Început de CONSTANTIN*, Mar 20 feb 2007 · 920 răspunsuri · 84.510 vizualizări
Dar sarutarea este rece , fada
Si-o voi simti cum ma inunda
Voi suferi din nou ca altadata
Dar tot ce-i suferinta te inalta
Privesc la cerul plumburiu de toamna
Si vad cocoarele cum pleaca
Iar eu raman aici o mica doamna
In asteptarea zilelor de vara .
e toamna si o simt cum pica
o lacrima ca o urzica
simt cum inima-mi furnica
precum sarutul de la un domn de pica
ma pierd cu gandul in albastru
pasesc pe nori precum un astru
divin ma-nlantuie maiastru
eu ard mocnint ,astept ..dezastru'....
Editat Mie 7 nov 2007 08:45
Dezastrul meu ca o armura
Ce-nvaluie usor iubirea
Ii simt profund acum caldura
Inselatoare-i aventura
Si de-nselat e plina lumea
Caci aventura e frumoasa
Dar oare cine este-acasa
Atunci cand totul se termina
Si apasarea este-a mea .
sunt infinita si de infinitul lui ma tem
un labirint i-e sufletul,in el ma ratacesc
La 15 anisori,
Aveam o crestere aleasa.
In pension faceam furori,
Dar eram tare rusinoasa.
Si cand cu Nicusor vorbeam,
Mi`ardeau obrajii ca vapaia...
Tziu minte, cat de mult roseam,
Cand imi spunea...de vorba aia.
Intr`o duminica, fiind cald
Si cum vazduhul sta sa fiarba,
M`am dus la garla sa ma scald,
Si mi`am pus hainele pe iarba.
Dar Nicusor sta`n iarba strans
Si ma privea cum faceam baia,
Mi`a fost rusine si am plans,
Fiindca`mi vazuse vorba aia.
Prin Cismigiu, cu pas grabit,
De la pension mergeam spre casa
Si`un ofiter m`a urmarit,
Spunandu`mi dulce ca`s frumoasa.
M`am rusinat si`am spus "merci"
Si ca sa nu m`apuce ploaia,
M`am dus la el acasa si...
S`a intamplat si...vorba aia.
Desi sunt rusinoasa rau,
De toti baietii sunt curtata
Si`alearga`n urma mea mereu
Aproape Capitala toata.
Si`n timpul verii, deseori
Sunt la Constanta sau Mamaia,
Petrec din noapte pana`n zori
Ca mult imi place vorba aia.
Zadarnic, muritor sarman,
Vrei sa gasesti a vietii cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindca iubeste o femeie.
Aseara s`a`mpuscat Bebe,
Afland ca l`a`nselat Aglaia
Si toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!...
Edit:
Nu stiu de cine e scrisa dar mi-a placut. 
Editat Sâm 10 nov 2007 01:25
lumini de clepsidra adanc sfredelesc nisipul ce trece
O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viata e un teatru trist.
Actorul a iesit
Enigma din privire mult ii e adorata
Si tot mai mult uraste infatisarea sa
Iar sufletul pe-o muchie atarna, sta sa cada
Iar cel ce vrea sa-l prinda..mereu ..altcineva
Scena odata clara, acum pare absurda
Victoria de poveste e doar un sterp teren
Lumina il raneste cand cauta prin ceata
Eterna nemurire a clipei, ce absent!
Si tot ce-a fost odata, nici amintire nu-i
Caci timpul nu ii iarta drogul trecutului
Revarsa-se din sange tot ce a fost surcat
De-ar fi o nemurire in care sa stai beat.
At
Cu ochii-nchişi te simt,