Cele mai importante declaratii ale lui Crin Antonescu:
* Am primit votul unanim de la colegii mei din Biroul Politic al partidului
* BPN m-a mandatat sa conduc toate discutiile pe care le vom avea cu fortele politice si civile pentru cautarea celor mai bune solutii cu Romania
* Ne exprimam increderea ca CCR va da o solutie corecta constestatiei care se referea la un proces electoral cu fraude majore si care au o miza maxima
* Pana la acel moment, nu recunoastem un castigator la alegerile prezidentiale
* PNL examineaza cu toata seriozitatea interesul national, toate posibilitatile ca, dupa ce va exista un presedinte legitim, sa gaseasca o solutie la criza
* PNL exclude orice participare la un guvern marioneta al lui Traian Basescu
* Ne gandim la cei care ne-au ales si, in fata acestui electorat catre care ne vom deschide ca partid, obligatia principala e sa aparam regimul drepturilor si liberalilor, regimul democratic si pluralist
* Emil Boc mi-a adresat o scrisoare, mi-a si telefonat, si ne invita la o negociere pentru alcatuirea unei majoritati parlamentare
* Din punctul nostru de vedere, pana nu avem o decizia a CCR (...) si atata vreme cat exista in procedura parlamentara un premier desemnat si pana nu isi retrage mandatul sau nu avem ce discuta
* Nu am cerut un post de premier
* Daca PNL va avea acum sau altadata functia de prim-ministru, organismul care decide este Delegatia
* Reconcilierea daca este in interesul real al dl. Basescu e foarte simpla: exista niste principii pe care trebuie sa le respecte si o atitudine de sef de stat - daca va fi reconfirmat - pe care trebuie sa o practice
* Daca PNL va avea vreodata functia de premier, evident ca voi fi premier din partea partidului, dar astazi nu s-a decis nimic
* Delegatia Permanenta ia aceste decizii, dar e o simpla formalitate, nu asta e problema