Replica mea a scris:Nu poti stii ce e in mintea unui om.Fiecare e influentat de viata pe care a dus-o pana acum.Si niciodata nul va intelege un om care a trait mereu in dragoste, pe unul care uraste dragostea.Cel mai greu e sa te pui in situatia altuia. Si eu urasc dragostea, urasc cuplurile jalnice din ziua de azi si cel mai bun tratament e sa inveti sa ignori lucrurile care te supara pentru ca "intr-un final nimic nu conteaza".
Foarte, foarte bine spus. Eu nu i-am vazut niciodata pe ai mei sarutandu-se sau spunandu-si "te iubesc" unul altuia. Iar cand am vrut sa ma apropii de mama s-o imbratisez, cel mai adesea m-a respins. Iar fata de tata am avut mereu o retinere, nu stiu, pe la vreo 6-7 ani aveam fantezii cu el in adevaratul sens al cuvantului.
Probabil de-asta consider ca omul nu e capabil sa ofere iubire adevarata, spirituala unui seaman ci doar o pseudoiubire (pasionala, perversa, care pana la urma o sa se reduca doar la sex). Chiar am incercat sa caut cauzele comportamentului meu.
De fiecare data cand am facut sex, nu am facut-o din iubire-niciodata. Si nici nu as putea, pentru ca sexul pur si simplu se bate cap in cap cu conceptia mea despre iubire.

Eu nu cred că el are nevoie de nu ştiu ce mare terapie,nu cred că 