"Un meteorolog fara tragere de inima pentru deplasari este trimis sa faca un reportaj despre povestea unei cartite care prevede vremea. Este al patrulea an in care face reportajul si, astfel, nu mai face nici un efort sa-si ascunda frustarea. Din cauza unui viscol puternic el, impreuna cu echipa sa, sunt obligati sa-si mai petreaca o noapte in oraselul respectiv. Trezindu-se a doua zi, afla cu stupoare ca este din nou Ziua Cartitei. Nedumerit, observa ca oamenii pe care ii intalneste spun exact aceleasi replici si fac exact aceleasi lucruri pe care le-au facut si cu o zi inainte. El realizeaza ca este blocat in ziua respectiva, ce se repeta la infinit. La inceput, se foloseste de acest avantaj, stiind ce avea sa se intample, pentru ca mai apoi sa realizeze ca este blestemat sa-si petreaca toata viata in acelasi loc, vazand aceiasi oameni, facand exact aceleasi lucruri."
Stai putin ! Nu e chiar asa ! Eu nu vad asa eternitatea. Intradevar, ar fi aceiasi oameni, dar nu ar fi aceeasi zi care sa se repete la infinit. Ar fi ca acum si fiecare zi ar fi alta doar ca timpul nu s-ar termina. Nu ar exista capat. S-ar termina ziua, ne-am culca seara, dar ne-am trezi dimineata incepand o noua zi cu gandul ca ne vom trezi si a doua zi si a treia zi dar fara sa avem sentimentul sfarsitului. Ne-am putea bucura de existenta zi dupa zi. Si daca ti se pare un blestem sa fii mereu alaturi de aceiasi oameni crezi ca in lumea de apoi ar fi altfel ?! Nu ai fi si acolo in fiecare zi in preajma acelorasi suflete ?! Nu e totuna ?! Mie nu mi pare un blestem sa fii mereu alaturi de aceleasi persoane daca persoanele respective sunt cei pe care-i iubesti. A-i avea o eternitate alaturi de tine pe cei la care tii cred ca e un miracol - nu un blestem. Si fiecare zi ar fi diferita. Fiecare zi ar fi o noua bucurie.
