"Daca ceea ce primesti poate fi furat,cine are puterea sa-ti fure ceea ce daruiesti?"
Nu exista balanta pentru cantarirea sentimentelor si nu exista grad de comparatie in dragoste,existand doar suflete care incearca sa se exprime.
Atunci cand iubesti doresti sa-i daruiesti persoanei iubite nu doar linistea si confortul unui camin,ci sa-i daruiesti o parte din sufletul tau.
Este aceasta dovada suprema de dragoste, de nesfarsita incredere, sau o naivitate copilareasca,sau poate chiar,nesabuinta?
Cat suntem dispusi sa oferim persoanei iubite si care sunt limitele dincolo de care nu putem trece?
