Tina_Stanciu a scris:Toti avem astfel de perioade, dar felul in care o facem spune multe despre felul nostru de a fi...
Nu vreau sa spun mai mult.. a fost o simpla intrebare.
Eu ti-am raspuns in felul meu. Nu pot sa fiu altcineva decat eu.
@STupid_me: Ai mei sunt geniali. Eu seman cu tata, aiurita si intotdeauna uit sa vin acasa, ca stau la taclale cu prietenii.
Din pacate sunt sincera ca el si chestia imi face rau, eu spun ce gandesc, chiar daca nu fac tot ce zic.
Cand eram mici, eu cu fratele eram ca niste banditi, inainte de Craciun, omul face bradul si pune si bomboane. Noi ne furisam noaptea si furam bomboanele, ne prinde tata care era cu sora in brate, noi furam pe intuneric.
stupid_me a scris:Eh..ma confesez singur si nesilit de nimeni atunci.
Eu am avut perioade (si vreau sa cred, tot mai rare)..cand am atacat verbal la randul meu. Dar mereu a fost o cauza care sa trezeasca acest efect. Or niste ironii indelungate, or un aer putin spus de superioritate, rautati gratuite si continue..la care se adauga o clipa in care eu, subsemnatul, clacam.
Bineinteles..ca de era cazul, frumos era sa imi si cer scuze mai apoi..daca nu cumva persoana respectiva incepea sa arunce cu oua in mine si sa imi piara tot cheful de a mai zice ceva..
Regret cand gresesc in comportamentu-mi, dar regret mai tare cand atac cu ironia fara a avea un scop pozitiv in spate.
Eu nu atac fara sa fiu atacata. In gen gresesc ca ar trebui sa iert, dar mai trebuie si sa te aperi.