"Pe cine nu lasi să moara nu te lasă să trăiești". Plina de furie si indignare ma gandeam la proverbul asta in timp ce ma indreptam spre unul dintre cele mai periculoase cartiere pentru a recupera un colet care a ajuns mai devreme decat ma asteptam eu si pe care ar fi putut sa il preia fara probleme o persoana pe care am ajurat-o de nenumarate ori. Se inserase de-a binelea, si nici ziua nu poti spune despre locul ala ca e unul dintre locurile in care te poti simti in siguranta, dar aveam atata adrenalina in mine din pricina revoltei, incat as fi fost in stare sa ma bat cu oricine mi-ar fi iesit in cale si ar fi dat vreun semn de agresivitate. Sigur, cand esti agitat, luciditatea se duce dracu', dar chiar ma imaginam muscand si lovind cu picioarele pe oricine ar fi indraznit sa ateteze la siguranta mea. Dupa ce mi-a trecut agitatia, m-am intrebat ce simt, de fapt, pentru acel om. Sa fie ura? Nu, era imposibil, nu poti uri un vierme, nu are sens, oricat de gretos ti-ar parea, cel mult, il poti strivi cu talpa. Dar ce folos ai avea? Niciunul, doar te-ai murdari, asa ca lasa-l sa-si traiasca linistit viata, nu astepta nimic de la el si nu ii cere explicatii si pune la fund scuzele lui. Daca vor exista unele. Viermii nu constientizeaza cata greata pot provoca, nu au cum.
Inainte sa ajung acasa, le-am auzit pe niste vecine decla un bloc alaturat pomenind despre evadatul a carui poveste a ingrozit orașul. Mi s-a strans pentru o clipa inima, recunosc, uitasem de el, dar apoi m-am intrebat: pana la urma, de ce m-as teme de un om haituit, ce ar putea sa-mi faca? Doar facem parte din aceeasi categorie, doar forma de haituire e alta. Si mi s-a parut ca omul acela, omul care ii inspaimanta pe multi, e unul dintre putinii oameni inofensivi pentru mine. Si m-a cuprins pacea.
