Vriies a scris:
Da, reiterez, am spus că „Pe mine mă interesează cazul Alexandrei, cazul Luizei și altele de gen și măsurile luate”, și că „dramele Luizei și Alexandrei sunt efectul unui lanț de abuzuri, răpiri, violuri și alte infracțiuni escamotate și nepedepsite, la care poliția, magistrații, politicienii au fost complici de mulți ani. Mă interesează ca cei vinovați să fie pedepsiți exemplar - inclusiv poliția, procurorii, politicul”. Deci încearcă să seizezi diferența. Am spus că sunt efectul unui lanț Și nu am susținut că ar exista dovezi sau probe indubitabile că Alexandra a fost răpită de o rețea de trafic în care sunt implicați interlopi, polițiști și politicieni.
Bun. Atunci, cum discuti tu despre cazul Alexandra si Luiza, si amesteci retelele, cand nu exista nicio dovada pt implicarea lor?
Citat
Am discutat suficient despre cele două și despre implicațiile acestui caz. Mai mult decât tine care ai încercat să escamotezi amploarea cazului, încercând deturnarea acestuia și aducându-l obsedant în discuție pe Cumpănașu. Ți-am spus de nenumărate ori că nu mă interesează Cumpănașu, e dreptul lui să aibă păreri. Că el crede cutare și cutare, să fie sănătos, nu mă interesează.
Nu, nu ai discutat.nu ai discutat nicio chestiune particulara care tine de acest caz.
De fapt, tu esti cel care escamoteaza zvonistica si fake newsul.
Citat
Categoric că jignești și o faci fără să-ți pese. Chiar o faci cu ușurința cu care respiri. Nu știu, la tine pare a fi o problemă patologică.
Tonul și afirmațiile tale sunt clar jignitoare. Dacă tu îmi spui că pot mai mult, mercic de compliment, eu îți spun: „Clar, tu nu poți mai mult!”
Am spus de atâtea ori unde mă poziționez cu părerile în cazul celor două fete ( și în cazuri asemănătore), încât chiar că nu mai are rost să-ți mai răspund.
Practic, în acest moment mi-aș dori să nu mai am de-a face cu un interlocutor ca tine. Pentru că am văzut cam pe unde stă bunul tău simț. Atât. Bine, pe ansamblu am și alte dorințe.
Nu stiu ce ton auzi tu, si nici ce afirmatie ti s-a parut jignitoare. Daca folosesti limbaj de lemn, n-am ce sa iti fac. Eu am intrat aici sa discut cu o persoana despre caz, nu sa ascult un discurs pe care il aud si la tv
Dar da, sunt de acord cu tine, mai mult decat ti-am explicat pana acum, nu pot sa iti explic.
Si din nou, nu ai spus unde te pozitionezi. Ai zis doar ca vinovatii trebuie pedepsiti si ca totul se datoreaza unui efect de lant. Fâs. Nu ai vorbit nimic nici despre probe, nici despre cronologia evenimentelor, nici despre felul in care se deruleaza cercetarile la fata locului si nici despre ce s-a descoperit acolo.
Citat
La această încă o ironie candidă, dă-mi voie să-ți răspund pe măsură:
Și tu ai putea să-i scrii unui psiholog sau psihiatru. Cu condiția să fii sinceră.
Da, ii voi prezenta cazul tau, cu mare drag. Iti transmit ce mi-a zis, poate numeste vreun sindrom dupa tine. Asta ca sa vezi cum e cand sunt rautacioasa, daca tot te plangi pe aici.
Lol. Potop de jigniri fiindca ti-am zis ca ai limbaj de lemn si un discurs generalizat si nu discuti nimic concret pe caz. Ce te mai alinți.