Diduto, motanul pe care il am acum, nu iese afara, e protejat, ma doare la bascheti, dar cel care a murit, era un vagabond. V-am mai povestit eu. Se batea cu TOTI motanii din cartier si din afara cartierului. De multe ori, se batea cu ei fara sa il vad eu, dar au fost dati cand il vedeam/auzeam. Iti dai seama ca nu ramaneam indiferenta si ieseam sa ii despart. Dar NICIODATA nu am dat in pisica cu care se batea. Ma bagam intre ei, il goneam ori pe ala, ori pe al meu, il prindeam de ceafa pe unul dintre ei, dar nu aruncam/dadeam... Tin minte ca avea vecina un motan de doua ori mai mare ca al meu si nu se suportau DELOC. Cand se prindeau, se incolaceau unul in jurul celuilalt de nu iti mai dadeai seama care-i care. Sareau smocuri de par din ei, de ramanea in urma lor un covor ca acela de puf de plop. Era durere. Cu greu ii desparteam, dar nu dadeam in vecinu', ca il iubeam si pe ala.
Si acum mai ies sa ii despart pe draci. :) Alti draci, fireste. De prin cartier, ai nimanui. E legea naturii, dar daca ii pot desparti, de ce sa nu o fac?! Mai ies sa despart si caini. :) Intr-o seara, cand cateaua din cartier era in calduri si se tineau vreo 7 dupa ea, aia mari (care erau majoritari) au decis sa sara pe cel mai mic dintre ei, unul cam de talia unui soricar. Si trageau cu dintii de el, unii dintr-o parte, ceilalti de alta parte. Si io, viteaza cum ma aflu :) , am iesit sa ii impac. S-au despartit pana am ajuns eu. Acum sunt bine-mersi cu totii.
Si ce voiam sa mai zic?! Aaa da
Bon Jooooovi!!! 
:)
Daca iti intinez topicul, zi-mi si plec pe al meu, unde nu intra nimeni. :-
