Arcangelo a scris:Vreti sa stiti cum poti sa ajungi ca Oliver? -E destul de ,,simplu'',trebuie sa ai parinti ca Cleric Preston!
Doar imaginati-va: parintele ii distruge sistematic increderea copilului,il transforma intr-un handicapat,intarindu-i sentimentul de neputinta si inutilitate,prin critici permanente,umilinte,insulte si programare de tipul: ,,n-o sa fi niciodata bun de nimic! ,esti un gunoi,un trantor,un ratat! -apoi,se vaita catre toti prietenii si cunoscutii,cu copilul-problema...are grija ca toata lumea sa afle ca e o victima a sortii crude,care l-a pricopsit cu un asemenea odor!
El e ,,victima''-victimizatoare.
Si mai e si ,,protectia'' exagerata,pe care cica o acorda copilului...ca na,e prost,si nu se descurca cu nimic...
Toata lumea,crede ca acel copil a fost cocolosit -de altminteri,asta i se si reprosaza! -nimeni nu vede ca acea cocoloseala,a fost un pretext pentru ca parintele sa il sufoce emotional,sa il posede psihic,sa ii anuleze orice urma de vointa...sa il transforme intr-un sclav!
Si apoi,adult,copilul ala,cauta o evadare din infernul familial...dar nu o gaseste.Ca nu poate sa traiasca independent...a fost programat,sa fie un sclav,sa nu aiba curaj,incredere,initiativa...sa nu indrazneasca...sa se creada un ratat,incapabil de nimic.
E destul de greu,chiar pentru un tanar care nu a fost programat asa,sa reusasca sa se desprinda de familie,sa traiasca independent -dar pentru cel dresat sa devina ratat-handicapat,e imposibil.
Ce ii mai ramane,ca refugiu? -alcoolismul?,nebunia?,fuga in munti???
Atat de dornici ati fost sa aruncati primii cu piatra,ca va sfatuiesc foarte serios: SA NU CUMVA SA FACETI COPII.Mai ales tu,Preston...
Intr-adevar e o mare responsabilitate sa ai copii. Eu as fi vrut ca sa nu ma fi nascut niciodata. Decit asa o viata mai bine deloc. Zic si eu precum Iov : Blesemata fie ziua in care m-am nascut !
Si totusi nu e decizia noastra faptul ca existam. Dumnezeu ne-a creat a fost decizia lui ca sa ne nastem.
Admit ca nu am avut nist parinti prea buni. Dar si altii mai au parinti mai nebuni decit ai mei dar totusi reusec sa-si traiasca viata.
Insa in cazul meu e vorba de altceva. E vorba de un accident , un accident stupid care mi-a distrus complet viata. Intr-o singura clipa mi s-a luat totul , dar absolut totul mi s-a retezat orice sansa a veunei vieti normale.
Cind eram adolecent eram si eu pasionat de stiinta , si eram cam prost de felu meu , pricepeam greu. Nu reuseam deloc sa pricep teoria relativitatii. L-am rugat pe un prieten de-al meu foarte bun la fizica care cistigase locul 2 pe tara la olimpiade de fizica iar acuma era student de nota 10 la facultatea de fizica sa imi explice si mie teoria aia a relativitatii. Binevoitor prietenul a luat o foaie si un pix si a inceput sa-mi arate pe indelete calculele lui Minkowski despre relativitate.
Eu il urmaream cu atentie pas cu pas si litera cu litera. Inteleg , inteleg inteleg . La un moment dat insa am pus degetul pe foaie si am spus : Aici nu mai inteleg !
In clipa aceea cind am pus degetul pe foaia aia si am spus acel lucru atunci mi-am pierdut viata si m-am expus unei suferinte groaznice. In clipa aceea nu mi-as fi putut imagina ce urma sa patesc de la gestul ala stupid. Sa intinzi un deget spre o demonstratie de fizica si sa zici Aici nu inteleg !
Va puteti da seama ce s-a intimplat pe urma ? Am cerut prietenului meu sa-mi explice nelamurirea mea in punctul acela. Si n-a putut. Mi-a zis "asa am invatat la scoala , toata lumea de de acord cu demonstratia asta" Daca asa spune toata lumea atunci in mod sigur este corect.
Asa o fi i-am raspuns eu , dar eu vreau sa inteleg. Explica-mi !
S-a dus omul acasa s-a gindit vreo citeva saptamini chinuit de problema asta si in final a venit si mi-a spus : Ai dreptate. Intr-adevar in punctul acela acela al demonstratiei este gresit.
Am mers apoi impreuna si am discutat cu cineva care tocmai isi luase doctoratul in fizica. A gindit si acela problema si a fost si el de acord , ca intr-adevar am dreptate. Einstein a gresit. Am vorbit cu mai multi oameni , si cine sa stat sa gindeasca oleaca mai serios la problema asa mi-a dat dreptate.
Deci un om care fusese al doilea pe tara la olimpiadele de fizica , adica unul dintre cei mai buni fizicieni din tara , a fost de acord ca Einstein a gresit si ca teoria relativitatii pur si simplu nu exista. Adica greaseala aceea de gindire demoleaza complet teoria relativitatii. Nu e o greseala minora ci o greseala care desfiinteaza total teoria relativitatii.
Pentru mine Eintein era un fel de Dumnezeu caci atuncea eu eram ateu iar Einstein mi se parea fiinta suprema care a trait vreodata pe acest pamint.
Iar deodata m-am trezit ca am devenit mai destept decit Dumnezeu. In prima clipa am fost foarte fericit credeam ca o sa iau premiul Nobel. Apoi ... am pierdut totul in viata. E mare pacat sa te crezi mai mare decit Dumnezeu. Si asa un pacat nu ramine nepedepsit. Viata mea a devenit un iad. Am cazut din suferinta in suferinta , si cind credeam ca am ajuns la capatul suferintei descoperam ca se poate suferi inca si mai mult.
Toti prietenii m-au parasit , si parintii m-au parasit , nimeni nu ma mai angaja la un servici , iar daca ma angajau din greseala ma dadeau afara imediat. Imi amintesc cum odata ma rugam de un sef sa nu ma dea afara din servici si seful a inceput sa racneasca cit il tinea gura Afaraaaa ! Afararaaa din firma mea ! Oricit as fi incercat sa ma ascund si sa par un om obisnuit nu puteam , nu reuseam sa mint nu reuseam sa ascund ceea ce eram.
Eram o monstruozitate pe care nici un om nu oputea accepta. Orice om care ma cunostea fugea de mine cit putea si ma izgoneau de peste tot , nimeni nu ma putea suferi.
Orgoliul ? Da orgoliul . Dar nu orice orgoliu. Ci orgoliul suprem pe care il poate avea un om. Oricit incercam sa-mi ascund orgoliul asta se vedea de la o posta , se vedea ca ma cred geniu , fara macar sa spun.
In cele din urma fugarit de toata lumea , am ajuns sa-mi gasesc refugiu in bratele lui Dumnezeu , singurul care m-a primit la El asa cum sint. Am devenit un slujitor al lui Dumnezeu , direct si fara alti intermediari. Eu raspund direct in fata lui Dumnezeu si nu in fata nici unui alt stapin lumesc. Viata mea distrusa s-a recladit pe alta temelie. Dintr-un om fugarit de toata lumea dintr-o victima sociala , m-am transformat deodata in imparatul lumii , imparat din ala crestin cu misiunea de a prelua toata rautatea lumii asupra sa.
Daca inainte cautam sa fug de rautatile oamenilor , acuma caut sa le atrag . Caut sa ma bag in cele mai nenorocite locuri ale omenirii. Pentru a lupta cu raul .
Eu singur m-am bagat in spital. Intrind acolo am pus mina si am dezlegat pe cei legati de pat in chinuri.
A veit infirmierul si a racnit la mine :
- N-ai voie sa dezlegi oamenii ! Cine te crezi ? Te crezi Dumnezeu ?
- Cam asa ceva.
- Si ce cauti aici ? Aicea este iadul !
- Am sa-i zdrobesc portile !
Insa desi am aceasta misiune sa lupt impotriva raului , nu prea reusesc sa mi-o indeplinesc. Raul a devenit mult mai perfid in secolul asta nu mai poate fi invins asa de lesne ca pe vremea lui Hristos. Sint in continuare singur si toata lumea e impotriva mea. Dar nu mai fug ca un animal haituit ci m-am intors impotriva vinatorilor mei. Am alaturi de mine doar un Dumnezeu neputiincios si jalnic , tintuit pe cruce , dar totusi un Dumnezeu adevarat.
Eu dau dupa Oliver , apoi vin altii in apararea lui si dau dupa mine , si tot asa.Asta il si face mai interesant. 