Povesti de groaza

Ce mi-a povestit o prietena..cica a fost in strainatate sa lucreze si ea lucra intr-un bar dintr-un hotel care era nou deschis.Si ea lucra si schimbul 3 de noapte barul era deschis non stop.Si cum noaptea nu prea erau clienti era numai ea singura pe tura.Si cum statea ea intr-o noapte se asezase la masa si se uita la TV, deodata simte cum cineva ii respira in ceafa, s-a ridicat speriata si a auzit cum trosneste parchetul ca si cum cineva a fugit.Intr-o seara tot asa ea singura simte iar respiratia si cum cineva tot pune mana pe ea.Speriata le-a povestit si colegilor ei si ei i-au spus ca si ei au simtit aceeasi chestie si mai mult la unul i-a dat peste mana cand ducea tava.Mai tarziu s-au interesat si au aflat ca acolo se aruncase un muncitor de pe schele cand construiau hotelul exact in locul in care era acum barul.Prietena mea pana au transferat-o in alt departament tot a stat asa si auzea pasi si simtea respiratia si maini pe ea.Infiorator!

S-s iti mai zic si altele ca vad ca tie iti plac...

eram tot asa mica cand bunica povestea cu prietenele ei.In Bucuresti, fostul "Micul Paris", era un macelar care avea o macelarie.Si omul acesta construise macelaria pe o straduta fff ingusta ferita de lume, dar totusi umblata, si sapase el in pamant, in asfalt o trapa, iar cica macelarul asta statea si dintr-un colt al macelariei fara sa-l vada nimeni de afara astepta sa treaca oameni, si nu orice fel de oameni, ci oameni grasi, obezi si atunci dinauntru tragea trapa si cadeau oamenii, iar acest psihopat transa oamenii pe care-i prindea si ii vindea la lume ca si carne de porc sau de vita, si cica si cu cainii facea la fel in loc de miei ii vindea. Bunica mea era adolescenta pe atuncea si stiu ca auzise pe atunci de la politie, si pana la urma l-au prins pe nebun... :) Si cand te gandesti ca in loc de carne de porc il mananci pe unchiul :flowers:

O inmormantare...la fel ca toate inmormantarile din Bucuresti...capela,departe de cimitir...Stam toti,aproape de cel ce ne este grag,dar care nu mai vrea sa stea intre noi..s-a schimbat mult..e galben...probleme cu ficatul.Ne luam ramas bun , mai galagios sau mai tacut,fiecare dupa cum isi poate trada sau nu sentimentele si iesim rand pe rand afara, cu gandul ca a plecat prea tanar,doar 48 de ani...mai avea multe de facut pe lumea asta...ii placeau computerele.Incapem toti in cateva masini si plecam spre cimitir,traversam Bucurestiul...ajungem la Eternitatea si luam fiecare in primire toate cele,pentru ,,ultimul drum''.Dupa scurta slujba,facuta de preot,ne indreptam spre groapa gata pregatita sa-l ascunda de noi.Durerea e mare,dar mai mare atunci cand din groapa se scot oasele tatalui si sunt puse intr-un sac,in groapa.Sicriul ajunge la groapa,se inchide si se lasa usor in jos,pana atinge pamantul...fiecare face gestul crestinesc de a arunca o mana de tarana peste sicriu.Unele persoane izbucnesc in plans,cand groparii incep sa arunce pamantul peste sicriu.Fiul lui,sta singur deoparte ,indurerat dar, totusi,lucid...simte in ceafa respiratia cuiva si vocea tatalui aproape de ureche:,,Uite ce ma plang si prostii astia...ei nu stiu ca eu nu-s acolo,sunt viu''.Se intoarce,dar in spatele lui nu era nimeni...

am sa va povestesc o chestie ciudata ce mi s-a intamplat mie ceva timp in urma.eram prin clasa a XIIa .era ultima zi din vacanta iar eu trageam tare sa-mi fac tema ,in fiecare an imi faceam temele pe ultima suta de metri ,asa ca era cam ora 3 am cand m-a strigat cineva .prima data nu am dat atentie ,am crezut ca mi s-a parut .cand a strigat a doua oara am auzit mai clar .era o voce ragusita .mi-am zis ca vreun vecin se tine de glume .biroul era in fata geamului ,nu vedeam nimic ca erau draperiile trase . am fost tentata sa ma uit ,dar ceva ma retinea.cand a strigat a treia oara mi s-a facut frica .de unde ar fi stiut cineva ca doar eu nu dormeam .niciodata nu am fost mai speriata ca atunci .m-am bagat in pat cu lumina aprinsa .a doua zi i-am intrebat pe toti baietii din imprejurimi daca au facut vreo gluma ,toti au spus ca dormeau la ora aceea.asa ca a ramas o ,cine ar fi putu sa ma strige pe mine la ora aceea . :flowers:

si eu am avut un vis ciudat ....

un apus de soare perfect ....o atmosfera perfecta..... dar apasatoare totusi ...nu mai exista nimic pe pamant ...decat desert.... la vreo 10 m de mine am observat niste umbre... era Isus ... si mai erau oameni cu el ... se pregateau de plecare ... in curand avea sa se sfarseasca totul ... (asa simteam) ...am vrut sa merg si eu cu el ... a zis ca nu se poate (nu indrazneam sa ma apropii de el ) ...am intrebat de ce ? ... a zis ca : chiar daca nu faceai nici cel mai mic pacat ....tot nu se putea sa te iau cu mine ... l-am intrebat inca o data de ce .... a raspuns simplu : pt. ca esti altfel ....ce sa inteleg din visul asta ? .... am visatasta duminica noaptea....luni am lesinat la scoala :)

Renata_necromantica a scris:

Cred ca se poate continua si cu torturile din Evul Mediu. Nu le stiu pe toate, dar stiu ca erau chiar oribile.

Eu m-am documentat serios

Hai ca am fost prea mult pe off topic si se pare ca nici nu prea mai avem idei de fapte, vise, nimica... :D

Dar pentru cine stie ca nu se va plictisi... o povestioara...

,,Sa vedem..." gandi Rissa.

Corpul de marmura era mut, iar in ceea ce priveste restul spatiului, ochii o ajutau foarte putin in intunericul acela: chiar de era o creatura a noptii, de obicei cele vanatoare se orientau dupa auz si miros, nu prea mult dupa vedere precum vampirii, de exemplu. Daca ar fi fost unul dintre ei, ar fi vazut pe intuneric la fel de bine ca si cei vii pe lumina, dar in calitate de varcolac, nu era decat pe jumatate vampir, asa ca trebuia sa gaseasca alta solutie.

Se apleca si studie mai atent basoreliefele de pe marginile sarcofagului. Gasi in schimb o crapatura subtire care ar fi putut delimita acoperamantul de restul mormantului, dar o pierdu curand printre simboluri si desene. O mare parte din suprafata lui - insa cu exceptia partii de sus - era dominata de astfel de reprezentatii usor reliefate, in special animale. Cele mai multe infatisau unicorni de toate tipurile stiute pana atunci: atat cai intunecati cat si dintre cei buni precum inorogii... dar, foarte curios, nu erau nici judecatori, nici cai grei de paladin, dupa cum observa Rissa. Insa gasi schitarea unui soi de inorog exagerat, cu picioarele mult mai subtiri - aproape spite - si parul din fire groase, ondulate. Daca nu se insela, sub desen era probabil singura denumire de pe sarcofag intr-o limba cunoscuta, pe care Rissa o putu descifra: ,,thargelion"; orice o fi insemnand... I se paru, desigur, ciudat ca, in afara de acest cuvant, care tot suna destul de strain si de limba vrajitoreasca, femeia nu mai gasi decat simboluri ce reprezentau litere dintr-o alta limba necunoscuta... probabil una dintre acelea noi!

-Deci, de aici incepe totul... zambi dansa.

Ridicandu-se, se uita atent deasupra sarcofagului. Marmura parea de buna calitate, era alba in totalitate - spre deosebire de restul camerei - dar avea putine vinisoare cenusii, care abia se observau. Treaba era neclara. Rissa isi dadu toata osteneala sa le gaseasca pe toate si cand in sfarsit le dadu de capat, observa cu mirare ca nu erau puse la intamplare, ca marmura nu era tocmai naturala. Toate liniile acelea reprezentau, laolalta, un unicorn intreg, in marime reala, si nu orice unicorn, ci chiar o teroare antica precum era si Airn. Da, asta era. Sarcofagul nu era atat de mare si aproape patrat din intamplare, ci fiindca erau toate sansele ca inauntru sa adaposteasca un cadavru de cal.

Rissa simti un fior rece pe spinare, nu la ideea ca se afla langa un unicorn neisufletit poate de mii de ani, ci fiindca terorile antice nu lasau in urma nici un trup, ele facand parte dintre nosferati. Asemenea tuturor vampirilor, nosferatii luau foc atunci cand erau omorati, fiind pana si mai putine sanse sa poti aduna cenusa mai usoara ca vantul. Fara indoiala ca aici era ceva dubios, iar Marele Avatar o indreptase tocmai catre ce vroia ea sa stie acum cel mai mult si cel mai mult: ce se intamplase cu adevarat de demult, in vremuri imemorabile, care azi se regaseau numai ca mituri si legende carate pe aripi de vant, nici macar pastrate de oameni. A scormoni in tarana trecutului nu parea o idee buna pe moment, dar atunci, pe cand se uita cu mirare la sarcofagul misterios, Rissa nici nu banuia cat de mult ii va folosi mai apoi cunosterea originilor magiei.

Statea si se gandea daca in sicriul acela rece de marmura si bine sigilat se gaseste cu adevarat un cadavru intact de teroare antica ucisa sau e doar o amintire, un monument? Lumina lunii batea numai deasupra mormantului si nu-si risipea razele pretioase in alte locuri neimportante. Rissa se plimba mult timp prin intunericul obscur din jurul sarcofagului, ba departandu-se, ba apropiindu-se, dar mai mult departandu-se decat apropiindu-se, in speranta ca poate, poate va gasi un raspuns care sa o linisteasca. Era sigura ca trecuse de mult de miezul noptii si ca toti dormeau.

Intr-un timp, pierzand simtul orientarii in bezna de langa pereti, se impiedica de un scaun. Probabil ca era acela mai mare, tronul adevarat care nu se incadra intocmai intre mesele lipite de pereti. Intr-adevar, acum era departe de sarcofag.

Se ridica rapid de jos si-si freca genunchii. Daca nu era imuna la arme, s-ar fi ranit tare de tot la picioare fiindca marginile ascutite ale tronului au lovit-o si asa destul de dureros: cat sa cada peste marmura dura; dintr-un oarecare motiv, ea nu-si mai pastra netezimea si in spatele tronului devenea grunjoasa si indeajuns de aspra cat sa-i fi sfarmat genunchiul de nu era asa de norocoasa. Observand asta, muta obiectul foarte greoi de la locul lui, dar il trase intr-o parte cu mare usurinta, fiind varcolac.

Spatarul inalt al tronului ascundea o usa tot atat de mare, dar foarte ingusta. Un maner discret era singurul obiect care dadea de gol intrarea din perete. Rissa impinse usa, care se tranti de peretii de dupa ea, si vazu ca marmura ciuntita de pe jos marca inceputul unor scari roase de vreme. Tunelul fusese probabil sculptat in pamant, dar era in intregime captusit cu piatra ca sa reziste timpului; devenise intunecos, umed si alunecos, cobora hotarat tot mai adanc; Camera Ritualurilor era deja mult sub pamant, iar acum parca intregul complex ar fi ajuns pana in inima pamantului.

Femeia realiza ca nu are cum sa intre acolo asa, in puterea noptii, obosita de dupa evenimentele din aceasta zi. Dar curiozitatea ii alunga tot somnul si simti ca e gata sa o ia de la capat. Isi lua forma de lup natural, in patru labe, ca sa fie sigura ca nu se mai impiedica iar, se incuraja putin si pasi peste prima treapta. Apoi se intoarse si apuca de tronul greoi cu ghearele; se chinui putin pana il fixa la loc, spatele lui acoperind intrarea in intregime - usa nu o mai inchise, ci o lasa langa perete.

Pe urma pasi pe rand, scara de scara, pipaindu-le cu grija in intregime ca sa stie pe unde calca. Tunelul era asa de ingust incat putea simti cum peretii ciobiti ii mangaie blana pe ambele parti, pana la piele, zgariind-o: ar fi putut chiar sa o raneasca, dar nu erau de argint, ci din piatra. Cine ar fi incaput vreodata pe aici? Ea avea noroc ca era slabuta, pana si mai micuta in forma de lup, dar un cal ca Ias nu ar fi incaput in veci pe aici. Poate doar un schelet ca Marele Avatar sau o fantoma reuseau, dar daca erai putin mai voinic, nu aveau cum sa treci nici macar pe o parte, daca te riscai alunecusului. Totul se lega: limba necunoscuta, probabilul vampir inca viu din sarcofag, tunelul exagerat de ingust si uitat de toti in spatele tronului. Dar Rissa nu era in stare sa gaseasca acum elementul cheie.

Cobora multe trepte, pana simti ca peretii nu o mai strang de mijloc si in curand realiza ca nu se mai afla in bezna din tunel, ci in bezna unei incaperi mult mai largi, probabil sub cea de ritualuri. Inainta nesigura cativa pasi pana realiza ca aici nu are nici un reper, nici o stea pe tavan care sa faca lumina si aparu necesitatea unui foc. Desi stia ca incaperea de sus era special vrajita sa fie imuna la alte magii, aici jos nu mai conta. Se ridica pe doua picioare si prin farmece isi aprinse in mana stanga un manunchi de flacari rosii, nu prea mari, dar neobisnuit de luminoase (ea fiind maestra la Magia Focului). Se hotara sa mearga pe langa un perete, asa ca se intoarse langa iesirea din tunel si o lua spre stanga. Dupa un mic ocol neinteresant se gasi din nou in fata tunelului, dar pe partea opusa, asa ca isi continua cautarea.

Nu stia cat ratacise pe langa perete, in acea incapere pietruita in intregime: pe jos, tavanul si peretii laterali. De la un timp simti un miros patrunzator si curat de apa. Desigur ca totul era umed, dar mucegaiul care incoltise frumos la colturi nu putea raspandi in aerul mai rece decat de obicei acel miros proaspat. Merse ce merse pana ajunse la o cotitura brusca spre dreapta. Incepea sa se vada o lumina vaga, verde, parca emanata de o fantasma. Adevarul nu era prea departe...

Culoarul lung si adanc sapat o duse pana sub Lacul Mortilor, intr-un punct in care sapaturi mai adanci erau imposibile din cauza apei. Pe o scurta portiune, peretii pietruiti nu mai erau, iar incaperea se termina in final, cu o portiune de sticla aproape invizibila, prin care se vedea perfect apa stravezie, care emana o culoare parca fosforescenta, verzuie si putin albastruie. Drumul o duse adanc in ,,lumea de dincolo", mai departe chiar si de Portalul magic de pe fundul marii statute Tajveer Qenay, prin care intra si ea o data. In curand, spirite chinuite aveau sa se iveasca si sa incerce sa o sperie.

Era ceva de necrezut sa stai sub apa Lacului Mortilor si sa vezi usoare sclipiri de lumina cum strabat tacute sticla. Nici aici jos, la cine stie ce adancime, apa nu facea nici o miscare. Totul se incheia intr-un fel de semicerc de sticla, asupra caruia practic plutea apa fara greutate sau densitate a Ixului, ce totodata alcatuia ,,Lumea de Dincolo", lumea spiritelor.

Inauntru erau asezate in ,,x", patru fotolii putrezite, dar care inca mai pastrau amintirea a ce-au fost odinioara: locuri de odihna foarte comode. Rissa atinse unul si vazu ca sunt umede, murdarite de mucegai ca si peretii, dar asta nu o impiedica sa se aseze pe el ca sa se odihneasca dupa tensiunea drumului. Flacarile din mana stanga i se stinsera din senin, ca prin magie dar fara voia ei; pe de alta parte acum avea o lumina acceptabila din partea apei. Se sprijini cu incredere de spatarul fotoliuliu, tragandu-si rasuflarea. Cu toate ca simtea cum i se umezestea blana de la spate, nu-i pasa si se relaxa ca acasa, privind fara graba in jur. Simti inca o data cum aici e mult mai frig decat prin tunel, temperatura ce nu-si gasea locul in Ix sau Zioze.

Intre cele patru fotolii era un teanc de carti ponegrite, multe chiar si rupte, aruncate neglijent una peste alta. Probabil candva fusesera asezate frumos pe o masa care se stricase din cauza umezelii si sub greutatea volumelor groase, caci resturi de lemn putrezit se vedeau dedesubtul foilor risipite. Rissa privi in apa verzuie si observa ca era linistita - de obicei, pe fundul Lacului Mortilor se mai gaseau spirite nelinistite care nu puteau iesi defel din apa, in special cele care fusesera condamnate sa ispaseasca o anumita pedeapsa din cauza faptelor oribile din viata.

Stia in special de la Yesterfox, regele Noxului, ce inseamna sa fii blocat inauntru. El murise in vartejul cu acelasi nume ca si tara si ajunse tot aici, de data asta nu fiindca fusese condamnat, ci pentru ca nimerise intr-un teleportor. Povestea lui era prea complicata si lunga ca sa si-o aminteasca pe toata acum, dar stia ca Yestorfox i-o spusese cand vizitase prima data Mansionul Nox. Un adevarat cosmar sa nimeresti aici era nu numai pentru cei morti dar si pentru cei vii caci legendele vechi spun ca din ,,lumea spiritelor" nu se mai poate iesi niciodata. Dar Rissa stia mai bine decat toate legendele ca asta nu era imposibil de vreme ce Juan gasise o metoda sa-l readuca pe iubitul ei, Yestorfox, si sa se razbune pe Aderus - alt rege de acum zece mii de ani, alta poveste inca nespusa in intregime. La toate astea se gandea femeia pe cand privea in apa clara de deasupra.

Dupa ce se odihni putin, lua o carte din mormanul din fata ca sa vada despre ce se scrie in ele, sau macar din ce vreme sunt. Desi copertile erau in cea mai jalnica stare din cauza umezelii si mucegaiului, iar foile puteau fi intelese cu greu, problema nu o constituia defel citirea paginilor murdarite ci intelegrerea simbolurilor necunoscute care pentru Rissa nu erau mai mult decat niste randuri putin sterse, dar frumos arcuite si scrise cu grija. Recunoscu unele insemne caci multe litere se regaseau si la baza sarcofagului din sala superioara, dar nu stia ce limba poate fi. Nu gasea nici un element de legatura intre tot ce i se parea ciudat.

Lasand aceasta carte la o parte, mai lua una, si apoi inca una, pana le rasfoi pe toate, numai ca sa vada ca erau in aceeasi limba necunoscuta, dar scrisa cu mult stil. Oare sa fie atat de vechi incat nimeni sa nu stie despre ce e vorba? Sau poate ca nu stia ea despre ce e vorba? Incerca sa faca o vraja de ajutor, menita sa-i traduca simbolurile dar, inca o data, energiile magice de aici erau pur si simplu absorbite sub Lacul Mortilor, mai precis, in lumea spiritelor. Tunelul si culoarul pietros pe care venise erau doar un spatiu neutru intre farmece. Probabil din aceasta cauza si flacarile fermecate i se stinsesera aici, desi le putuse aprinse. Desigur ca putea sa ia o carte cu ea si sa-i dea de capat in siguranta, in Eeofol, dar daca il intalnea pe Ias nu ar fi putut sa-i explice prezenta ei aici peste noapte, cand lui ii spusese clar ca pleaca acasa - ar fi zis ca-l minte si risca sa strice prietenia, devenind suspicioasa. Nu-si putea asuma raspunderea unui astfel de lucru, dar simtea ca nici nu vroia sa scoata cartile de aici. Pana la urma, daca erau atat de importante, ar fi fost salvate din grota asta si duse undeva in siguranta. Cei care le uitara aici probabil ca le lasasera cu intentie vremii si conditiilor neprielnice pentru nise obiecte de cultura: fie ca nu trebuiau gasite, fie ca apartineau lumii spiritelor, intr-un fel sau altul trebuiau sa ramana aici. Si Rissa se conforma, dar facu putina ordine intre carti.

Daca ar fi stiut mai multe despre locurile astea si-ar fi permis sa-l faca mai acceptabil, dar probabil de frica spiritelor nelinistite care incepeau sa se adune in apa din afara sticlei magice, il lasa pe placul lor. Ca sa se asigure ca nu va strica si mai mult volumele, le cladi frumos intr-o parte, aduna alaturi resturile unei mese care fusese o data lacuita si frumos sculptata si apoi muta inapoi cartile, pe mijloc. Foile care zburara si erau total rupte de vreo coperta le aduna pe un fotoliu in speranta ca le va putea completa o data ce va afla limba veche. Nu avea nici cea mai vaga idee de unde sa inceapa sa o caute, macar daca i-ar fi stiut pronuntia si cateva cuvinte, ce inseamna anumite simboluri, dar asa, trebuia sa se bazeze numai pe memoria vizuala.

Pe cand rearanja cartile in mijloc, de data asta cladite cu grija si nu aruncate una peste alta, linistea de acolo incepea sa se scurga in timp ce spiritele rasculate suierau de jur imprejur. Cel putin, de data asta, Rissa stia ca vorbesc ceva intre ele pe limba nemortilor, limba strict interzisa celor vii. Oare ar fi vrut sa o goneasca de aici, de la pericol? Sau din contra, sa o atraga spre ei, in inchisoarea fara de scapare? Isi aminti ca odata, Marele Avatar ii spusese sa nu se lase ademenita de dansii, caci o vor indruma spre pieire, si asta vroia sa faca, sa nu-i bage in seama pe cei morti fara pic de onoare.

Pana si tunelul acesta de sub apa avea un anume scop; poate ca cineva se gandi sa faca spiritele nelinistite din Lacul Mortilor, gardienii secretelor lasate aici. Ar fi fost o alta idee stralucita caci, desi fantomele din ce in ce mai furioase nu puteau patrunde inauntrul spatiului protejat de sticla fiindca erau limitate la apa vrajita, cu siguranta ca ar fi speriat pe orice nu cunostea magia Noptii... chiar mai mult de atat, ai fi putut sti si toata magia Mortii, ca tot nu scapai de acest sentiment de instrainare. Atmosfera apasatoare de aici incepea sa o nelinisteasca pe Rissa, care simtea ca ii este din ce in ce mai frig, ca pe culmile vesnic inghetate ale Haraiei.

Vazand ca tipetele lor nu au efect asupra oaspetelui nedorit, fantasmele se potolira deodata. Poate aveau alt motiv pentru care nu mai suierau, caci pana atunci nu vazura cum arata musafirul incapatanat. Bineinteles ca nu au putut observa prin spatele fotoliului ca langa ele se afla un varcolac. Chiar daca linistea de odinioara reveni, spiritele se adunara gramada pe langa sticla, fetele lor desfigurate ivindu-se ca niste forme hidoase ale apei verzui, infecte.

Pentru Rissa era ca un cosmar sa stea inconjurata de cine stie cate vieti irosite degeaba, care acum o priveau cu ochi dusmanosi, dar fiindca observa ca la vederea ei toti tacura ca prin minune, se incapatana sa ramana linistita in fotoliu. Stia ca incepe sa-i fie frica de faptul ca spiritele se holbau la ea cu multa ura si simtea pe propria-i spinare cum fiori reci treceau de fiecare data cand se mai alatura vreo fantasma chinuita de aici de jos.

Ii era din ce in ce mai greu sa-si pastreze calmul caci nicaieri nu mai gasi asa nemorti fara regrete, dar mai ales atat de sluti: nici macar in legiunile vaste ale Ixului in care intalneai tot felul de cadavre miscatoare. Totusi, simtea cum ochii i se lipeau de somn fiindca pierdu-se o noapte intreaga, si privea tot mai greu cum multe dintre fantome erau chiar soldati gata de lupta, cu armura si arme rupte ce-i drept, dar nu se miscau de langa sticla si probabil ca-si asteptau razbunarea. Nu reusi sa si-i scoata din minte, avea impresia ca ii vede si cu ochii inchisi, dar somnul o coplesi in curand.

Se adanci in fotoliul putred, se ghemui cu picioarele sub dansa, puse capul pe labele din fata si aducand coada langa bot... adormi. Nu stia ce inseamna sa adormi in Calea Sperantelor Pierdute.

unde mi-a disparut postarea??? ma rog sunt si eu offtopic acuma so... aa.. renata, e tare povestea! varcolacii, chestii ma rog mi-a placut :cry:

app sunt eu, iulishka ;) :P

unde mi-a disparut postarea??? cray.gif ma rog sunt si eu offtopic acuma so... aa.. renata, e tare povestea! varcolacii, chestii blum.gif ma rog mi-a placut ok.gif

app sunt eu, iulishka wink.gif blum.gif - sal, iulishka, ma bucur ca ti-a placut. Am selectat special fragmentul. S-ar putea sa fie totusi off topic. Dar parca numai pentru a posta fragmente intereante de opere nu as mai dechide o tema noua. Asa ca o sa ma multumesc sa auc ca e o atmosfera oarecum creepy, desi scoasa din context. Daca vrei, pot sa mai caut... dar ma tem sa nu fiu pe nervii celorlalti cu posturi asa lungi.

Renata_necromantica a scris:

Hai ca am fost prea mult pe off topic si se pare ca nici nu prea mai avem idei de fapte, vise, nimica... :D

Dar pentru cine stie ca nu se va plictisi... o povestioara...

,,Sa vedem..." gandi Rissa.

Corpul de marmura era mut.............................................................................

Se adanci in fotoliul putred, se ghemui cu picioarele sub dansa, puse capul pe labele din fata si aducand coada langa bot... adormi. Nu stia ce inseamna sa adormi in Calea Sperantelor Pierdute.

:D

Renata, felicitari. Imi place foarte mult cum scrii. Ai talent. Bravo, tine-o tot asa. Succes.