Pe agenda zilei. Evenimente interne.

Tara asta ar trebui sa traiasca minunat doar din agricultura si turism. Stiu ca mitul cu “Granarul Europei Interbelice” e, probabil, mai mult conjunctural, dar asta chiar si asa, potentialul e enorm. Cu mici exceptii strategice, industria in Romania ar fi putut fi doar un hobby dedicat sutelor de minti luminate care parasesc anual tara pentru proiecte de cercetare prin alte tari, dispuse sa investeasca in inteligenta. Pentru ca, de 25 de ani, toti cei care ne-au condus, indiferent de nume sau de culoare politica, au investit exclusiv in prostie. In prostire si in prostime. Pentru ca o tara de oameni inculti, datori si bolnavi, se conduce usor, nu-I asa? Cand la parterele de bloc vom avea si altceva decat shaormerii, farmacii si sedii de banci, atunci inseamna ca, poate, suntem pe calea cea buna. Pana atunci, educatia e ca si inexistenta, sistemul medical e la pamant, si se mai tarasc doar pentru ca, ici colo, mai exista un profesor care nu-si bate joc de meserie sau un doctor pentru care bunul simt si juramantul lui Hipocrate mai au inca o semnificatie. Sistemul de asigurari sociale nu e altceva decat o gluma proasta, si ma intreb inca, si probabil o sa ma tot intreb, daca peste 25 de ani o sa aiba cineva sa-mi plateasca si mie o pensie. SI raspunsul momentan e ca nu. Pentru ca grosul de oameni care vin din urma, viseaza la un BMW, la mana a 6-a, inmatriculat in Bulgaria. Si apoi, stau si scuipa seminte sprijiniti de vechitura fara benzina in rezervor.

In mod normal, intr-o tara normala, n-ar trebui sa-mi fac griji pentru pensie. O mica afacere, condusa corect, ar trebui sa produca suficient, sa-mi permita sa pun deoparte fie si un minim care sa nu-mi dea depresii cu 25 de ani inainte sa am nevoie de el. Ei bine, nu e tocmai asa. Statul roman nu stie sa-si sustina decat propriul buzunar. In rest, te ingesuie cu zeci de controale, popriri nesimtite, suprataxare, birocratie, lipsa de interes. In paralel, statul si-ai lui reprezentanti, pe care i-am votat si apoi i-am lasat sa-si faca de cap, sau pe care nu i-am votat pentru ca ne era scarba sa mergem la vot, si-au batut joc de orice0. Au furat tot ce era de furat, au dat tunuri peste tunuri. Lucrurile au transpirat intotdeauna, dar nimeni n-a luat atitudine. Stirile au aparut in presa, noi am dat de doua ori Share pe Facebook, ultragiati nevoie-mare intre doua cafele, si povestea a trecut. Nesimtirea a proliferat an de an, pe fondul unei prese controlate, directionate, care in cea mai mare parte ai ei (incerc cu greu sa nu generalizez), n-a facut decat sa distribuie rahat prin toate canalele, in orce forma, totul orientat catre intoxicare, prostire, dezinformare.

Ce se va intampla cu dosarele existente, cu anchetele mai vechi si mai noi, cu cei appx 250 de politicieni care urmeaza a fi anchetati in dosarele care urmeaza sa fie deschise, sau daca asta se va mai intampla vreodata, depinde de noi. Nu depinde de ei. Dar stiu ca, in primul rand, aceasta caracatita monstruoasa, pusa pe furt si imbuibare, numita PSD (si in toate formele de la FSN incoace) trebuie sa moara. Trebuie distrusa si spulberata. Asta nu inseamna ca toti ceilalati, cu Basescu sau Constantinescu, cu Boc sau Antonescu, si tot neamul lor, sunt mai presus. Istoria n-o sa-i consemneze vreodata pe nici unul dintre ei ca vreun sfant, vreun erou sau patriot. Avem doar 25 de ani de minciuni, furt si proliferare sistematica a bataii de joc. Nici unul dintre ei nu merita sa se spuna despre el ca “a fost mai bun decat celalalt”, ca “ a facut”, ca “a incercat”. Romania trebuie schimbata sistemic. Total, la scara mare.

Toate problemele de mai sus nu se vor rezolva doar cu alegerea unui presedinte, dat fiind rolul constitutional al acestuia, fie el si cel mai frumos si mai intelept dintre toti. Dar e un prim pas, care trebuie facut atent si urmarit si mai atent, fie si doar pentru ca taica Putin si-a mobilizat niste multe tancuri la o aruncatura de bat de urnele noastre de vot. Din pacate, mi-e teama ca, in doua saptamani de acum, Facebook-ul va fi din nou plin de poze cu pisici. Dupa cea mai scarboasa campanie electorala din istorie, cu cel mai urat dintre candidatii pe care i-am avut vreodata, care a reusit sa atraga o ura si un dezgust fara precedent, oamenii se vor relaxa. Vor avea nevoie sa schimbe subiectul, indiferent de cine castiga. Si usor-usor, lucrurile se vor raci, poporul va incepe sa uite, televiziunile vor difuza de doua ori mai multe mega-productii de doi bani, ca sa ne “ajute”.

Cam atat. Acum ma duc la vot. Dupa care imi scot bata din dulap si o pun frumos langa usa. 
Imi doresc din tot sufletul ca raul cel mai mic sa fie chiar un bine. Sper, ca de fiecare data, sa nu ma insel. Pana acum, m-am inselat de fiecare data. Sau ei mi-au inselat asteptarile.
Daca se intampla din nou, povestea aia cu plecatul din tara nu e, la modul realist, o optiune. Cel putin, nu pe scara larga. Multi dintre noi vor alege, constient sau nu, sa ramana aici.
Daca tot ramanem aici, n-a fi indicat sa ne creasca si noua niste coaie? Sa ne obisnuim ca trebuie luata atitudine?
A te obisnui sa fii calcat in picioare e usor. Ba chiar poti sa ai impresia ca duci o viata buna, amagindu-te pana cand mizeria te loveste iar si iar si nu mai poti s-o ignori.