Anther_one a scris:Am fost fericita pana la lacrimi [...] Uneori imi ies lucruri minunate.
...
Oamenii asemeni mie se aduna, se ciocnesc, se inlantuie deasupra lumii intr un dans fantastic de fericire si puritate, dupa care...nu stiu de ce...merg mai departe. Cite casnicii, durabile sa fie, de oameni asemeni mie ati intalnit, vreodata?
Pe de o parte, e fantastic ca ai mentalitatea asta. Intr-adevar nu ai a te teme de nefericire cu asa o stare de spirit. Si e relativ rar s-o dezvolte cineva...
Pe de alta parte, eu zic ca nu trebuie cazut in capcana de a fi fluturasul perpetuu si formatorul tuturor. Nu de alta dar ramai tu pe dinafara pana la urma. Si tu meriti mai mult ca toti - trebuie sa crezi asta daca vrei sa descoperi cum e cu stabilitatea - sa te bucuri de ce se bucura si ei. Acum esti fericita, dar pe la 70 ani, vei vrea sa fi avut niste nepoti, o mana langa a ta care sa te sprijine, ceva. Am vazut odata un documentar cu o batrana lesbiana care zicea ca s-a maritat ca s-a lasat convinsa, desi n-o atrageau barbatii, si are copii si nepoti. Dupa ce i-a murit sotul s-a intors la femei, dar e fericita ca are nepoti, nimic nu inlocuieste continuitatea asta carnala. Multi din cei fara familie zic ca au copii spirituali in discipolii sau prietenii lor. Ideea cu copiii spirituali chestii, e pana la urma un platonism, trece si el. Ce-ai in mana nu-i minciuna. Da, nu toti is facuti sa fie familisti dar, din cati opteaza pentru a nu fi, marea majoritate regreta la final. Mai ales aia sentimentali. Lumea merge fara noi mai departe, si chiar rudele incep sa te evite cand te ramolesti prea tare. Daramite prietenii sau copiii lor? Mostenirea spirituala e unul din cele mai relative lucruri, inafara daca te cheama Moise sau stiu eu. Eu is Taur, si-s mai prozaic, in chestiile astea de viata sentimentala eu consider copiii de carne ca cimentul de baza spre linistea la batranete. Bine, n-am inca, dar vreau, nu se discuta, si-am fost insurat nu intru in detalii. N-am vrut eu sa nu mearga. Mi-a ascuns ea lucruri vitale. Exact ce detest.
Ultima fraza... da, si eu te vad pura prin faptul ca esti naturala si sincera si spontana si emotionala , Femeia ce mai. Una ca tine doar pura o pot numi, poate unii se uita ciudat la mine dar chiar asa simt. Dar aici trebuie sa intram un pic mai adanc, vezi tu, exista mai multe etaje de ispita in viata. Iar ispita puritatii e una din cele mai perfide. Ma explic, iti faci un idol din acel aspect al puritatii, si-l lasi sa te conduca. NU E BINE. Sufletul tau e mai pretios decat puritatea, el ii da ei valoare nu invers. Ea e doar o notiune fara sens daca nu e un suflet care s-o exercite. Singura puritate mai pretioasa decat a sufletului e cea divina dar aici intram in alta discutie, vorbim de puritatea exercitata in dimensiunea fizica, sentimentala si emotionala. Iar aici sufletul primeaza. Idealul e un tiran foarte pervers. Nu e standardul bun. Idealul e relativ ca lumea asta. Mai ales in aspectele non-teologice ale existentei chiar ca nu exista Idei platoniciene. Cele mai mari idealuri sunt pana la urma fum. Sufletul nu e relativ, ca nu e din lumea asta, iar nevoile lui asadar primeaza asupra idealului. Iar nevoia de stabilitate si cuplu si perpetuare exista, chiar sub maldarul de idealuri. Poti uita de ea pana la moarte, dar exista si non-implinirea ei creaza undeva o carie in tine, mai mare ca toate idealurile. N-o vezi ca idealurile o acopera dar e acolo. Pornirile naturale la fel ca setea de ideal nu trebuie combatute ci doar dirijate usor ca sa impaci toate aspectele. Se poate. Idealul ala perfid zice ca nu-i posibil si ca tre' sa te dedici doar lui. Fals. Poti fi cu toate, asta e partea minunata. Trebuie doar sa-ti transformi un pic darnicia emotionala-sentimentala in darnicie marital-parentala. Decurge natural daca iti zici simplu ca e posibil si nu cultivi nici idealul tau nici nu fortezi renuntarea la el. Nu e o lupta e cum sa zic, calea senina. Si, mai ai cate o mica activitate de fluturas ocazionala, sa te simti in priza, si fidela tie, asta nu inseamna ca dedicarea pentru cei mai importanti din viata ti-a trecut. Nu ajungi sa crezi asta, decat daca te lasi vrajita de zbor. Si ar fi o greseala, frumusete cum ai zis si tu e in toate nu doar in zbor. Poti si zbura si cultiva flori, fiecare cu atentia si daruirea cuvenita.
:soc: 