Mesajul tipului care a povestit in cateva parti impresiile lui artistice despre San Francisco si lumea americana (vazuta prin ochii lui) denota clar un complex de superioritate a toate stiutor (de fapt e complexat si atat) cand in fond tipul a emigrat acolo evident (dupa cum scrie) fara sa aiba habar de viata in lumea americana. La ce se astepta anume? Sa fie totul in America precum in satul lui? Presupun (dupa cum scrie) ca e dintr-un oras mai mic si nu are studii superioare. Dar pot sa ma insel. Daca are studii (ceea ce ar fi grav...dupa modul de exprimare) nu si-a facut lectiile inainte de a emigra. Din ceea ce scrie reiese clar ca nu se afla de mult timp acolo. Frustarea se simte clar din tot mesajul. Mare parte din comentariile omului sunt generalizari (toti sunt robotei etc., obsedati de shopping, hainele sunt toate de proasta calitate etc.) si numai un nefericit poate sa traga astfel de concluzii. Un om relaxat nu se incurca in chestiile negative, gandeste pozitiv si ia viata mai usor. Nu mai zic ca e pe faza, invata repede nu critica neincetat tot ce vede si nu-i pute totul. E cam greu sa avansezi in viata cand totul iti pute. Si sa mai fi si fericit.
Am observat ca apar des pe forumuri mesaje de la astfel de frustrati, inadaptabili in noua lume/tara care tin sa atraga atentie asupra "cretinismului" cetatenilor noii tari si deci sa-si scoata in evidenta superioritatea. Din pacate, fac exact pe dos. Isi arata prostia crunta, necunoasterea si neimplinirile. Aia fericiti care se adapteaza nu se concentreaza pe partile negative (exista si d-astea ca nicaieri nu-i perfect!) ci merg mai departe increzatori.
Nu intru in amanunte sa comentez toate punctele mesajului tipului.
Cateva lucruri vreau insa sa scriu:
- dobanzile la masina (cand iti iei una noua/folosita) se pot negocia la sange. Cine nu stie (adica noii veniti...in cazul in care nu se intereseaza din vreme pe internet, forumuri etc.) poate sa ia teapa;
- librariile abunda de sute de titluri in zeci de domenii, nu mai zic de biblioteci. Si nu se vand doar alea despre "Cum sa slabesti" altfel ar da faliment in cateva zile. Logica nu e punctul forte al tipului in cauza, deh;
- exista relativ des concerte de muzica simfonica sustinute de orchestre in scopuri filantropice si intrarea e libera. Donezi ceva modest daca vrei. De regula companiile mari finanteaza toata treaba si tot ele fac donatii orchestrei. Care companii? Alea care sug sangele poporului cum zicea cineva pe aia (unul lovit in scufa rau de tot). Inutil sa scriu ca salile sunt ultra pline (ca tot scria altcineva ca americanii sunt inculti - bine ca sunt romanii mai destepti!);
- nu toti muncesc aici ca "roboteii" ci numai aia care nu au o calificare (meserie, facultate etc.). E firesc (ca peste tot in lume) pentru cei fara o calificare sa munceasca mai multe ore daca vor mai multi bani. Surpriza de proportii!!! Si asta se aplica in toate tarile vestice, nu doar in US. Faptul ca tipul compara modul de a "munci" al romanilor (singurul cunoscut de el) cu cel al americanilor...e cel putin hilar;
- exista abonamente de celulare pentru care platesti o suma fixa lunar si vorbesti cat vrei ca pretul ramane la fel. Poti sa-ti faci abonament in retea cu mai multi prieteni/colegi/amici si sa vorbiti toti prin aceeasi firma platind fiecare doar abonamentul lunar. Aparatele sunt oferite gratuit de catre firma respectiva si cand apar modele noi ti se trimit acasa aparatele noi (daca ceri) gratis;
- chiar nu s-a dus nimeni de Craciun prin supermagazinele romanesti sa vada omorul si nebunia, cozile si dementa celor care cumpara toate ororile in disperare? Peste tot se vinde cel mai mult de sarbatori, nu numai in San Francisco.
- hainele de proasta calitate? Poate la magazinele amarate. In rest, sunt destul de bune. Exista un spectru foarte larg de oferte, pentru toate buzunarele. (In general mancarea si hainele sunt la preturi rezonabile, ceva mai mici ca in Europa si nu...mancarea nu e plina de hormoni cum am citit relativ des din operele asa zisilor experti romani care scriu pe forumuri dar care nu au iesit din orasul lor niciodata dar au citit ei undeva sau le-a zis cineva la coada la castraveti ce rau e in vest);
- cersetori si amarati exista in toate orasele mari din vestul Europei. In Londra, Paris etc. Imi vine sa rad de cate ori citesc mesaje de genul astuia...cum se indigneaza oamenii ca exista si chestii negative unde au emigrat ei. De ce se asteapta oare oamenii sa gaseasca numai roz bombon peste tot, nu pot sa pricep, zau ca nu.
Ma opresc aici. Care e concluzia? Concluzia e ca fiecare om e altfel, are alte standarde, alta educatie, alte valori, alte asteptari, alte deziderate etc. Exista atatea povesti triste pe cat exista fericite. Singura chestiune e ca aia frustrati/ inadaptabili simt nevoia acuta sa-si descarce din prea plinul sufletului pe forumuri si sa-si gaseasca explicatii si scuze pentru neimplinirile lor sau pur si simplu pentru ceea ce nu pricep/ce nu cunosc/ce e diferit de cum stiau ei la Dalga (luat numai ca exemplu). E mai comod asa, sa dai vina pe altii decat sa realizezi ca nu te poti adapta intr-o lume noua, total diferita. Mi se pare mai cinstit sa te intorci in tara ta, la tine in sat/oras si sa zici : America nu e de mine, nu-mi place acolo si gata" decat sa traiesti o viata mizerabila dar in America sau in alta parte, oriunde. Si nici sa arunci cu pietre si sa critici totul pentru nerealizarile, ghinioanele sau impotenta ta. E mai cinstit sa recunosti adevarul si sa ii faci fata decat sa te minti singur si sa-ti gasesti scuze la nesfarsit.
Numai bine pe oriunde v-ati afla!
P.S. Dupa atatia ani de comunism in Romania a prins ceva de speriat formula asta cu occidentul "in putrefactie". O sa ramana in constiintele oamenilor decenii de acum incolo. Mai e pana sa inceapa sa se mai dilueze. Macar sa inceapa.