Un concurs de împrejurări nefericit, o chestie ciudată. Eu eram la serviciu...Mi-a dat telefon că pur și simplu l-a găsit în agonie pe culoarul de trecere dintre cele două scări ale blocului. Când am ajuns acasă deja murise. Medicull vederinar n-a știut ce să spună, pentru că pur și simplu nu prezenta niciun semn. Am presupus că a fost otrăvit, nu știu...în fine, nu mai vreau să discut despre asta. Mă gândesc să iau alt motănel, tot norvegiană de pădure - o rasă extraordinară - însă deocamdată mai stau puțin...
The Unknown a scris:Imi parea rau si mie ca am trecut prin aceste momente de cateva ori si al meu Hombre nu se poate impaca cu legea naturii, e mai bolnav decat daca pierdea pe civeva din familie.
Da, mey, așa e. Adevărul e că te atașezi enorm de un animal de casă, fie el pisică, câine sau ce-o fi. Toată lumea din casă îl iubește și când moare...jale mare!
Cei care nu au avut animale de casă n-au cum să înțeleagă, ba chiar te privesc cu ironie...


