...era prin noiembrie, anul trecut. O dimineata rece si mohorata, de culoare gri. Ora 5:30, telefonul suna nemilos.
-Dap.
-Neata, Pasqui. Mergem?
-Ihi.
Ma scol, arunc telefonul intr-un fotoliu si merg la baie. Ma bag sub dus incercand sa-mi alung oboseala.
In hol zace gramada echipamentul: geaca, pantaloni si manusi din piele, vesta reflectorizanta, pulover gros, aspru, cagula, casca, toate pline de noroi, reci si umede. God damn it! Aseara am ajuns la 11, cand dreaq sa le mai curat?!
Senzatia e nasoala rau cand trag chestiile alea murdare pe mine.
Portofelul, telefonul, cheile, rucsacul.
Pornesc masina si demarez. Opresc in fata casei lui Chif. E la poarta, la fel de curat ca si mine, cu o expresie chinuita pe figura. Isi arunca rucsacul pe bancheta.
-Salut.
-Salut.
Pornim in tacere. Oprim intr-o benzinarie si luam cate o cafea de la un automat. Iesim din oras. Volovat... Marginea... Sucevita. Trecem pe langa manastire si atacam serpentinele tot mai dese. S-a luminat bine, este ora 7.
Am ajuns la garaj. Suntem chiar in coasta muntelui, aerul e rece si intepator. Coboram din masina resimtind din plin frigul taios. Deschidem usa garajului si aruncam o privire inauntru. Sapte ATV-uri, cinci mari si doua mici, pentru copii, asteapta tacute, inghesuite.
Nu pierdem vremea. Le impingem pe rand, afara din garaj, facem plinul de benzina, verificam nivelul uleiului. Totul e in regula. Pornim motoarele. Curtea se umple de fum si miros de benzina arsa. Toate functioneaza perfect.
-Chif, facem un traseu?
-Ihi, facem. Mergem pe dealul Furcoiu, in fata manastirii. Mi-a zis cantonierul ca putem sa ajungem fara sa ocolim, este o carare care duce pana sus. Pe care il vrei azi? Iei Bombardierul?
-Nu, ia-l tu, daca vrei. O sa iau un Linhai.
-Si eu, zice Chif.
Bombardierul e cel mai comod, e masiv, cu scaun cu burete, suspensii moi, e ca un vapor. Linhai-urile sunt mai mici si foarte rigide, zici ca mergi pe o scandura, dupa doua sute de metri deja te dor bucile, dar sunt foarte compacte si poti sa ataci cu ele chiar si coaste de munte aproape verticale.
Plecam. Avem cagulele trase pe ochi, ochelarii peste cagule. Nu ne trebuie casca, mai mult ne incurca. Iesim la asfalt si ne grabim spre manastire. Localnicii ne cunosc deja, cativa au iesit cu galetile dupa apa, se uita dupa noi cum trecem cu rucsacurile in spate, cu canistrele metalice pline cu benzina legate pe cadrele rigide ale ATV-urilor. E foarte frig, se lasa si ceata. Chif se intoarce cu fata spre mine, imi arata ceva cu mana, ma uit intr-o parte, nu vad decat un varf de munte cu brazi aproape negri de verzi ce sunt, nu inteleg ce-mi arata, dau din cap ca da, bine, cum zici tu. La manastire facem la stanga, pe un drum forestier in care TAF-urile masive au sapat doua santuri in solul argilos. Drumul urca brusc, deja trebuie sa ma ridic in picioare si sa-mi folosesc bratele din plin pentru a pastra echilibrul ATV-ului, cuplez in treapta de putere, cuplez tractiunea integrala, 4x4, ATV-ul urla rupand din cararea grea si abrupta, in fata mea Chif inainteaza jongland printre stanci si radacini de brad, merge bine, ma tin dupa el, nu e chiar atat de greu traseul. La jumatatea drumului ne oprim intr-un fel de luminis plin de muschi, iarba si un izvor care formeaza o balta noroioasa chiar in mijlocul potecii. Trecem prudenti, pe rand, incercand sa nu ne stropim prea tare. Deja mi-e cald, bratele si umerii ma dor, imi ridic cagula de pe fata pana pe frunte, chif isi da jos si manusile, ies aburi din noi, ranjim unul la celalalt si pornim mai departe, in sus.
Ceata e tot mai deasa, muntele arunca zgomotul motoarelor noastre, il imprastie pana departe. Drumul a disparut, mergem direct printre brazii desi, ne orientam la moment, nu sovaim deloc.
Deodata, un fel de parapet natural apare in fata noastra, aparent imposibil de abordat. Il vad prin ceata deasa pe Chif cum se incordeaza, ambaleaza motorul si... trece, disparand in sus. Nu ma opresc deloc, atac la randul meu parapetul, sunt concentrat, rotile scurma in pamantul aproape inghetat, derapez lateral, nu-i nimic daca derapez, urc, totusi.
Uf, am trecut. In fata mea se intinde o poienita de vreo 100 de metri patrati, pe care este un schit pustiu si stingher, cu o toaca din lemn si o banca de unde se poate vedea mnastirea.... adica s-ar putea vedea, daca nu ar fi ceata. Oprim motoarele si coboram. Chif scoate din rucsac sticla cu apa, bea si-mi da si mie. Imi scot din buzunar telefonul. Semnal-zero. Nici nu-mi trebuie.
Linistea este adanca, ireala, vocile noastre suna ciudat, de parca am fi intr-o camera izolata fonic.
Stam vreo zece minute pe varf. Coborarea este simpla, de acum cunoastem drumul.
Ajungem iar la garaj, este ora zece. Deja ceata s-a risipit si a iesit soarele. Avem chef de plimbare, ne sfatuim putin si pornim iar, pe langa hotelul Sofia, apoi la dreapta direct spre coasta. Destinatia: Palma si Drumul lui Stefan cel Mare.
Mai departe nu mai scriu, ar trebui sa povestesc.
Chif este cel mai bun prieten al meu. In luna martie, anul acesta, a emigrat in Canada, impreuna cu sotia lui.
Am vandut ATV-urile, au ramas totusi amintirile. Voi mai merge cat de curand macar pe unul din zecile de trasee si voi redestepta amintiri dragi si aproape uitate.
Prietene, mi-e al dracului de dor de tine. Sper sa ne mai intalnim macar o data in viata asta.
Sa fiti sanatosi.
;) ;) :P 
:( 
