tosca_5 a scris:Stiu cum este cand se evapora un vis sau numai un tronson cum spui tu .....dar oricat ai incerca sa-ti refaci visul ...niciodata nu va mai fi la fel .....
Nu va mai fi la fel, desigur, dar ar putea fi mai frumos decat data trecuta. Visele sunt de fapt capodoperele mintii omenesti, pentru ca sunt imateriale, pure, nu au fost obturate de calcule, de indoieli sau de teama. Visele sunt cai salbatici, galopand printr-un infinit de universuri. Visele nu cunosc logica, nu cunosc limite, nici conveniente. Nici timp. Poate ca tot ce ramane in urma noastra sunt doar visele...
... trag peste mine foaia aspra de cort, incercand sa ma feresc de stropii de ploaie cazand printre frunzele de fag, imprejurul meu mici paraiase, doar ghicite. Sunt gol, tremur necontrolat, ghemuit, ca un fetus nascandu-se direct din tarana, paraiasele se transforma in serpi, in anaconde care ma inconjoara si ma incolacesc cu solzi aspri, cum sa scap de ei? oare ei sunt visul, sau eu? verific: inchid ochii si expir, imi inchipui ca plutesc, iata, foaia de cort cade, iar eu ma lovesc cu tampla de o creanga, chiar plutesc, dar tot mi-e frig, mi-ar prinde bine o haina sau o felie de soare, hai sa incerc sa aprind un soare, nu reusesc, e prea multa bezna in mine, intins pe spate plutesc la 11000 de metri altitudine, e frig rau, deasupra mea cerul e negru, nu vad stelele, de ce nu le vad? ma intorc cu fata inspre mine si-mi dau seama ca ochii mi-au ramas in padure, sub foaia de cort, vor fi furati de anaconde si vor hipnotiza gazele si iepuri de camp, iar eu voi fi nevoit sa-mi tin pleoapele inchise mereu, ca si cum as cugeta... va trebui sa fiu intelept uneori, pentru ca doar inteleptii cugeta cu ochii inchisi, nu-i asa? voi inventa limbajul Braille si voi scrie vise, le voi crucifica prin puncte aspre pe foi grosolane, galbene, sau albe, cui i-ar pasa? ma izbesc de bolta cerului si incep sa cad, trebuie sa ma opresc chiar acum, in aceasta secunda, altfel voi ajunge in centrul Pamantului, daca voi gasi acolo viata vesnica? mi-ar fi teama sa traiesc vesnic inchis intr-o sfera de foc, care la un moment dat se va stinge si ma va prinde ca intr-un zid, unde voi trai sufocandu-ma o vesnicie, vesnicie, un cuvant obsedant, repetat de prea multe ori... cobor lin, ma opresc pe iarba, intre fagi, ma ridic, nu mai sunt gol, mi-a crescut o blana argintie, cutitul imi luceste crunt in mana dreapta, iar cu stanga sfasii crengi si frunze si noapte, urland in goana-mi nebuna, vanand vise, hranindu-ma cu ele.

anunt...hac...aaa...unde sunt? A, da. Ati schimbat mocheta. A, nu e mocheta, e o fata de masa. Am inteles... :P A, da...ma marit curand... :)
In sfarsit... :boss: