Asta iarna am stat o luna la sat la bunici. Am trecut pe langa casa celor mai rasariti din sat, si rasunau manele prin geamul deschis. Dar manele din alea lacrimogene, care te imbie sa-ti plangi de mila. Stau in Timisoara. Am avut contacte ocazionale cu cei mai "nenorociti" dintre cei din mediul rural banatean, si ei tot cu manele isi torturau sufletul. Si nici macar nu-si dadeau seama.
Intre timp orasul se extinde, se fac noi blocuri, se mansardeaza intens. Lumea se separa. Cei care pot, pleaca la oras. Cei care nu mai pot, raman la sat si-si plang de mila pe manele. Capitalismul a dat in cap unei lumi patologice, care acum se automacina. Ati observat acest fenomen? Cat de extins e el? In Banat nici macar inundatiile imense din 2005 nu au sters lumea decadenta rurala, ci doar au sporit durerea ei.
