Sotul meu vrea sa divorteze

Nelinistita a scris:

Dar n-am intalnit unul sa-mi zica - sunt insurat si am chef de sex cu altcineva decat nevasta.

Nu ai vazut suficient inca.

Alex_xela a scris:

Educatia care am primit-o de la parinti si Biserica parca nici nu o mai pot aplica: daca esti bun , esti calcat in picioare, daca iti demonstrezi sentimentele te ia in ras si te umiliteste inselandu-te, daca esti fata cuminte -esti o carpa, daca esti o familista - te desconsidera. Nu am fost o sfanta, dar nu cred ca merit toate astea.

Spui asta pentru ca esti ranita si crezi ca doar avand un caracter dur si singuratic vei reusi sa razbati in lumea asta plina de oameni rai si inselatori. Am avut sentimentul asta de multe ori, te inteleg. Dar asta nu iti aduce fericirea, ci doar dorinta de lupta, de triumf, de supravieturire. Poate o intoarcere catre Biserica ar aduce si un pic de calm, nu doar latura razboinica si dura din tine. Oameni buni exista, care te vor aprecia, te vor ajuta sa scapi din acest cerc vicios. Stiu ca atunci cand te doare sufletul ti se pare ca lumea e foarte stramta si limitata, ca nu ai decat posibilitatile cutare si cutare. Daca stii ca nu ai gresit, ca ai avut binele ca scop, vei fi mai impacata, cred, decat daca te-ai considera o fraiera si ai ridica toate barierele. Normal ca orice atitudine isi are un rost, poate aceasta atitudine e mai potrivita pentru tine o perioada, cat sa iesi din impas. E un lucru foarte bun sa te simti puternica, sa simti ca poti depasi orice. Dar nu uita ca poti gasi o mangaiere si o stare de calm in rugaciuni si sperante pentru viitor.

WinoStonehead a scris:

Frumos mesaj, mulţam.

bistro a scris:

Frumos mesaj, mulţam.

Ma bucur ca esti de aceeasi parere. Cred ca toti am avut perioade in care ne simteam singuri impotriva lumii intregi, ceea ce poate fi eficient o vreme, pentru a atinge un scop, dar nu pe termen lung, pentru ca omul are nvoie si de speranta (versus neincredere in orice si oricine) si de bucurie, (care e umbrita de sentimentul ca nu vrei sa te aproprii de nimeni, ca percepi viata doar ca pe lupta). Am avut si eu vremuri cand imi deschideam sufletul cu jumatate de masura, cealalta jumatate fiind prea ocupata sa o pazeasca pe prima de a fi pusa intr-o postura umilitoare. O viata in cinism nu face pe nimeni fericit, ca nu mai poti sa zambesti din suflet, nu mai lasi

garda jos niciodata.

Ce vreau sa spun (lui Alex) e ca nu te sfatuiesc sa uiti de sufletul tau, pentru mandrie. Mandria, ambitia, sunt importante cat sa sari parleazul, vorba aia, sa treci de necaz fara a te lasa coplesita. Dar si credinta te poate ajuta mult, te poate linisti, mai ales cand vina nu e a ta pentru ce se intampla. De obicei (spun din experienta) pentru orice perioada intunecata din viata vine una foarte luminoasa(oricat de pueril suna), pentru a echilibra lucrurile, daca nu te lasi prada disperarii si negativismului.

Si am sa-ti spun un lucru pe care poate (dar sper ca nu) il vei lua in ras. Starea de rau din suflet , care incearca sa te duca spre disperare, vrea sa te opreasca de la rugaciune, de la speranta. Poate ai remarcat, cand esti intr-o dispozitie proasta si la un moment dat apare o speranta, un gand bun, care tinde sa te linisteasca un pic, gandurile intunecate revin in forta, incerand sa il sufoce, sa creeze o tensiune si mai mare. Poate ti s-a intamplat sa te culci atat de suparata intr-o noapte ca te intorci pe-o parte si pe alta ore in sir, fara sa-ti gasesti linistea si sa te poti odihni - si sa spui o rugaciune, doua, trei, sa te calmezi si sa adormi. "Raul universal", care vrea sa te piarda, exista. Vrea sa te piarda prin deznadejde, prin acele ore in care plangi si simti ca nimic nu mai are rost, ca oricat bine ai incerca sa faci ti se raspunde tot cu rau, ca viata nu se va schimba niciodata si vei suferi mereu. Eu am facut asta, am trecut prin momente in care credeam ca mi-am dat viata peste cap iremediabil, ca voi continua si voi sfarsi intr-o situatie absurda, de suferinta continua si tacuta - si cand am lasat inversunarea la o parte cateva minute, si m-am rugat la Dumnezeu sa imi arate ce trebuie sa fac, m-am calmat inexplicabil, doar la rostirea acelor rugaciuni, si am putut sa gandesc limpede pentru a gasi o solutie, sau sa adorm cand gandurile negative nu imi dadeau pace. Si chiar cand incercam sa fac asta, sa ma rog, simteam cum ceva se opunea acestui lucru (te rog sa nu ma crezi nebuna, iti spun cat se poate de rational). Stii ca atunci cand spui ceva in propria minte nu ai dificultati de vorbire, nu..? Ei bine, uneori cand incercam sa ma rog, imi venea greu sa rostesc acele rugaciuni in minte, nu pentru ca nu mi le aminteam, simteam o dificultate in a le rosti. Exact ca i visele (poate ai avut vreodata unul) in care incerci sa spui o rugaciune si ti se incura limba in gura, faci eforturi mari sa spui acele cuvinte - multa lume confirma a le-a avut.

Scuza-ma daca am batut campii intr-un mod neinteresant pentru tine. Ceea ce cred cu tarie e ca te poti refugia in rugaciune, chiar si daca pastrezi asta pentru cele mai intunecate momente, nu exclude ajutorul pe care ai putea sa il gasesti.

Buna, sunt Dix.

Interesant ceea ce scrii. Am observat ca ai pastrat doza de umor, pentru care te felicit.

Cred ca barbatii nu sunt cunoscuti indeajuns si sunt, poate, judecati pe nedrept.

Sex si sentiment, nu neaparat se intalnesc, doar in cazurile fericite.

El are o nemultumire fata de tine, pe care o refuleaza, ca sa nu te jigneasca, de aceea a decis sa se desparta. S-ar putea sa fie o alta tipa, de care s-a indragostit si nu spune, dar ideea e ca are ceva omul. Daca vei dori sa stii s-ar putea sa fii ranita rau de tot, daca nu vei afla, nu vei sti motivul adevarat pentru care a decis sa plece. Asa ca nu e simplu. Eu zic sa discuti cu el la rece.

Poate fi sex-ul. Faptul ca se rade si se lustruieste e un semn deja. Are asteptari omul, care vin odata cu varsta. Gandeste-te ce trebuie schimbat. Poate din punctul tau de vedere e ok dar din a lui nu.

Un motiv cel putin exista. Nu e nebun omul sa se ia sa plece.

Daca e alta la mijloc, ai doua variante: lupti sa ti-l pastrezi sau devii si tu indiferenta si nu va iesi nimic.

Imi place cum scrii.

Succes!!!

Dix a scris:

Buna, sunt Dix.

Interesant ceea ce scrii. Am observat ca ai pastrat doza de umor, pentru care te felicit.

Cred ca barbatii nu sunt cunoscuti indeajuns si sunt, poate, judecati pe nedrept.

Sex si sentiment, nu neaparat se intalnesc, doar in cazurile fericite.

El are o nemultumire fata de tine, pe care o refuleaza, ca sa nu te jigneasca, de aceea a decis sa se desparta. S-ar putea sa fie o alta tipa, de care s-a indragostit si nu spune, dar ideea e ca are ceva omul. Daca vei dori sa stii s-ar putea sa fii ranita rau de tot, daca nu vei afla, nu vei sti motivul adevarat pentru care a decis sa plece. Asa ca nu e simplu. Eu zic sa discuti cu el la rece.

Poate fi sex-ul. Faptul ca se rade si se lustruieste e un semn deja. Are asteptari omul, care vin odata cu varsta. Gandeste-te ce trebuie schimbat. Poate din punctul tau de vedere e ok dar din a lui nu.

Un motiv cel putin exista. Nu e nebun omul sa se ia sa plece.

Daca e alta la mijloc, ai doua variante: lupti sa ti-l pastrezi sau devii si tu indiferenta si nu va iesi nimic.

Imi place cum scrii.

Succes!!!

Si sa inteleg ca in locul ei,daca pateai lucruri similare erai la fel de tolerant si incercai sa lupti pentru sotia ta?Mie rar mi-a fost dat sa vad vreun barbat care sa fie dispus sa faca atatea pentru o femeie.Invers,insa,sacrificiul am vazut ca e cam la ordinea zilei.

De obicei,cand lucrurile nu mai merg,domnii nu prea lupta,le e mai usor sa isi caute alinarea pe umarul altor femei sau sa dea bir cu fugitii.

Si,pe de alta parte,eu cred ca multi dintre voi aveti o problema,in realitate,in a ne intelege pe noi femeile:si noi avem nevoie atat de afectiune,de pasiune,si noi simtim nevoia sa fim apreciate si chiar daca nu "vanam" cum o faceti voi,poate, ne place sa fim "vanate" si noi putem insela etc.

Nu sunt adepta zicalei"Barbatii sunt de pe Marte,iar femeile de pe Venus".Da,sunt deosebiri,dar mai mult de nuanta.

Problema este ca pana acum putin timp,rigorile societatii incatusau femeile si dadeau frau liber barbatului.Lucrurile incep sa se schimbe,insa...

Asa s-a inradacinat - barbatii ne cuceresc, noi trebuie sa-i pastram. In reviste gasesti sfaturi pentru barbati cum sa cucereasca o femeie in 2 timpi si 3 miscari si milioane de sfaturi pentru femei - cum sa-i pastreze - cum sa fii gospodina in bucatarie, doamna in societate si curva in pat. Si daca nici asa nu e multumit domnul - atunci poate e bine sa fii toleranta si sa inchizi ochii ca doar o relatie se cladeste in timp. Si ca de altfel barbatii sunt poligami - si nu trebuie sa faci vreo criza pentru asa ceva - e doar ceva natural si instinctiv. Noi, femeile fiind o cu totul alta specie suntem monogame si in plus trebuie sa fim cuminti si ascultatoare dar nu prea cuminti si nici prea ascultatoare ca devenim neinteresante si lor le trebuie si adrenalina - sa simta ca sunt vanatori.

Iar daca Doamne fereste ai ajuns la o varsta si natural corpul te mai tradeaza - ce vrei? ochii vad inima cere - si lui ii cere un corp de tinerica chiar daca el nu mai nici tanar, nici in forma. Si atunci ai de ales - ori inchizi ochii - ori divortezi - si tot tu vei avea de suferit ca ramai singura. Ei nu sufera ca doar sunt 6 barbati la o femeie - sau ceva de genu'.

Deci draga Alex daca n-ai inteles - orice ai face - oricum noi suntem vinovate - ei nu. NICIODATA. Cel mult ei sunt neintelesi de niste neveste ingrozitor de neintelegatoare.

heaven a scris:

Si sa inteleg ca in locul ei,daca pateai lucruri similare erai la fel de tolerant si incercai sa lupti pentru sotia ta?Mie rar mi-a fost dat sa vad vreun barbat care sa fie dispus sa faca atatea pentru o femeie.Invers,insa,sacrificiul am vazut ca e cam la ordinea zilei.

De obicei,cand lucrurile nu mai merg,domnii nu prea lupta,le e mai usor sa isi caute alinarea pe umarul altor femei sau sa dea bir cu fugitii.

Si,pe de alta parte,eu cred ca multi dintre voi aveti o problema,in realitate,in a ne intelege pe noi femeile:si noi avem nevoie atat de afectiune,de pasiune,si noi simtim nevoia sa fim apreciate si chiar daca nu "vanam" cum o faceti voi,poate, ne place sa fim "vanate" si noi putem insela etc.

Nu sunt adepta zicalei"Barbatii sunt de pe Marte,iar femeile de pe Venus".Da,sunt deosebiri,dar mai mult de nuanta.

Problema este ca pana acum putin timp,rigorile societatii incatusau femeile si dadeau frau liber barbatului.Lucrurile incep sa se schimbe,insa...

As lupta daca as observa ca nu ma respinge pe fata, la infinit. Oricum daca ar umbla cu alt barbat as prefera sa nu o vad in fata mea, si sa nu mananc cu ea la o masa. Sa fie cu altul, dar nu in preajma mea. Asa ca ai pus punctul pe "i", Heaven. Cunosc un prieten care si-a recastigat sotia din bratele amantului, in timp ce el a respins orice tentative de a se implica cu alta. Asa ca exista, chiar daca nu la ordinea zilei.

Vanate puteti fi, dar intrebarea e: care e barbatul care lasa tot sa stea cu tine pana la capat, dupa ce te-a vanat?

Trai bun cu mosu!

Nelinistita a scris:

Deci draga Alex daca n-ai inteles - orice ai face - oricum noi suntem vinovate - ei nu. NICIODATA. Cel mult ei sunt neintelesi de niste neveste ingrozitor de neintelegatoare.

In orice conflict ambele parti au vina! Nu trebuie sa va autoflagelati!!!!!

Dix a scris:

As lupta daca as observa ca nu ma respinge pe fata, la infinit. Oricum daca ar umbla cu alt barbat as prefera sa nu o vad in fata mea, si sa nu mananc cu ea la o masa. Sa fie cu altul, dar nu in preajma mea. Asa ca ai pus punctul pe "i", Heaven. Cunosc un prieten care si-a recastigat sotia din bratele amantului, in timp ce el a respins orice tentative de a se implica cu alta. Asa ca exista, chiar daca nu la ordinea zilei.

Vanate puteti fi, dar intrebarea e: care e barbatul care lasa tot sa stea cu tine pana la capat, dupa ce te-a vanat?

Trai bun cu mosu!

In orice conflict ambele parti au vina! Nu trebuie sa va autoflagelati!!!!!

Monogami prin definitie nu sunt nici barbatii,dar nici femeile.Dincolo de instinctele primare,vine,insa, conditia de OM,de elevare spirituala a fiecaruia dintre noi.

Sunt persoane care stau alaturi de cineva o viata,din iubire,care nu concep ideea de a insela si intr-adevar,relatia lor atinge un nivel greu de imaginat pentru majoritatea dintre noi.

Exista,am cunoscut astfel de oameni si stiu cu siguranta ca se poate.Asta nu tine de masculin ori feminin,ci de interiorul fiecaruia.

Problema este ca societatea se fereste sa promoveze lucrurile de esenta si,uneori ajungem si noi sa credem ca anormalul este normal.

Cu toate acestea,cred ca avem cu totii un suflet care ne spune unde este adevarul in aceasta poveste.Pacat ca prea putini vor sa il asculte...

heaven a scris:

Monogami prin definitie nu sunt nici barbatii,dar nici femeile.Dincolo de instinctele primare,vine,insa, conditia de OM,de elevare spirituala a fiecaruia dintre noi.

Sunt persoane care stau alaturi de cineva o viata,din iubire,care nu concep ideea de a insela si intr-adevar,relatia lor atinge un nivel greu de imaginat pentru majoritatea dintre noi.

Exista,am cunoscut astfel de oameni si stiu cu siguranta ca se poate.Asta nu tine de masculin ori feminin,ci de interiorul fiecaruia.

Problema este ca societatea se fereste sa promoveze lucrurile de esenta si,uneori ajungem si noi sa credem ca anormalul este normal.

Cu toate acestea,cred ca avem cu totii un suflet care ne spune unde este adevarul in aceasta poveste.Pacat ca prea putini vor sa il asculte...

Elevarea spirituala. Da, este un element important. Dar, vezi ce spune Marele Invatator, ca ajunge sa privesti si sa o doresti si e ca si infaptuita. Asa ca cei doi care stau in iubire de o viata, poate, s-au inselat de sute, mii de ori in minte fara sa stie vreodata. Iubirea de care vorbesti tu pana la adanci batraneti are multe faze. De exemplu te intreb: De ce ti-ai iubi sotul dupa ce ar fi pensionar si ar tremura in fata toaletei? Cred ca nu pentru acelasi lucru pe care l-ai simtit cand l-ai vazut prima data si ai ametit...