Va place Mircea Eliade?

Si eu am citit "Isabel si apele diavolului "Dar cel mai mult mi a placut Huligani si Domnisoara Cristina

Ovu a scris:

cam asta spuneam si eu intr-un post de mai demult...doar nu ma refeream numai la fete...

Eliade are, la fel ca Eminescu si multi altii si o parte comerciala. Ceea ce nu-i chiar atat de rau atata timp cat putem vedea dincolo de ea.

Mi-a placut de Eliade, "Maytrei" si "19 trandafiri" si "Romanul adolescentului miop" a fost interesanta dar probabil nu am avut eu atunci dispozitia necesara si nu am terminat-o, dar in general e ok Eliade

Este un sciitor foarte bun . Imi place foarte mult Romanul adolescentului miop . Am citit si Mircea Eliade convorbiri cu

Claude-Henry Rocquet si am aflat mai multe despre el . Un scriitor ce merita citit

Imi place Eliade. Imi place pentru cum scrie, imi place pentru ce scrie. Dintre opere mi-au placut: maitreyi, india, santier, dn-soara christina, sarpele, nopti la serampore, la tiganci, isabel si apele diavolului, huliganii si am pus de curand mana pe tinerete fara tinerete :airkiss:

Nunta in cer

Volumele din Istoria credintelor si ideilor religioase mi se par cele mai bune din tot ce a scris el.

Maitreyi nu m-a impresionat deloc.

'Maitreyi' mi-a placut cel mai mult. Si 'La tiganci', si am mai citit niste povestiri fantastice care mi-au placut mult.

Eliade e,poate cel mai mare scriitor roman. Afara de scrierile sale, ma obsedeaza viata sa. A avut o viata fabuloasa la care si eu visez. In copilarie ,la fel ca si Eliade eram fascinat de insecte si tot felul de ganganii. Ma aventuram prin padurea de langa casa bunicilor,cautand ganganii,soparle,serpi cu un tovaras cu aceeasi pasiune ca mine. Ma fascinau teribil paianjenii, acele lighioane paroase cu opt picioare, dar in aceeasi masura ma ingrozeau.

Alta obsesie a mea era sentimentul sacrului pe care l-am descoperit in Egiptul Antic

Mai nou ma initiez in Yoga.

O mica scriere despre sinceritate a lui Eliade :

Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui. Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare.

De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.

In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea

ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.

Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica,de a se compromite.

Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport,s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel.Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti.

Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.

Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia.

M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.

O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic.

Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu

corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.

Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai

mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.

MIRCEA ELIADE

De ce faci filozofie?

Din ultima d-tale scrisoare am sa te rog sa-mi ingadui sa citez aceste rinduri: