Discutii libere despre pisici

Kyra e o pisica frumoasa si sper sa ai parte de ea .

multumesc :roll:

Yadhira a scris:

Dar ma gandesc cat timp ii va trebui sa iasa de sub cada,sa ne imprietenim?Cum sa procedez cu ea? Degeaba ii vorbesc, o chem, nu reactioneaza in nici un fel.

Pisicile adulte se acomodeaza mai greu decat puiutii. SI daca s-ar fi mutat stapana initiala cu ea, tot i-ar fi fost greu sa se acomodeze cu noua casa, noile mirosuri. Ai mei sunt in apele lor daca vin in casa la mine, persoanele cu care sunt obisnuiti. Daca vine cineva strain, nu ii mai gasesti pana nu pleaca. :D

Se da ea singurica pe brazda, incet incet. Vad ca a inceput sa o faca deja. Dar incearca sa nu ii mai muti lucrurile de acum, litiera, bolurile de apa si de mancare, pernuta. :)

Yadhira a scris:

ea este Kyra :roll:

Uuu e neagra neagra? O iubesc!

LE: am micsorat un picut poza, sa o vedem in toata splendoarea ei.

I-am mutat litiera si bolul in locurile unde vor sta de acum inainte. dar le-a gasit cu usurinta. e desteapta foc :roll:

da, e neagra cu ochi verzi. ador pisicile negre.

Yadhira a scris:

ador pisicile negre.

Si eu. Am si eu un baietel negru, de un an. :)

:D

De regula, sunt razbunatori pisoii. Betty a mea, cand aduceam pisoii aia mici pe care ii hraneam asta-vara, in casa, trebuia sa faca vreo tampenie. Intr-o seara mi s-a urcat pe cuier si si-a facut nevoile acolo.

Eu mi-as face si de caini si de pisici. Mi-as face adaposturi. :D Ca si catei imi sunt dragi. Mi-e o mila de astia de la bloc... E una dintre fetite, asa de docila, ca mi-e si mila sa o gonesc cand le dau matelor sa manance. Lasa capul in jos si se uita la mine pe dupa gene asa...

Exact. Stiu ca suna aiurea, dar asta este motivul pentru care nu m-am facut veterinar sau asistent veterinar, desi mi-as fi dorit (inca imi mai doresc :D ). Adica stiu ca as face si bine, dar sa ii si vad fara scapare, bolnavi, raniti etc. Vorba ta, as plange zilnic.

Cand mi-am eutanasiat primul motan, ca nu mai avea nici o sansa de supravietuire si se si chinuia, doctorita a fost atat de empatica cu mine si cu suferinta mea, ca m-a dat afara din cabinet, a zis ca sta ea cu el, daca nu suport sa il vad murind. Culmea e ca mi-am vazut familia murind, dar motanul nu am putut.

Asa e si cel mare al meu, Bubu, e un socat. Se construia kauflandul in zona, in anul ala si astia trageau cablurile de curent chiar prin spatele blocului meu, asa ca se sapa, erau multi oameni, tipete, utilaje. El se refugiase intre garaje, unde a stat trei zile si trei nopti. Tooooooata noaptea plangea. Nimeni nu dormea in cartierul asta. Pana ne-am decis sa il scoatem de acolo. Cu maaaare greutate am reusit, ca era foarte speriat. Nemancat, nedormit, apa nu avea. Si l-am luat la mine, ca nu il voia nimeni. Si cum mie imi place ce nu place celorlalti... :D Acum are o atitudine de arogant, nici pe mine nu ma prea lasa sa pun mana pe el. Foarte rar, cand are el chef. Am mai povestit asta, oricum, am o senzatie de deja vu. :D

Darianna a scris:

Adica stiu ca as face si bine, dar sa ii si vad fara scapare, bolnavi, raniti etc. Vorba ta, as plange zilnic.

Cand mi-am eutanasiat primul motan, ca nu mai avea nici o sansa de supravietuire si se si chinuia, doctorita a fost atat de empatica cu mine si cu suferinta mea, ca m-a dat afara din cabinet, a zis ca sta ea cu el, daca nu suport sa il vad murind. Culmea e ca mi-am vazut familia murind, dar motanul nu am putut.

Asa sunt si eu cu animalele, nu pot sa le vad suferind. Nu stiu de ce dar nu simt acelasi lucru cand e vorba de oameni. Stiu, suna anormal, dar ce sa-i fac.

Cand a murit unul din motanii mei, am jelit o luna. Si acum ii simt lipsa si mi-e un dor de el uneori, de nu mai pot.

Acum mi-a mai ramas unul, tot Bubu il cheama si sincer, nici nu vreau sa ma gandesc la cat voi suferi cand va veni timpul. Nici nu vreau sa ma gandesc. Pentru mine e mai mult decat un animal de casa, de companie, un pet...e bebitzul meu cel scump.