Buna,
Nici nu stiu cum sa incep...Am sufletul facut zdrente...nu sunt originala cu nimic, stiu...si totusi in aceste momente pe langa faptul ca iti vine sa te dai cu capul de toti peretii, sa intri in pamant de suparare ai mare nevoie de comunicare si in acelasi timp de izolare, astfel incat presupun ca internetul este solutia ideala.
Sa va spun pe scurt povestea mea.
Pe vremea cand aveam 19 ani si ma aflam la prima mea iubire intr-o relatie plina de stari extreme si de probleme, s-a mutat langa mine o familie cu doi baieti. Unul de aceasi varsta cu mine si unul mai mare.
Din momentul in care ne-am cunoscut, mi-am dat seama ca intre mine si cel de aceeasi varsta cu mine (Tudor) exista o legatura speciala.
Ulterior am aflat ca si el m-a placut din prima. Din ziua aceea am ramas nedespartiti pana azi.
Am devenit cei mai bun prieteni, omul care era langa mine oricand, neconditionat, omul pe umarul caruia plangeam atunci cand aveam probleme, cel care ma sustinea si care indiferent ce mi se intampla imi pazea spatele cum s-ar spune.
Dupa un an m-am despartit cu cel cu care eram la vremea respectiva si s-a creat oportunitatea de a fi impreuna si am acceptat (nu iesisem sufleteste complet din prima relatie ). La momentul acela nu avusesem inca o relatie sexuala, i-am explicat ca inca nu sunt pregatita pt asta ( cu fostul fusesem impreuna 3 ani fara sa facem acest pas) parea ca a inteles. Dupa vreo 3 luni m-a conditionat...ori vreau relatie serioasa cu el, ori pa. I-am spus "pa" bineinteles. Am suferit putin, m-a dezamagit felul in care a pus problema si-am mers mai departe.
M-am impacat cu fostul, am avut o relatie tumultoasa inca vreo 5 ani, m-a inselat de nu stiu cate ori, venea inapoi plangand, eu il iertam si apoi o luam de la capat.
Intre timp, Tudor mi-a ramas in continuare cel mai bun prieten dupa un scurt moment de criza in urma acelei despartiri.
Bineinteles ca tot pe umarul lui plangeam, tot el se straduia sa ma scoata din starile de depresie, tot el imi era alaturi.
Intr-un final mi-a ajuns si mi-am dat seama ca daca nu incerc o relatie serioasa cu Tudor o sa regret toata viata.
L-am parasit fara regrete pe fost si m-am indragostit lulea de Tudor.
Am crezut ca l-am apucat pe Dzeu de picioare, ca sunt cea mai norocoasa femeie din lume, ce sa mai, nu exista cuvinte pt a descrie sentimentele care ma cuprindeau. Ma simteam iubita si eram centrul universului lui si el al meu singura ciudatenie era ca parca nu mai era el, parca se schimbase, am crezut ca il percep eu diferit, dar nu, pur si simplu se schimba complet. Eu deja il iubeam enorm, incet, incet mi-am dat seama ca foarte multe lucruri le facuse inainte din dorinta de a ma cuceri, el de fapt nu era asa cum parea atunci cand era prietenul meu cel mai bun.
Oricum, eu il iubeam deja nebuneste si unele chestii i le acceptam, altele nu, se mai straduia si el dar realitatea arata ca suntem extrem de diferiti unul de celalalt.
Ghinionul ( pe-atunci il consideram noroc) a facut ca noi sa stam chiar gard in gard si din acest moment relatia noastra era la un maxim de confort mai ales ca familiile noastre se inteleg bine.
Au trecut 4 ani de-atunci si eu am inceput sa imi doresc mai mult de-atat, imi doream sa ne mutam impreuna (separata de ai lui sau ai mei) sa ne facem o familie etc. Mai ales ca si el imi dadea mereu de inteles acest lucru.
Din pacate, in momentul in care a vazut ca lucrurile chiar devin serioase a dat bir cu fugitii.
Mi-a zis ca el vrea libertate, ca nu isi imagineaza viata cu o singura femeie si ca e o responsabilitate prea mare. Il sperie teribil ideea de copil si vrea sa se mute mai intai singur.
Mai precizez ca are tot felul de fantezii sexuale gen sex in 3, doreste sa mearga la masaj erotic etc. Firea mea nu mi-a permis sa merg pana intr-acolo incat sa fac sex in 3...nu as putea vreodata si nici sa accept ca el sa faca sex sportiv cu anumite femei pt divertisment si diversitate. Da, mi-a zis ca simte ca s-a blazat sexual si ca are nevoie de diversitate.
Ma simt oribil, nu ma asteptam la asa ceva...intotdeauna mi-a dat de inteles ca eu sunt pt el cea mai cea...etc iar acum imi explica cum si cea mai cea femeie din lume tot ajunge sa nu mai fie suficienta la un moment dat.
Nu stiu cum pare din afara aceasta poveste dar eu sufar cumplit, a fost ceva foarte frumos intre noi...am construit impreuna, am avut sperante impreuna, am vizitat o gramada de locuri impreuna, am pornit afaceri impreuna, brusc s-a dus naibii tot si ma simt ingrozitor de singura. Mi-am pierdut si cel mai bun prieten si iubitul in care am crezut atat de mult.
El ar fi vrut ca eu sa fiu deschisa la minte si sa il las liber. Eu visam familie si romantism.
Imi e atat de greu sa suport acest esec, imi fac tot felul de mustrari ca undeva am gresit, ca nu am fost in stare sa il pastrez pe cel mai minunat om din lume, ca nu ii pot oferi ce isi doreste si asa cum spune si el dau bir cu fugitii.
Dar nu am vazut alta solutie...i-am zis ca are nevoie sa fie liber sa faca ce vrea, sa se gandeasca si sa isi dea seama ce vrea.
El mi-a zis ca nu vrea sa ne despartim dar sa il inteleg asa cum e. Eu nu pot asa ceva...pur si simplu nu pot. Ma simt ranita in orgoliu, jignita si respinsa, ma simt ultimul om.
In continuare imi spune ca ma iubeste enorm ca nu mai vrea o alta relatie , ca vrea sa fim impreuna dar sa il accept asa cum e si nu pot asta.
Nu stiu cat de coerenta am fost dar am mare nevoie de suport si sprijin, chiar ma gandeam sa merg la un psiholog dar nu stiu cum mi-ar putea rezolva aceasta suferinta.
Va multumesc pentru timpul acordat!
