Sunt opt ani de cand Ana Paun si-a sapat groapa in spatele casei, sub nucul de langa sura, alaturi de omul ei. Femeie cumsecade, momarlanca de vita veche, vaduva de 13 ani dupa barbatul impreuna cu care a trait aproape jumatate de secol, bolnava si fara copii, s-a lasat si ea in bratele mortii. Cu cateva zile in urma, inainte sa-si dea sufletul, a infiat un copil, ca sa-si mai usureze pacatele. Dar acum a murit. Coparseul ei alb, impodobit cu flori si cu voal, e pus jos, in mijlocul curtii, asezat direct pe pamant. Doar sase rubedenii au ingenuncheat langa dansa, trei pe o parte, trei pe cealalta. La capatai, canta preotul. Un preot tanar, cu chipul supt, cu plete lungi, incins soldateste la mijloc ca un calugar. Intr-o parte a ograzii, trei ceaune burduhoase clocotesc pe bulgari rosii de jar. In cel de-al patrulea, ceva mai mare, clipoceste rar, galben ca soarele si la fel de frumos, pasatul de porumb, pomana magica a momarlanilor, ce tinea altadata loc pana si de coliva. O femeie dolofana si suflecata, purtand o vesta cu blana pe dinafara, lac de sudoare pe chipul rosu, invarte in bucate cu un bat de lemn. Aburii ceaunelor se ridica si plutesc in soarele amiezii peste capetele taranilor care stau roata in jurul ograzii si al sicriului, peste curtea ramasa fara stapan.