lorelai1907 a scris:Nu cred ca trebuie sa judecam asa usor!Categoric,orice s-ar fi intamplat nu trebuia sa faca gestul ala!Insa o depresie grava poate ca ia mintile omului,in special cand acesta e mai sensibil si obosit de lumea asta nebuna.Nici ea nu ar fi vrut asa ceva in mod normal,insa durerea te face sa vezi altfel lucrurile,sa nu mai judeci normal.De aceea ,trebuie sa invatam din tragedii de genul asta si sa avem mai multa grija de sufletele celor din jurul nostru.Sa nu ii ranim si sa ne oprim din drum,cand ii vedem suferinzi,pentru a incerca sa ii ajutam.Ca poate nu toti au taria de a se ridica de jos.
Am trait si eu o depresie, una singura si sper sa nu mai fie cazul vreodata. Aveam senzatia ca in orice clipa lumea sta sa se prabuseasca, priveam oamenii pe strada si mi se parea ca nimeni nu e fericit, ca toate zambetele sunt false, ca nu mai e nicio speranta, ma simtram lipsita de viata, faceam totul masinal. Dupa o saptamana intr-o asa stare, pastrand-o doar pt mine, m-am hotarat sa spun familiei si sa-i rog sa ma ajute cumva. Dupa inca cateva zile, fara sa mai apuc sa ma "confesez" cuiva, am iesit din acea stare. Desigur ca a fost un motiv, unul f profund si dureros pt mine si care a intins la maxim toate coardele mele sufletesti si mentale timp de un an.
Cu toate astea, nicio clipa nu m-am gandit la sinucidere concret, desi de multe ori era de nesuportat si mi-asi fi dorit sa dispar, sa nu mai simt.
Din cauza asta, ma gandesc ca la Madalina a fost ceva cu mult mai grav, ceva care a clocit mult inauntrul ei, pana a scos pui. Ceea ce nu pot sa inteleg, e cum se poate cineva complace in asa ceva... desigur ca ceva nu a functionat normal, de la bun inceput.