Kether a scris:Daca esti un fin observator, fiind atent si constient de tine insuti in proportie macar de 50% atunci vei descoperii cum se manifesta ego-urile(mastile, animalele de prada, cum vreti sa le spuneti), miscand masina umana dupa propria lor vointa. Vei obserba cum ego-ul furiei face pe bietul om sa faca gesturi necugetate si sa actioneze in moduri impardonabile, vei observa cum egoul desfraului te face sa-ti pierzi ratiunea in fata unei cucoane cu picioarele dezgolite si cu sani scosi ostentativ la iveala, vei observa cum egoul gurmandismului nu te va mai lasa sa te ridici de la masa decat cand este prea tarziu, orgoliu te va face sa te crezi singurul iluminat din univers, vei observa cum ego-ul amorului propriu te impinge sa te indragostesti de propria ta reflexie din oglinda, etc...astfel furand, extragand energia si lumina scanteii divine si ermetizand-o intr-o inchisoare, condamnand astfel biata constiinta la un somn profund.
Dar as incerca sa centralizez observatiile pentru a identifica cauza primara, in vederea unei explicatii exacte. Poate fi cauza primara chiar egoismul?
De ce o fi important sa oferim dragoste, chiar cu pretul propriei suferinte si a propriului sacrificiu? Cum un om egoist s-ar putea transforma intr-un om iubitor? Dragostea oferita poate fi programata? Si oferind dragoste, ajunge sa-i placa in timp egoistului, chiar daca initial nu-i face nici o placere? Sau calea cea dreapta este un cel putin in aceasta viata un nesfarsit sacrificiu si continua durere? Sau calea cea dreapta implica eliminarea durerii si placerii?
Cel putin religiile indeamna la un constant sacrificiu si cumpatare. Deci o stare de echilibru. Intr-o stare de echilibru, probabil durerea si placerea se anuleaza reciproc. Poate in acest moment infloreste constiinta. Care probabil ne duce la un alt nivel la care probabil intalnim alte probleme, alt fel de bucurii si de suferinte. Daca acest nivel e mai complex in trairi decat cel precedent, e clar ca nimeni nu ar dori sa se intoarca la o stare inferioara. La fel cum un intelectual nu ar mai aprecia pozitia de ignorant.
Cu cat omul devine mai complex, mai bine si echilibrat dezvoltat psihic, mental si fizic, cu atat impulsurile primare au mai putina influenta asupra sa. Atunci omul incepe sa le inteleaga adevarata natura si nu se mai lasa pacalit. Dispare ura, dispar dorintele desarte, se mareste pofta de cunoastere, intentiile i se focalizeaza in actiuni constructive.
Toate astea renuntand la egoism, cu cumpatare si dragoste neconditionat oferita?


