desi chiar daca se va continua ,odata se va finaliza tot! e f bine sa ai langa tine un om care nu iti ingradeste libertatea,care sa permita sa te simti bine in grupul tau de prieteni,care sa cunoasca copilul din tine care se vrea a fii iubit! credeti ca un barbat recunoaste cand este gelos?si daca da ,de ce o face? si daca nu ,de ce ascunde?e o chestie misterioasa a unui animal posesiv care se vrae iubit si care omoara din iubire!
heidy_2005 a scris:Ma bucur sincer Jovana pentru tine. Daca va fi vreodata problema sa te insele si sa nu fie simple supoziti prostesti, sa ma chemi sa-i rup picioarele. :)Ai grija, ca drumul spre vindecare este cel mai sensibil...vezi sa nu te intorci din drum fara sa vrei, sau sa o iei pe alaturi.. :D
bine heidy,o sa tin cont de ceea ce mi-ai spus.sa sti ca e bine sa ai pe cine te bizui,cateva cuvinte fac miracole.cred ca stiti din proprie experienta ca poti sa ai incredere mai mare si deplina in necunoscuti decat in cei de langa tine,ca rar gasesti prieteni adevarati...eu una am trecut prin experiente de tot felul,si sa sti ca o prietena adevarata si careia pot sa-i destainui tot ce am pe suflet fara sa calce peste ea,este o fata care se afla la sute km distanta,cu care m-am imprietenit printr-o revista care nici nu mai exista,si pe care in 8 ani de cand ne scriem,nu am intalnit-o niciodata.pe ea n-o s-o uit cat traiesc,pt ca a fost mereu alaturi de mine,si am simtit prezenta ei si bunavointa de care a dat dovada.acum sunteti si voi,tot niste necunoscuti in identitate,si pot sa spun cu sinceritate ce ma apasa,pt ca ma simt in siguranta.
in ce priveste relatia mea,totul e spre bine.o sa mai revin.
