Pe vremea cand era iubire
...atunci erau doi...erau ei doi, in fata liceului...ea-eleva problema, el-profesorul abia venit de pe bancile facultatii. Amandoi, unsi de soarele de septembrie...
Ea-demon preacurat...El-tanarul ce-si poarta frumusetea cu severitate. Pieptul lui zvacnea de emotie si palmele-i erau transpirate. Era prima zi cand ea l-a fulgerat...era intaia zi a iubirii si inceputul uitarii. O explozie de sentimente i-a facut inima sa sara in toate colturile, sparta in mii de aschii duse mai apoi de vant. Astfel, fara inima, el o lua de mana, o micsora si-o arunca in universul sau ingustat, intre peretii unei camere de tortura.
Cu toate acestea, ea radea...raze de soare patrundeau printre gratii si se jucau in parul ei. In acel mic univers ea a facut din intuneric lumina, din mucegai floare, din suferinta fericire extrema.
L-a invatat zambetul, l-a invatat iubirea, l-a invatat pasiunea. Insa demonul preacurat nu s-a oprit aici: l-a invatat viata, rastignindu-l si obligandu-l sa invete durerea.
-Elibereaza-ma...te rog...te iubesc...de ce-ai facut asta?
-Eu te-am rastignit si te-am mutat cu tot cu cruce pe un piedestal. Vrei sa fii jos, cu cei pe care-i dispretuiesc sau sa suferi si sa ma inchin la crucea ta?
-Un demon nu se va inchina niciodata la o cruce...
Erau ei doi...ei, batuti de soarele de iulie, intr-un oras fara strazi, cladiri, masini, copaci, oameni. Mana ei stanga strangea mana lui dreapta cu o forta dureroasa. I-a dat drumul...palmele lui sangerau...
-Ce demon esti, i-a spus el zambind...
Erau ei doi...straini...ea-demon preacurat, el-un trup golit, secatuit de sentimente, lasat sa putrezeasca in desert...
