_altul a scris:
Si crezi ca o sa te doara uitarea?
Atunci n-o sa ma mai doara ca n-o sa mai fiu, dar ma doare acum. Bine... ma bucur totodata ca exist, dar in acelasi timp ma doare si trecerea mea in nefiinta - pentru ca inteleg perfect importanta existentei in univers si miracolul aparitiei ei.
_altul a scris:
Filozofia asta este valabila doar in cazul ateismului si a martorilor lui Yehova.
Daca dupa viata asta nu urmeaza nimic atunci e inutil traiul pe pamant, mai ales ca posteritatea te uita oricum, doar unuia dintr-o generatie poate sa i se faca statuie, restul nu mai stie nimeni c-au fost.
Nu-i inutil! Carpe diem! Bineinteles, atat timp cat cel putin ai un trai decent - ca sunt si cazuri disperate.
hans a scris:
Total gresit!
Dupa cimitir e Adevarul. ;)
Si-n urma lui e cenusa omenirii.
Stiu ca asta vrei! Dar nu vei reusi. Mai devreme sau mai tarziu , o sa crezi si tu. De asta sunt convinsa.
Când sorii se sting şi când stelele pică,
Îmi vine a crede că toate-s nimică.
Deci la mine e dualitate. Ma bucur ca sunt, dar constientizarea disparitiei ma dezamageste in acelasi timp. Ar trebui cumva sa iau ceva substante ca sa uit cu totul de moarte. Si atunci as fi fericit, chiar daca doar sunt forma de vis.