ruudflo a scris:Dau un exemplu : Mama e casnica, nu i-a placut scoala si toata invatamintele pe care le are is cele ramase de la mamica si taticu , tatal este profesor de matematica, are o gandire logica si o oarecare experienta de lucru cu receptivitatea copiilor de la orele de curs .
Concluziile tale duc la faptul ca, indiferent de cine-i va da raspunde copilului la "de ce-uri", el tot asa va evolua pentru ca fiecare parinte are rolul lui din care nu trebuie sa iasa .
La de ce-uri raspund ambii parinti deopotriva..
la de ce-urile fetitelor raspun cu preponderenta mamicile si la baietei raspund taticii,,
insa, dupa primii 2 se incepe practic educatia propriuzisa....adica acei 7 ani de acasa.
in acesti 7 ani rolul si implicarea parintilor sunt decisive pentru copil...
dar. a ramane prea mult si prea profund legat de mama.....a trai in simbioza cu mama poate deveni periculos pentru eul copilului care are nevoie sa se dezvolte....sa se defineasca ca fiinta separata, de sine statatoare, unica.
in timp ce in trecut rolul tatalui era neglijat...ca deh, vremurile erau altele, mai un camp, mai o coasa sau ingrijitul animalelor.. femeile stateau acasa cu copiii si se ocupau de cresterea si educarea lor, astazi taticii au un rol important si indiscutabil.
tatal este cel care ajuta psihicul individual al copilului (inca de la 6 luni) sa iasa din simbioza cu mama si sa isi dezvolte o identitate separata, distincta de cea a mamei. ....copiii lipsiti de tata (din cauza divortului, separarii sau mortii), dezvolta ... “foame paternala” .( am citit eu ope undeva pe net )..si pot avea mai tarziu probleme in rolul de parinte, in relatiile fiului cu alte femei de exemplu, probleme de agresivitate si afirmare personala.
un tata prezent fizic in familie.... dar care nu se implica deloc in relatia cu copiii sai poate trezi aceeasi “foame paternala” si aceleasi viitoare probleme ca si cele enumerate mai sus...e voila...
