Început de @anyry, Vin 28 mai 2010 · 235 răspunsuri · 23.622 vizualizări
ai descris aiurea.
doar daca unul dintre parinti e mort e altfel situatia. altfel e aceeasi. si cand custodia se imparte cu celalalt, ingrijire copilul este a amandurora. (sau asa ar trebui sa fie, dar am vazut si nenorociti ce nu plateau si nu se interesau de copii)
si ca stau copii cu el/ea 2 sapt pe luna, si ca stau toata luna, tot o sa fie intalniri cu ex-ul/ex-a, atata vreme cat sunt implicati amandoi in cresterea si educatia copiilor.
Editat Sâm 11 mai 2013 17:54
**Alex** a scris:ai descris aiurea.
doar daca unul dintre parinti e mort e altfel situatia. altfel e aceeasi. si cand custodia se imparte cu celalalt, ingrijire copilul este a amandurora. (sau asa ar trebui sa fie, dar am vazut si nenorociti ce nu plateau si nu se interesau de copii)
si ca stau copii cu el/ea 2 sapt pe luna, si ca stau toata luna, tot o sa fie intalniri cu ex-ul/ex-a, atata vreme cat sunt implicati amandoi in cresterea si educatia copiilor.
Ce zici tu e valabil in Norvegia nu in Romania. 8)
adica in romania dupa divort unul dintre parinti nu se mai intereseaza de copii?
sau..?
Stim amandoua cum e un divort acasa.
Ranchiuna,ura,sicanare vb grele...in urma unui divort.
In general copilul nu aude ceva de bine despre parintele celalalt.
Ca sa numai zic de ceea ce inseamna ,,vizita,,.
Nus' daca la norvegieni o fi la toata lumea ca la carte,insa am auzit si pe aici de situatii in care ex-a cand isi trimitea copii pt 1 saptamana la ex-ul,ii monta sa o bata pe fetita care o avea ex-ul cu actuala.
In descrierea mea initiala m-am referit la general,pt ca e imposibil sa te referi doar la ceva anume.
Nu asa face asta, pentru ca nu vreau sa ma complic.
Burel001 a scris:Uite si tatal 8)
Oricat imi displace chestia asta ,trebuie sa fiu de acord cu Amarena. 90% sa zicem.
Instinctul patern nu este chiar o scorneala ,insa nu se compara nici pe departe cu instinctul matern .Femeia are mult mai pregnant sentimentul ca nou nascutul si mai apoi bebelul ,copilul ,este "rupt" din ea si de fapt asa este.
Sentimentele protectoare pe care le are barbatul fata de copiii sai ,sunt altceva decat un instinct patern.
De cele mai multe ori, barbatul intra in competitie cu copii sai ,pentru obtinerea confortului personal. Asta bineinteles pana cand apare o situatie serioasa cu adevarat,atunci cand barbatul este gata de orice sacrificiu pentru a-si apara familia.In micile detalii de zi cu zi ,barbatul se transforma de multe ori, in copilul mai mare si mai razgaiat .
In ce priveste intrebarea topicului,am votat DA. Nu se mai pune problema la mine ,dar intr-o atare situatie,teoretica ,faptul ca viitoarea sotie ar avea unul sau mai multi copii,surprinzator chiar si pentru mine ,dar mi-ar da un sentiment placut ,in sensul ca as vedea acceptarea lor ,ca pe o dovada a sentimentelor fata de mama ,iar preluarea responsabilitatilor de tata la modul asumat si serios ,ar fi o confirmare a unui caracter integru , altruist si onorabil.
Totusi gandind mai bine,recunosc ca ar trebui sa avem mjloacele materiale pentru un trai decent,sa existe o compatibilitate intre mine si acei copii,ar mai trebui sa fie un numar rezonabil de copii si nu in ultimul rand ,cred ca nu as fi in stare sa preiau responsabilitatea de tata adoptiv, pentru un copil cu un handicap major.
Si eu sunt cam de aceeasi parere.
romania inedit a scris:Nu vad de ce as face asta si de ce ar trebui sa cresc eu copii altora.
Fiecare sa si-i creasca pe ai lui, ca de aia i-a facut.
Din pacate, acu ceva vreme am scris parerea asta ca o parere generala, pentru ca intre timp mi-am dat seama ca practic copii sunt ai celui care ii creste, nu ai celui care i-a facut.
Sicilia` a scris:Nu. Nu ma simt in stare sa fiu interesata sau sa iubesc by default un copil doar pentru ca ma intereseaza sau il iubesc pe taica-su.
Probabil esti mai orgolioasa de felul tau, dar atunci cand ai fi pusa intr-o situatie reala, mai ales cand copilul ar fi mai mititel. ti-ai schimba atitudinea.
S.M. Poupincourt a scris:Ziceti prea usor "nu"... Eu cred ca, odata cu iubirea pentru un partener, vine si disponibilitatea de a-i iubi copiii. Nu zice nimeni ca e usor. Dar, daca relatia are perspective frumoase.. cred ca se poate.
Si eu sunt de aceeasi parere, pentru ca daca o iubesti pe mama copiilor, nu ai cum sa nu-i iubesti si copii, pentru ca sunt suflet din sufletul ei, carne din carnea ei si sange din sangele ei, asa ca o relatie buna cu mama copilor duce la o relatie foarte buna cu copii si reciproca fiind valabila.
Pentru ca destul de recent mi-am dat seama ca de prea multe ori am generalizat in loc sa particularizez sau nuantez, vreau sa scriu ca eu in principiu cand scriu ca nu m-as casatori, vreau sa scriu de fapt ca nu m-as grabi sa ma casatoresc, dar mai mut decat sigur ca o sa ma casatoresc cu femeia pe care o iubesc.
In cazul in care ea ar avea un copil si eu nu as avea niciunul, nu stiu daca relatia ar functiona prea mult timp daca copilul ar avea mai mult de 10 ani, asta depinzand si de ce varsta as avea eu la acea data, dar daca femeia mea si cand scriu femeia mea ma gandesc la femeia cu care o sa convietuiesc, deci daca femeia mea ar avea un copil, l-as considera ca fiind copilul meu si l-as creste in mod corespunzator.
Acu trebuie sa scriu ca ar fi mult mai bine pentru toti ca acel copil sa fie mai mititel, adica maxim 5-6 ani, sa avem timp sa ne acomodam inainte ca el sa creasca mai mare.
Mai mult decat sigur ca relatia nu ar rezista pe termen lung daca nu am mai avea si noi cel putin un copil, iar daca am mai avea doi, atunci ar fi ca si cand eu as fi facut copilul cu alta femeie si l-as fi adus in relatie, pentru ca sunt sigur ca acel copil se va implica in educarea si ingrijirea fratilor, pentru ca si el face parte din familie.
Teoretic poate sa aiba si doi copii mai mici, dar nu m-as simti in stare sa am grija de doi, pentru ca stiu ce inseamna sa ai grija de doi copii, eu fiind implicat in cresterea si ingrijirea copiilor surorii mele inca de cand erau mici, pentru ca mama mea i-a crescut pe amandoi pana s-au facut mai marisori.
Nu cred ca trebuie sa mai precizez ca e musai sa stiu de existenta copiilor mai inainte si sa fiu prieten cu mama lor inainte de casatorie, iar mama lor sa nu se astepte sa ne casatorim inca din prima luna dupa ce ne-am mutat impreuna, pentru ca eu sunt burlac convins, dar sunt un burlac sociabil si care crede in casatorie pe termen lung.