Naeema a scris:Un ateu crede ce i se poate dovedi. Un credincios doar crede chiar daca ceea ce crede el ar putea fi doar basme populare, el se incapataneaza sa creada ca e adevarul istoric. Un ateu traieste in libertatea de a crede sau nu ce vrea inimioara si intelectului lui. Un credincios nu are acest lux, el fiind obligat sa creada si sa se supuna unei entitati supranaturale care chipurile l-a creat pentru unicul scop de a-i fi sluga si care ameninta propria creatie cu cele mai teribile pedepse daca creatia are macar curajul sa se impotriveasca dogmei.
Ateul e liber cugetator, credinciosul e prizonierul unor idei nedovedite transmise din ganereatie in generatie.
In fine astea probabil sunt detalii motivationale adica propaganda interna.
Dar eu vorbesc de ceea ce un observator vede din exterior. Vede o lume in zbatere sa gaseasca raspunsuri si solutii. Pe langa criza economica, energetica, morala etc peste toate troneaza finalul calatoriei. E logic rabzi de sete, ingheti de frig dar cel mai mult te intereseaza sfarsitu.
Si atunci apar doua faze:
- credinciosul anunta stiu ca exista o cale de reusita
- ateul zbiara: eu habar n-am daca exista vre-o sansa. Credeti-ma pe mine! De azi ma numesc savant! Dati-mi banii! etc
VEMANS a scris:Dar un credincios care sa recunoasca asa ceva ai vazut ?
Este vorba de o nuanta mai subtila:
Crestinul isi sustine teoria arhicunoscuta.
Ateul are si el o teorie: aceea ca nu stie daca exista ceva, dar n-o sustine in public, indruga verzi si uscate dar totdeauna despre altceva. Niciunul n-o sa enunte raspicat teoria: habar n-am daca exista ceva
