Povesti de groaza

mie miar placea dar sa nu fie prea lungi.....te plictisesti uneori dak sunt prea lungi

dada..normal ca vreau..ma amuzam si eu putin... :P

deja mi-a intrat in reflex...ca si copii mici de li se spunpovesti seara..nu merg sa dorm pana nu citesc o povestioara de-a voastra :P

s_s_s a scris:

CruelMirror la multi ani ! iti zic aici deoarece inca nu poti sa folosesti pm

Multumesc frumos!

Sa va spun o intamplare care mi-a povestit-o o prietena.Deci..tatal ei s-a nascut in nu stiu ce sat.Si intr-o seara a mers cu bunica lui la o matusa in vizita parca.Si ca sa ajunga acolo trebuiau sa treaca o vale.La un moment dat s-a auzit un zgomot urat..(nu stiu cum sa explic ce fel de zgomot pt ca nici prietena mea nu a stiut cum).Bunica lui i-a spus sa nu se intoarca sa vada ce e si sa isi continue drumul.Copil mic fiind,el s-a intors si ar fi vazut in spatele lor ceva ..mare cam de 2 metri,negru..In momentul ala bunica lui l-a luat in brate si i-a pus mana la ochi si si-a continuat drumul...Tatal ei acum are 47 de ani si nu stie ce ar fi fost chestia aia..dar scoatea zgomote urate rau de tot

Cipixxx a scris:

dada..normal ca vreau..ma amuzam si eu putin... :P

deja mi-a intrat in reflex...ca si copii mici de li se spunpovesti seara..nu merg sa dorm pana nu citesc o povestioara de-a voastra :P

ce nu fac eu pt. tine :D

dar in seara asta o sa postez doar o parte..ca e lunga ..totusi ...

Jocul cu greieri

-Ei? intrebara domnii intr-un glas cand profesorul Goclenius, vadit tulburat, intra pe usa mai repede decat ii era obiceiul-vi s-au remis scrisorile?-Johannes Skoper e in drum spre Europa?- CUm o duce?- Au sosit si colectiile? strigara cu totii de-a valma.

-Numai ce vedetiaici, raspunse grav profesorul, asezand pe masa un tenac de harti si un flacon in care se afla o insecta albicioasa, de marimea unu scarabeu; - ministrul chinez mi l-ea inmanat personal, mi-a spus ca au sosit chiar astazi via Danemarca.

-Mi-e teama ca are vesti proaste despre colegul Skoper, ii sopti, cu mana la gura, un domn fara barba vecinului de masa.Acesta, un savant aproape centenar cu o imensa coama de leu, si el preparator al muzeului de Stiinte Naturale, privea patimas ,cu ochelarii ridicati pe frunte, insecta din flacon.

Ciudata incapere,cea in care se aflau cei sase domni, cu totii cercetatori in entomologie, specialisti in lepidoptere si ortoptere.

Un miros insinuant de camfor si santal intarea impresia de straniu si macabru care emana din aricii de mare spanzurati in tavan,evocand capete taiate cu priviri fantomatice, din stridentele rosii si albe de pe mastile dracesti ale unor triburi insulare,din ouale de strut,dintii de rechini si de narval randuite in vitrine, din trupurile rasucite de maimute impaiate, si din sute de alte forme grotesti provenind din tinuturi exotice.

Atmosfera era manastireasca; jur-imprejur, pe dulapurile de lemn castaniu,mancate de carii,jucau ultimele reflexe tulburi ale asfintitului, cernute prin gradina salbaticita a muzeului si prin ochiurile de geam plumbuite.

Pe pereti,in rame aurite cu grija, atarnau ca niste portrete de familie o serie de desene galbii representand plosnite de copac si coropisnite, marite la dimensiuni uriase.

Sub niste piei de sarpe fluturand intr-un colt, cu un brat rotunjit politicos si un suras stanjenit in jurul ochilor de sticla rotunzi si al bumbului ce-i tinea loc de nas, cu jobenul domnului preparator tras pe cap, o marmota se pleaca adanc , ca un invatator de tara de dinaintea potopului, care se fotografiaza pentru intaia oara.

Cu coada ascunsa in departarile umbroase ale coridorului si paritle mai nobile proaspat lacuite,conform dorintei ministeriale, fala institutului, un crocodil lung de 12 metri,arunca prin usa despartitoare o privire perfida, de pisica,in incapere.

Profesorul Goclenius luase loc, desfacuse jnurul ce lega hartiile impaturite si citise in soapta randurile de introducere.

- E datat din Buthan, Tibetul de sud-est, si anume din 1 iulie 1914, deci cu patru saptamani inaintea izbucnirii razboiului; scrisoarea a facut prin urmare un an de zile pe drum, adauga cu voce tare.-Colegul Skoper scrie, printre altele:"Despre bogata prada pe care am facut-o in lunga calatorie din tinuturile de frontiera ale Chinei prin Assam in regiunea Buthan, neexplorata pana in ziua de azi,am sa va vorbesc mai tarziu,detaliat.Astazi ma rezum la imprejurarile cu totul neobisnuite in care am descoperit o specie noua de greieri albi"- profesorul Goclenius arata spre insecta din flacon, "greiere pe care samanii ii folosesc in scopuri magice, si-l numesc "Phak"-cuvant cu care denumesc in chip injurios pe toti europenii, sau orice om de rasa alba.

Deci aflu intr-o dimineata de la niste pelerini in drum spre Lhasa ca , nu departe de locul unde ne instalasem tabara, se afla un venerabil Dugpa-stiti,unul dintre acei preoti malefici, foarte temut, pe care ii recunosti dupa scufia lor rosie;sustin ca ei descind direct din demonul amanitiei, ciuperca cu palarie rosie.

Oricum ,Dugpasii apartin stravechii religii tibetane Bon, despre care nu stim nimic,de fapt- s-ar parea ca sunt urmasii unei rase necunoscute, a caror origine se pierde in negura vremurilor.Vorbind despre acel Dugpa, pelerinii isi invarteau cu teama superstitioasa morisca de rugaciuni;spuneau ca e "samceh micebat", adica fiinta care nu mai pooate fi numita omeneasca, putand "lega si dezlega",transcendand timpul si spatiul ca pe niste simple iluzii-ca atare putand sa faca orice dorea pe pamant.Mi-au spus ca doua erau caile care urcau treptele pana dincolo de omoenesc:una era a "luminii" - contopirea cu Buddha - cealalta, cea de-a doua, "calea mainii stangi", se indrepta in sens opus; numai cine se naste un Dugpa stie unde ii e inceputul - un drum al mintii, groaznic si monstruos. Asemenea Dugpasi - nascuti si nu facuti - s-ar ivi pe toate meridianele, e drept, putini la numar si , in mod ciudat , aproape intotdeauna nascuti din parinti foarte evlaviosi.S-ar parea - comenta pelerinul - ca stapanul intunericului pune cu mana lui un altoi otravit in arborele sfinteniei , da, si singurul fel de a constata daca pruncul apartine sau nu tagmei Dugpasilor e de al controla in crestet:vartejul de par trebuie sa fie orientat de la stanga la dreapta si nu invers.

Fiereste ca m-am aratat indata foarte doritor de a-l cunoaste mai indeaproape pe acel venerabil Dugpa.Insa caravanierul meu, el insusi tibetan din tinuturile de rasarit, s-a impotrivit cu inversunare.Aiureli,nascociri si nimic altceva,repeta intruna, infierbantat - nemaivorbind ca nici un Dugpa, ci cu atat mai putin un samceh micebat, nu si-ar arata stiinta unui alb.

Atata indaratnicie m-a pus pe ganduri; nu m-am lasat pana nu l-am tras de limba.

Dupa ceasuri de tanguiala am inteles ca si el era un adept al religiei lui Bon, si ca stia in mod hotarat - zicea ca dupa culoarea rosiatica a aburilor ce ieseau din pamant - ca un Dugpa "initiat" locuia in vecinatate.

continuarea...mai tarziu.....

mm...imi place cum suna:"ce nu fac eu pt. tine" :P

si povestea este interesanta...abia astept continuarea

"-Dar de aratat,nu-ti va arata niciodata nici in ruptul capului ce stie si ce poate, incheia el de fiecare data.

-De ce nu ?l-am intrebat.

-pentru ca nu vrea - nu vrea sa ia asupra lui vreo responsabilitate.

-O responsabilitate? Ce fel ,cum anume?

-S-ar putea ca, pricinuind tulburari pe taramul cauzelor, sa fie din nou tarat in vartejul reintruparilor - daca nu cumva ceva si mai rau.

Interesant, am vrut sa aflu mai multe despre misteriosul crez al Bonului si l-am intrebat "Spune-mi,ce crezi, omul are un suflet ori nu?"

-Da si nu.

-Cum adica?

In loc sa-mir aspunda,tibetanul lua un fir de iarba si-l innoda.

-Iarba asta are un nod?

-Desigur.

Desfacu nodul.

-Si acum?

-Nu mai are.

-Tot asa si omul: are si nu are suflet, raspunse el foarte firesc.

Nu mi s-a parut prea limpede, si am incercat sa-l iau intr-altfel:

-Bine,bine!hai sa zicem ca ieri,cand am trecut muntii prin pasula cela ingrozitor,nu mai lat decat palma,ai fi cazut in prapastie - sufletul tau ar fi trait maid eparte,sau nu ?

-N-as fi cazut!

Trebuia sa caut altceva.Arat spre revolverul meu:

-daca te impusc acum, in clipa asta,traiesti sau nu , mai departe?

-Nu poti sa ma impusti!

-Ba pot.

-Incearca.

Asta imi mai lipsea, mi-am pus in gand, sa ratacesc fara calauza pe inaltimile astea nesfarsite! Parea sa-mi fi citit gandurile,zambea dispretuitor.

Fierbeam, nu altceva. Am tacut o vreme.

-Adevarul e ca nu poti sa vrei, incepu el dintr-o data.Indaratul dorintei tale stau dorinti - unele stiute,altele nu, si unele si altele sunt mai tari decat tine.

-Atunci sufletul ce e ,dupa crezul tau ?am intrebat eu ,iritat. de pilda, eu am un suflet?

-Da.

-Si cand voi muri.va trai mai departe?

-Nu.

-Dar al tau?Dupa cum zici,traieste si dupa moartea ta.

-Da. Pentru ca eu am un nume.

-Un nume? Si eu am un nume.

-Da,cu deosebirea ca tu nu-ti stii numele adevarat, si nu esti stapan pe el.Ceea ce crezi ca e numele tau, e o vorba goal! Nascocita de parintii tai.Cand adormi, il uiti - eu nu-mi uit numele nici in somn.

-Da,dar cand mori, nu-l mai stii!am obiectat.

-Nu. Dar maestrul meu il stie,si nu-l uita; cand il rosteste, eu reinviu.Eu si nimeni altul, caci numai eu am un nume ca al meu.Nimeni in afara mea nu-l mai poarta.Ceea ce numesti tu numele tau, il poarta si altii, nu numai tu - ca si cainii, mormai ca pentru sine, in batjocura.M-am facut ca nu-l aud.

-Ce intelegi prin "maestru"?l-am intrebat cu prefacuta nepasare.

-E samcehul micebat.

-Cel care sta prin apropiere?

-Da.Dar cine se afla acolo e doar oglindirea lui - el, cel real, se afla pretutindeni.Poate sa fie si nicaieri, daca vrea.

-Poate sa se faca nevazut ! am spus zambind fara voie - asta vrei sa spui, nu?Cand se afla in spatiul lumii, cand in afara lui; e aici, si pe urma nu mai e?

-Si numele, la fel: e numai cand il rostesti, replica tibetanul.

-Spune-mi, te rog, poti deveni si tu ,candva, un maestru?

-Da.

-Si atunci, poftim, -veti si doi maestri! Da sau nu ?

Triumfam in sinea mea; la drept vorbind, ma contrariau fumurile lui! Credeam ca-l pot prinde cu ocaua mica(aveam de gand sa-l intreb:dar daca unul din maestri vrea sa fie vreme buna, si celalalt vrea sa ploua - cine are dreptate?) cand imi raspunse ceva ce m-a lasat cu gura cascata:

-Cand voi fi si eu un maestru, atunci devin samcehul micebat. Sau crezi ca pot fi doua lucruri intrutotul asemanatoare, fara sa fie una?

L-am contrazis:

-Oricum,sunteti doi si nu unul; daca v-as intalni, ati fi doi oameni, si nu unul singur.

Tibetanul se apleca si , printre pietrele de calcit care se gaseau in numar mare in jurul nostru , alese un cristal foarte transparent; spuse ranjind:

-Pune asta la ochi, si uita-te la copacul de acolo.Il vezi de doua ori,nu-i asa? dar de fapt - oare sunt doi copaci?

N-am stiut ce sa-i raspund, mai ales ca vorbeam in mongola, cum era sa atac o tema atat de complicata in termeni logici? L-am lasat sa se bucure de izbanda lui.Vrand, nevrand, ma minunam in fata unei minti atat de sprintene - uitandu-te la el, ai fi zis mai curand ca este o salbaticiune decat un om., cu ochii lui piezisi de calmuc si cojocul teapan de jeg.Ciudati mai sunt acesti asiati de pe platourile inalte, ii privesti si-ti par niste animale,insa cum le atingi sufletul, iese filosoful la iveala.

Am reluat vorba de unde o lasasem:

-Zici,deci, ca dugpa n-o sa-mi arate ce stie,pentru ca nu vrea sa ia asupra lui responsabilitate?

-Da.Asa e.

-Si daca o iau asupra mea?

Pentru intaina oara de cand il cunosteam, l-am vazut descumpanit. O umbra nelinistita i-a trecut peste fata fara s-o poata stapani. citeai in ea cruzimea,o cruzime salbatica - pe care nu o puteam intelege - si, alaturi de ea, o jubilare rea, vicleana. In multele luni petrecute impreuna, vazusem deseori, si el si eu, moartea cu ochii, vreme de saptamani, nu de ceasuri;am trecut peste hauri pe poduri de bambus late cat sa pui piciorul, care se leganau sub tine de ti se oprea inima de spaima, am strabatut deserturi, am rabdat setea, dar niciodata nu si-a pierdut cumpatul, nici macar pentru o clipa. Ce oare il facea sa-si iasa din fire?Il priveam, si simteam cum ii merge mintea cu o iuteala nebuna.

-Du-am la Dugpa, si-am sa te rasplatesc din pli, l-am indemnat.

-am sa ma mai gandesc,mi-a raspuns in cele din urma.

Era inca noapte cand a intrat in cort,sa ma trezeasca.

-Totul e pregatit, imi spuse.

Afara ne asteptau doi cai mongoli mitosi,abia mai mari decat niste zavozi,ai am pornit in intuneric.

Oamenii din caravana se odihneau, aitipiti in jurul focurilor ce jaruiau incet.

Ceasuri in sir n-am schimbat nici o vorba; straniul miros de mosc pe care-l exhala stepele tibetane in noptile de iulie, suierul monoton al grozamei vanturate de picioarele cailor, ma toropeau; ca sa raman treaz ma sileam sa privesc mereu in sus, spre cer - la aceste inaltimi pustii stelele par sa pulseze, palpaie ca niste flacarui, si-ti picura nelinistea in suflet.

Urcau zorile deasupra piscurilor cand am bagat de seama ca tibetanul calarea cu ochii mari deschisi, fara sa clipeasca,fixand mereu un punct pe cer.Era vadit absent.

Cunostea atat de bine locul unde se afla Dugpa, de nu se uita unde duce drumul?L-am intrebat de cateva ori fara ca el sa-mi raspunda.-Ma trage spre el asa cum magnetul atrage metalul,murmura intr-un tarziu cu limba scamoasa,vorbind parca in somn.

Nu ne-am oprit sa poposim nici la ora pranzului, mana calul inainte fara o vorba,il indemna sa grabeasca pasul, asa ca am mestecat niste pastrama de capra fara a cobori din sa.

Spre seara, cotind dupa un deal plesuv,am ajuns in preajma unui cort, unul din acelea fantastice cum intalnesti din loc in loc in Buthan.Sunt negre,ascutite in varf, hexagonale la baza, cu marginile rasfrante si urcate pe niste piloti inalti - amintesc un paianjen urias care atinge pamantul cu burta.

Ma asteptam sa dau de un saman slinos, cu barba si parul caltos, una din acele fapturi bezmetice ori epileptice, asa cum intalnesti deseori printe mongoli si tunguzi;se ametesc cu fierturi de amanita, si cred ca vad duhuri, sau baiguie prorocii in dodii.Cand colo in fata mea, nemiscat, sta un barbat foarte inalt, neobisnuit de subtiratec, cu pielea lucind masliniu, cum n-am mai vazut vreodata la un om viu; ochii oblici ii avea nefiresc de departati. Tipul unei rase cu totul necunoscuta mie.

va urma..... mai un pic si gata ........

"...Ca si pielea fetei, buzele ii erau netede ca protelanul,de un stacojiu aprins, subtiri ca lama de cutit si atat de arcuite, mai ales la colturile gurii,incat pareau pictate, incremenite intr-un suras necrutator.

Nu-mi mai puteam lua ochii de la acel Dugpa - acum, cand ma gandesc inapoi, as spune ca eram ca un copil tintuit de spaima in fata unei masti de groaza rasarind din intuneric.

Pe cap Dugpa purta o scufie carminie, fara boruri; o blana de pret, din samur vopsit galben,il invaluia pana la glezne.

Nici el nici calauza mea n-au scos o vorba, insa presupun ca s-au inteles prin semne,caci fara sa intrebe ce voiam de la el,mi-a spus din senin ca e dispus sa-mi arate orice i-as cere.Cu o singura conditie:sa-mi iau raspunderea,chiar daca nu stiu despre ce e vorba.

M-am invoit pe loc.Imi ceru in semn de incuviintare sa ating pamantul cu mana stanga.

Asa am si facut.A luat-o inaintea noastra in tacere,si l-am urmat pana ce ne-a poftit sa luam loc.Ne-am asezat pe marginile unui damb, neted ca o tablie.

Cumva nu aveam la mine o panza alba?

M-am cautat prin buzunare, dar n-am gasit decat un pliant in captuseala hainei, o harta veche,aproape stearsa, a Europei.Pesemne o purtasem de-a lungul intregii calatorii prin Asia.Am intins-o pe piatra si i-am spus lui Dugpa ca reprezenta imaginea tarii mele.

A aruncat o scurta privire caravanierului, si iarasi am vazut zvacnind pe fata tibetanului expresia de ura si rautate pe care o surprinsesem cu o seara inainte.

Doream sa vad jocul cu greierii vrajiti?

Am facut semn ca da , si mi-am dat seama ce va urma - era un truc cunoscut. Cu un fluierat sau cu ceva asemanator se ademeneau insectele sa iasa din pamant.

Nu ma inselasem:Dugpa scoase un tarait usor, metalic,dintr-un clopotel pe care-l tinea undeva,sub haina.Si indata, o gramada de greieri au rasarit de prin ascunzisuri, urcand grabiti pe harta.

Multi. Multi. Atat de multi ca nu-i mai puteam numara.

Fusesem gata s ama supar auzind care era scamatoria - o stiam de mult, de prin China, si-mi spuneam ca drumul asta obositor fusese facut de pomana.Insa ce mi-a fost dat sa vad m-a despagubit din plin.Nu numai ca greierii apartineau unei specii necunoscute de stiinta - lucru interesant in sine - dar se si comportau intr-un mod aparte.De-abia ajunsi pe harta, au umblat un timp, razleti incoace si incolo, apoi s-au adunat in grupuri care se masurau banuitor.Dintr-o data, o pata de lumina a cazut in mijlocul hartii, juca in toate culorile curcubeului, iesind printr-o prisma de sticla pe care Dugpa o tinea indreptata spre soare. Cateva secunde mai tarziu ganganiile,pasnice pana adineaori, s-au repezit unele intr-altele cu o furie de nedescris,s-au imbulzit intr-un bulgare zvacnit de trupuri care se cioparteau, se sfartecau, salbatic, fara crutare.

Miile si miile de aripi emiteau un vajait ascutit,cantat,care imi sfredelea creierul; o stridenta ce ingemana draceste ura cu chinurile mortii - inspaimantatoare! nu voi putea s-o uit cate zile voi trai.

Un lichid vascos,verzui,zemuia sub gramada.

M-am rastit la Dugpa sa opreasca jocul - isi strangea prisma, si dadu din umeri.

Degeaba m-am caznit sa despart cu un bat greierii din inclestare: setea lor ucigasa nu avea limite.

Soseau mereu altii,carduri,carduri, se catarau pe bulgarele gretos pana ce a atins inaltimea unui om.

Jur-imprejur pamantul parea ca tresare, misunand de insecte turbate; o dospeala albicioasa de trupuri care se inghesuiau, se striveau, manate parca de un singur gand : SA UCIDA

Cei cazuti de pe morman,mutilati,ciopartiti,nemaiputand urca la loc, se hacuiau singuri cu clestii lor.

Din cand in cand vuietul acela subtire se intetea, se ascutea,devenea atat de sfredelitor incat mi-am astupat urechile - nu-l mai puteam indura.

In sfarsit, slava domnului,gandaniile se imputinara - ieseau din ce in ce mai razletite din gauri si crapaturi, pana ce navala a incetat cu totul.

-Ce face acolo? l-am intrebat pe caravanier, vazand ca Dugpa nu dadea nici un semn de plecare;parea,dimpotriva,sa-si adune gandurile,atat era de concentrat.Isi ridicase buza de sus, si i-am vazut dintii ascutiti,piliti cu grija - erau negri ca pacura,probabil de la betelul pe care toata lumea il mesteca aici.

-Dezleaga si leaga, l-am auzit raspunzand pe tibetan.

Mi-am spus si-mi tot repetam ca de murit, nu murisera decat niste insecte; insa ma simteam grozav de tulburat,imi venea parca sa lesin, si vocea care-mis punea "Dezleaga si leaga" suna din nu se stie ce departari fara margini.

Nu intelegeam ce anume vrea sa insemne,n-o stiu nici astazi;dealtminteri dupa aceea nu s-a mai intamplat nimic iesit din comun.Dar de ce am mai ramas acolo,in locul acela, - poate ceasuri intregi,nici nu-mi amintesc. imi pierise vointa de a ma ridica, cum sa-i spun altfel?

Soarele cobora incet la orizont,peisajul si norii luau acea incredibila culoare galben-portocalie pe care o cunosc toti care au fost in Tibet: in Europa n-o regasesti decat la corturile menajerilor de balci, acelea vopsite in culori barbare.

Nu puteam sa scap de cuvintele "dezleaga si leaga" - imi umblau prin cap, imi rasunau in urechi, si pe nesimtite ma umpleau cu o senzatie de groaza.Nu stiu sa spun de ce, dar in imaginatia mea,mormanul de greieri, trupurile acelea zvacnind ca intr-o menghina a mortii, se prefaceau intr-o viziune tulbure, aceea a milioane de soldati agonizand.Simteam o apasare ingrozitoare, ca de cosmar, - ma inabusea sentimentul enigmati al unei raspunderi monstruoase - cu atat mai chinuitoare, cu cat nu-i vedeam rostul.

Mai tarziu mi se parea ca Dugpa disparuse, si in locul lui - rosu aprins si verde masliniu - un chip respingator palpita in aer: zeul tibetan al razboiului.

Ma zbateam sa alung viziunea, pana ce realitatea mi-a aparut din nou in fata - dar nici ea nu mi s-a parut indeajuns de reala: aburii ce urcau din pamant in unde tremurate, muntii uriasi ce-si profilau la orizont culmile dintate, Dugpa cu scufia lui rosie, eu insumi, imbracat pe jumatate ca un european, pe jumatate ca un mongol, cortul acela negru cu picioare de paianjen - toate acestea nu puteau fi reale! Realitate?Fantezie? Viziune - ce era adevar, ce era parere?

Si ratacise intre ele,gandurile chinuitoare pe care spaima de acea infricosatoare raspundere, misterioasa, de neinteles, le sadea in mine.

Tarziu, mult mai tarziu, pe drumul de intoarcere in tara, intamplarea crestea vertiginos in amintire, ca o buruiana otravitoare pe care nu reuseam s-o smulg.

Noaptea,cand nu pot sa dorm,simt cum incolteste o banuiala,obsedanta,groaznica,legata de cuvintele leaga si dezleaga" - incerc s-o reprim, ca sa nu se intrupeze inc uvinte, - asa cum incerci sa stingi un incendiu de la prima valvataie.Degeaba, nu ma pot apara.Vad in gand cum un abur purpuriu urca din muntele de greieri ,il vad cum se condenseaza in nori ,cum s eintuneca cerul, ca bantuit de spectrele musonului, si cum invvolburarile valuresc spre Apus.

Si acum in clipa cand va scriu ma simt coplesit, --eu--"

-sici scrisoare se intrerupe, incheie profesorul Goclenius.Imi pare rau ca trebuie sa va mai comunic ceva ce am aflat la ambasada chineza - sfarsitul neasteptat al iubitului nostru coleg Johannes skoper, in indepartata Asie - profesorul se opri, auzind strigatele domnilor,rasunand de-a valma:"De necrezut! Greierul mai traieste! acum, dupa un an de zile!Nu se poate!Prindeti-l!A zburat!" Cercetatorul cu coama de leu deschisese flaconul,scuturand afara insecta ce paruse moarta.

O clipa mai tarziu greierul zburase afara in gradina si domnii sareau cu rasuflarea taiata sa-l prinda,gata sa-l rastoarne pe batranul Demetrius,paznicul muzeului,intrat sa aprinda lampa.

Dand din cap, batranul ii privea prin geamul cu zabrele, alergand de colo pana colo cu plasele deprins fluturi.Isi ridica ochii spre cer, se lasa seara si mormai:

-Ce infatisari ciudate iau norii in vremurile astea cumplite - ce razboi!Ai zice ca acela,de colo aminteste un barbat cu fata intunecata si cu ceva rosu in cap:daca ochii nu i-ar fi atat de departati ar semana cu un om!De! Mai, mai sa devenim superstitiosi, acum, la batranete!

gata ....cititi cu atentie..

daca mai vreti sa ma anuntati ...mai am ceva frumos

PROPRIETAREASA

Billy Weaver calatorise d ela Londra cu personalul de dupa-amiaza.Schimbase trenul la Swindon si cand a ajuns la Bath se facuse noua seara si luna rasarea pe un cer senin instelat deasupra caselor din fata garii.Dar afara era un ger napraznic si Billy simtea vantul in obraji ca niste lame de gheata.

-Scuzati-ma, spuse el, pot gasi un hotel ceva mai ieftin nu prea departe de aici?

-Incercati la Clopotul si Dragonul,ii raspunse contorlorul de bilete de la intrare,aratand intr-o directie. S-ar putea sa aiba camere libere.E cam la un sfert de mila mai incolo de partea cealalta.

Billy i-a multumit, si a luat geamantanul de jos si a pornit sa strabata sfertul de mila pana la Clopotul si Dragonul.Nu mai fusese la Bath pana atunci.Nu cunostea nici un localnic.Dar domnul Greenslade de la Biroul Central din Londra ii spusese ca orasul este splendid."Gaseste-ti o gazda undeva si pe urma du-te si te prezinta la directorul sucursalei de indata ce te-ai instalat".

Billy avea saptesprezece ani.Purta un pardesiu nou bleumarin, o palarie noua de fetru maro si un costum nou maro, si se simtea minunat.Inainta in pas vioi.Tot ce facea in zilele acestea facea in ritm vivace.Vivacitatea,ajunsese el la aceasta concluzie, era suprema trasatura comuna a tuturor oamenilor de afaceri prosperi.Marii bonzi din Biroul Central erau absolut fantastic de vivace tot timpul. Te uluiai pur si simplu.

Nu se afla nici un magazin pe aceasta strada larga pe care inainta, numai case inalte de o parte si de alta, toate identice.Aveau portaluri si coloane si patru,cinci trepte care duceau la usa de la intrare, si era clar ca fusesera candva resedinte de granguri.Dar acum, chiar si in intuneric, Billy a vazut ca lemnaria usilor si ferestrelor avea vopsea coscovita, si frumoasele fatade albe erau crapate si patate,asa de rau fusesera lasate in paragina.

Deodata, la o fereastra de la un parter intens luminat de un felinar aflat la nu mai mult de cativa pasi departare, Billy zari un anunt tiparit, rezemat de unul din ochiurile de sus. Se putea citi: CAMERA SI MICUL DEJUN. Chiar sub acest anunt era o vaza de crizanteme galbene, zvelte si frumoase.

Billy se opri din mers.Veni ceva mai aproape de fereastra.Draperii verzi(un material din catifea parca)atarnau de o parte si de alta a ferestrei.Crizantemele aratau superb alaturi de ele.Mai facu un pas si se uita in camera prin geam.Primul lucru pe care l-a vazut a fost focul luminos arzand in semineu.Pe covor,,inaintea focului,un mic soricar dragalas dormea incolacit cu botul varat sub el.Camera insasi, pe cat a putut distinge tanarul in semiintuneric, era plina de mobila placuta la vedere.Se aflau acolo un mic pian cu coada si o canapea mare si mai multe fotolii comode, si intr-unul din colturi, un papagal mare intr-o colivie.Animalele sunt un semn bun intr-o casa ca asta,isi zise Billy; si una peste alta ,ii faceau impresia ca ar fi placut sa locuiasca acolo.Categoric s-ar bucura de mai mult confort decat la Clopotul si Dragonul.

Pe de alta parte, un han ar fi avut unele avantaje fata de o pensiune.Puteai bea o bere si juca darts serile,gaseai o multime de oameni cu care sa schimbi o vorba, si ar fi fost probabil si mult mai ieftin.Locuise odata doua nopti la un han si ii placuse.Nu mai statuse pana atunci intr-o pensiune si, cinstit vorbaind ii era si un pic teama.Numai numele de pensiune il facea sa se gandeasca la varza fiarta,proprietareasa rapace si miros puternic de scrumbie afumata in salon.

Dupa ce dardai in ger,sovaind asa doua,trei minute,Billy se hotari sa-si continuie drumul si sa vada cum e la Clopotul si Dragonul inainte de a lua o hotarare.Dadu sa porneasca.

Si acum s eintampla cu el un lucru ciudat.tocami voia sa se indeparteze de fereastra cand frivirea ii fu atrasa si tintuita de acel mic anunt din fereastra.CAMERA SI MICUL DEJUN,scria aclo.CAMERA SI MICUL DEJUN,CAMERA SI MICUL DEJUN,CAMERA SI MICUL DEJUN.Fiecare cuvant parea un ochi mare si negru ce-l fixa prin geam,retinandu-lsilindu-l sa stea locului si sa nu se indeparteze de casa, si urmatorul lucru de care si-a dat seama a fost ca s-a dus de la fereastra spre usa de la intrare, a urcat treptele si a intins mana spre sonerie.

A apasat pe buton.Departe,intr-o incapere din fundul casei,auzi soneria,si apoi imediat - cu siguranta ca s-a intamplat imediat,pentru ca nici nu a avut timpul sa-si ia degetul de pe buton - usa se deschise larg si in prag aparu o femeie.

In mod normal apesi pe butonul soneriei si astepti cel putin o jumatate de minut pana ti se deschide.Dar cucoana aceasta era ca o jucarie cu resort.Billy a apasat pe butonul soneriei - si ho si ea!Asta l-a facut sa tresara.

Cucoana avea cam patruzeci si cinci sau cincizeci de ani, si in clipa cand l-a vazut i-a adresat un zambet cald de bun-venit.

-Te rog sa poftestiinauntru ,spuse dansa amabil.Se dadu la o parte,tinand usa larg deschisa, si Billy se pomeni pasind inainte in chip automat.Indemnul sau,mai precis, dorinta de a o urma in casa era extraordinar de puternica.

-Am vazut anuntul din fereastra ,spuse el, cautand sa ramana locului.

va urma....

Nu stiu daca e adevarata sau nu,dar mi s-a parut interesanta..

"era o fata intro camera cu bona ei si cainele ,un pichinez.Se culca bona pe canapea ,fata in pat iar cainele sub pat.Se trezeste fata si aude picaturi.Se duce la baie robinetu nu era inchis bine,il inchide si se culca.Iar aude picaturi.Baga mana sub pat cainele o linge si inchide robinetu de la bucatarie.Iar picaturi mana sub pat cainele o linge si...........la bucatarie robinetu inchis la baie la fel.......intra in panica

Intra in sufragerie cainele spanzurat,iar pe perete scrie

Si oamenii pot linge...."

va salut pe toti. Sunt super povestile voastre.

CruelMirror cred k te cunosc...dak poti da-mi si mie idu tau de mess...sau cel putin tre sa vb...

Am si eu cateva povesti de spus dar mai incolo k acu e tarziu