"Andi Grosaru, un deputat neafiliat, fost membru al grupului minorităților de la Camera Deputaților, aflat la cel de-al doilea mandat în Parlamentul României a înaintat Biroului Permanent al Camerei Deputaților o plângere prin care îl acuză pe șeful statului, Klaus Iohannis, de înaltă trădare. Deputatul sucevean îl acuză pe Iohannis pentru campania de vaccinare împotriva Covid-19 și pentru faptul că a aprobat în CSAT achiziționarea unui număr de doze mult mai mare decât cel necesar, cât și pentru menținerea în vigoare a tuturor legilor și Ordonanțelor de Urgență din România."
*Andi "the MF-ul" analfabet si mitocan fara cei 7 ani de acasa, un ciomag fara valoare, habar n-are ce scrie/spune, sau se da doar grande ca numele lui este in ziarul de azi!!!
Johannis este Presedintele Romaniei, dar el nu va deveni niciodata mai mult decat este azi, mai repede vom auzi de el ca si-a rupt picioarele in munti sau s-a inecat in voma lui in pat, trebuia sa stie ca Romania este ALIAT al NATO si doar executa ordinea primita, cu care au fost de acord cand au fost atasati, nu a pornit el singur in razboi impotriva nimanui!!!
Vorbe mari de agitat poporul au fost mereu ca si nesimtit ca el, marele patriot din Suceava, a dat o palma acun la un mare kk-t. La dorinta personala Johannis va fi inlocuit cu el, ar crede el dar nu asa stau ploile nici acolo cum vechii comunisti cred ca lucreaza in illegalitate pentru o cauza dreapta. Dupa metoda si modelui Sovietic Leninist si altii, nu mai merge NIMIC.
Acele vaccinuri la fel erau pentru toata populatia dar din cate se vede, renunta majoritatea populatiei la viata daca au refuzat vaccinul, dar pe parcurs se vor mai dezvolta si alte boli si nimic nu le va ajuta. Inconstienta este boala cea mare si grea de care sufera multi, observ ca mor pe capete tineri sportivi si specialisti de toate feluri cu motive aiurite la cauza decesului. O sa fie urlete intr-o vreme tarzie ca de ce nu le-a fortat sa se vaccineze norodul, dar va fi mult prea tarziu regretele multora.*
https://playtech.ro/2023/un-parlamentar-cere-anchetarea-lui-iohannis-ce-acuzatii-i-se-aduc/?utm_source=EVZ+LINK+TEXT&utm_medium=website&utm_campaign=fidmee