Doamne, Tosca, afla ca exact asta am facut si io de fiecare data can am ajuns pe tarmul marii sau la ocean.
exact, exact ca tine.
stateam asa pana ameteam, pana marea si cerul deveneau una si aceeasi masa care ma atragea sa ma cufund in ea. senzatia de cufundare, de contopire era asa de puternica incat de multe ori ma speriam si ma gandeam cu spaima ca ceva nu-i in regula cu mine, ca poate nu ma voi putea abtine si voi ceda ispitei ei.
stii ce am constatat? dupa fiecare astfel de sedinta deveneam mult mai sigura pe mine, mai puternica.
cel putin la ocean, ti-am mai povestit, ma duceam pana unde se putea sta cel mai aproape de clocoteala valurilor si cand se spargeau, valurile ma stropeau in intregime si nu pot deascrie senzatia aia atat de minunata.
tare, tare mult te invidiez si stiu ca si tu te simti la fel, defapt ai si zis asta, dupa "sedintele" de apa.
ai zis de faza cu stanca acoperita de apa.
hai sa-ti povestesc si io o faza comica.
eram la biarritz cu familia de francezi. parintii si o fata. acolo la biarritz este un muzeu al marii superb, construit cu o aripa suspendata deasupra apei. si tot muzeul e construit ca o cladire cu curte interioara, doar ca curtea nu e curte, ci un bazin gigantic, in care traiesc foci. bazinul are peretii de sticla, astfel incat din interiorul muzeului se vede ce fac focile sub apa.
creca am povestit pe undeva episodu cand am vazut prima oara focile. ne plimbam noi prin muzeu si numa ce vad panourile enorme, verzi, inconjurate de bare groase de inox, dupa care jde lume astepta nusce.
intreb si io ca tot omu la ce se holbeaza aia, frantuzii zambesc serafic, io ma apropii plina de elan muncitoresc si exact cand m-am intins spre ecran, o foca a aparut din verdele ala imens si a izbit cu coada de sticla. am scos un strigat de toata lumea din muzeu a crezut ca m-a palit foca pe mine.
si cand am zis balbaindu-ma ca-i prima data cand le vad, au inceput mai toti sa rada.
p-orma am suit pe terasa muzeului, unde am vazut un spectacol de milioane: era ora pranzului pentru foci, iar ele erau agitate, nervoase si voiau sa se bata, iar personalul de-abea reusea sa le tina separate cu mancare.
dar altceva voiam io sa zic.
intr-o dupa amiaza ma ia frantuzu entuziasmat la muzeu. duamneeeeee Tosca, te pierzi acolo prin toate minunatiile alea ....vorbise mai intai cu soata sa vina si ea cu fata sa ne intalnim toti la muzeu si p-orma....plaja.
ne ducem, cauta omul infrigurat ceva si nu gasea. cerceta fiecare acvariu, fiecare explicatie, intreba la nesfarsit ghizii, nimic. si nici nu ne spunea ce cauta.
plictisite, noi trei am iesit afara, ne-am asezat pe bordura strazii, cu inghetatele de rigoare, si ne-am pus pe asteptat.
dupa jumate de ora vine omu in extaz : gasise ce cauta: o specie de pesti enormi cat mormolocii de broasca, de curand adusi. nici macar personalul nu fusese instruit despre ei, asa de nesemnificativi erau.
cica sa mergem sa ne arate si noo. soata i-a aratat nervoasa apa si omu a renuntat. ne indepartam noi de muzeu si smecheria asta de om ma ia de brat si zice:"Claudine, Claudine, vien, vien!!!!" ca si cum ar fi luat foc ceva
ma duc sa vad ce vrea si-mi arata exact ce ai spus si tu: cu o zi inainte facusem multe poze la muzeu si in imprejurimi si facusem si una pe o bucata de stanca iesita din apa exact in fata muzeului. dupa ce ne indepartasem binisor si-a dat seama ca era acoperita mult de ape. cand ne-am intors la fete, mai aveu putin si-l aruncau cu capu-n jos, drept pe stanca aia.

:roll:
:) 