11 ani si 7 luni

Condoleante

Am fost impresionata, si chiar am urmarit cu interes povestea da...daca se poate numi asa...Nu pot sa cred ca ai avut puterea sa scrii despre asta, asa de curand. Ancuta, era o fata frumoasa care probabil ca va ramane foarte mult timp in mintea si inima ta, cu atat mai mult cu cat disparitia ei a fost atat de brusca si dura. Iti doresc sa poti trece peste asta, si sa ai puterea in continuare sa povestesti despre ea, ca despre un lucru frumos...asa cum cred ca a si fost. Probabil ca daca iti vei petrece timpul alaturi de familia ei, sau acolo unde ii placea ei sa fie, durerea ta va fi un pic mai mica. Sa iti dea Dumnezeu puterea sa treci peste asta cu bine...Urmatorul an, poate urmatorii doi...durerea ta va fi mult mai mare...Peste cateva luni o sa ti se faca dor, un dor atat de mare, ca nu iti doresti decat sa o vezi...si atunci cand ai sa constati ca asta este imposibil, atunci...sa iti dea Dumnezeu putere, si sa poti in continuare sa traiesti...Se spune ca atunci cand iti moare cineva drag, tu trebuie sa ramai sa ii faci pomenile...sa fie primita cu bine acolo in Rai...Ocupa-te de asta...sunt convinsa ca vei fi impacat cu tine, si sigur vei avea pentru ce sa traiesti...Astea trebuiesc facute...si pe tine te vor tine ocupat... Dumnezeu sa o ierte...si pe tine sa te ajute sa treci peste necazul acesta...

Sper ca nu te-au suparat cuvintele mele...dar sunt convinsa ca le scrii plangand...

liliz a scris:

Am fost impresionata, si chiar am urmarit cu interes povestea da...daca se poate numi asa...Nu pot sa cred ca ai avut puterea sa scrii despre asta, asa de curand. Ancuta, era o fata frumoasa care probabil ca va ramane foarte mult timp in [....................]

Sper ca nu te-au suparat cuvintele mele...dar sunt convinsa ca le scrii plangand...

N-au cum sa ma supere cuvintele tale. Ciudat este ca nu plang, dar durerea este este cumplita, care alaturi de sentimentul ireversibilitatii si de nostalgia dupa viata care-am dus-o ma fac sa nu pot dormi, ma plimb prin casa in ciuda durerilor postoperatorii si incarc sa compensez dand telefoane. Nu ajuta prea mult...va trebui sa vad de unde sa incep sa merg mai departe. Cat despre dor...dor imi este si acuma, acut. Gandeste-te n-am mai fost despartiti atata timp, eu din 10 ian. am stat in spital dupa accident.

Condoleante !!!

Curios este, ca in situatii de genul acesta, oamenii incearca sa gaseasca fel de fel de cuvinte cu care fiecare crede ca te poate linisti... Eu cred ca sunt de prisos...Tu singur vei gasi calea si metoda sa treci peste asta, nu sa uiti... In primul rand, va trebui sa accepti asta...sa accepti ca acel accident a avut loc, ca tu ai fost in spital, ca domnisoara care a condus e grav inca si ca sotia ta, a decedat... Probabil ca undeva, acolo sus, toate au fost calculate... Cred ca la fel de indurerata dar si foarte vinovata va fi soferita, daca va trai...Ea nu numai ca o va regreta, dar va trebui sa traiasca toata viata cu vina ca a omorat un om, si ca va distrus viata...

Desi traiesti...cred ca in momentul asta nimic nu mai vrei sa traiasca din tine...E cumplit cum ti se schimba viata intr-un minut...Probabil ca inca tu, nu ti-ai terminat socotelile aici pe pamant... Poate ca asa a fost sa fie... Trebuie sa incerci sa accepti, nu sa intelegi...Viata e relativa...E pacat este de tot ce este tanar si se duce...

Acum doi ani, cu o noapte inainte de nunta nepoatei mele, cumnatul meu a gasit un corcodus subtire, de care a legat o franghie, s-a urcat pe un cauciuc, si s-a lasat in lat...Fiind acolo cu treaba, si eu si sora-mea si o matusa, l-am gasit dupa 4 ore...Bause mult inainte sa isi faca ceva curaj...

A doua zi, am fost la cununia civila...nici nu ma pieptanasem...eram murdara pe maini, de cartofi si morcov...pregateam salata...adica ar fi fost o noapte normala...M-am trezit acolo, uitandu-ma la femeile aranjate si am cerut o oglinda...Mi-am vazut reflectia intr-un geam...

Nimeni nu stia ce traisem in noaptea aia...imi venea sa strig de durere...Nu puteam sa cred ca avem puterea, toate trei sa stam acolo si sa zambim...

A urmat nunta... Dupa nunta, inmormantarea...

Au trecut doi ani...Inca ma mai simt vinovata, ca in seara aia, nu am intrebat mai devreme de el, ca m-am suparat pe el ca bause...si inca nu dorm in intuneric...

De ce l-am acuzat tot timpul? De faptul ca a facut asta ca sa ne simtim vinovati, ca toata viata, fata lui isi va sarbatorii nunta in aceeasi zi cu moartea lui...Durere exista peste tot...As vrea sa vorbim peste cativa ani...sunt convinsa ca nu vei uita nici atunci...Eu imi aduc aminte tot...ca un cliseu...numai ca durerea mea nu a fost ata de mare...durerea a fost a sora-mii si a copiilor ei...

Ti-am povestit asta numai si numai sa nu incepi sa iti pui intrebarea, de ce ti s-a intamplat tie...

Stiu, nu este aceeasi situatie...

Ai uitat sa ne spui un lucru...cat de tineri sunteti...

Acum ai iesit din spital? Fata care conducea traieste? A aflat?

liliz a scris:

\{...........................}

Ai uitat sa ne spui un lucru...cat de tineri sunteti...

Acum ai iesit din spital? Fata care conducea traieste? A aflat?

Da, traieste si a aflat. A aflat chiar de la mine pantru ca eu nu mint niciodata. Era menajata spunandui-se ca este in alta parte, sub aparate. M-a sunat la un moment dat. Eu eram iesit deja din spital, operat, cu mana in alela, cu coastele rupte, dar eram acasa. Mi-a cerut sa-i spun fix adevarul. Si i-am indeplinit dorinta. A inceput sa planga repetand mereu " nu se poate...nu se poate..." Am inchis telefonul...

Santem tineri, dar nu foarte tineri. Anca avea 34 de ani si eu abia am implinit 43, in decembrie, dar nu ne aratam varsta, ducand un anume mod de viata foarte sanatos. Eu astept sa scap de fire si de atele sa pot alerga si sa-mi recuperez conditia fizica.

mica_curioasa a scris:

Sincere condoleante!

Mai povesteste-ne. E f frumoasa povestea. Asteptam si poze.

Anca si Zozo, pisica care acum dorme numai pe mine, nu maninca, o asteapta pe Anca.

o poveste frumoasa si trista, in astfel de situatii eu nu-L inteleg pe Dumnezeu

ma-o a scris:

o poveste frumoasa si trista, in astfel de situatii eu nu-L inteleg pe Dumnezeu

Cu Anca am facut un drum la Medjugorje, in Hertegovina, tranzitand Ungaria, Croatia, Bosnia. A fost unul din drumurile de referinta...revin cu poze.

Nu stiu ce s-ar mai putea spune... decat ca nu esti singur...