Fiero a scris:
Exagerezi. Niciodata n-am fost si nu voi fi nici macar egalul tau din orice privinta.
Nu-mi este rusine s-o recunosc. Am invatat multe de la tine, si inca invat. :)
Referitor la cei ce vor sa para altceva decat ceea ce sunt ei, am sa-ti insir o povestioara.
Sa nu iti fie frica, doar esti barbat!
Ma aflam cu un fost coleg de munca in parcarea situata la parterul cladirii, tocmai pe punctul de a imi lua ramas bun, cand simtisem o zgaltaitura atat de puternica incat creierii mei se apucara de break dance in cutia craniana.
Pentru o clipa ne-am privit intrebatori incercand sa realizam ce se intampla, apoi ii vad chipul schimonosit de groaza, facand niste ochi mari cat cepele, urland catre mine:
-Cutremur!
Fara sa stea prea mult mult pe ganduri, o lua la sanatoasa de parca fusese intepat de strechie. Izbutise sa ajunga in mijlocul strazii, holbandu-se la mine si neintelegand de ce stau pironit acolo, facadu-mi disperat semne cu mana sa parasesc zona in care ma aflam.
Eh, era prima oara cand auzisem cuvantul "cutremur" in acea limba, necunoscandu-i semnificatia, n-am reactionat in niciun fel.
Nici nu trecusem vreodata printr-un cutremur de o asemenea magnitudine ca sa stiu ce se intampla, totusi, vazandu-mi colegul care continua sa gesticuleze disperat, am zbugit-o in directia lui.
Eram in sudul orasului, intr-una din zonele luxoase, cladirile impunatoare si solide ce nu suferise stricaciuni (mai tarziu aveam sa aflu ca zona de nord suferise serioase pierderi omenesti), asa ca, neavand idee ce se intamplase in celelalte parti, ne-am despartit cat se poate de calmi, urmandu-ne fiecare drumul catre casa.
Ajungand in fata blocului unde locuiam, arunc o privire spre parculetul situat la vreo cinzeci de metri de bloc. Era cat se poate de animat pentru acea ora. Toti vecinii mei se aflau acolo discutand aprins despre cutremur.
Intrand in casa, am facut un tur rapid pentru a constata eventualele pagube.
Nimic deosebit. in afara faptului ca in baie se desprinsesera cateva bucati de faianta, cateva cioburi prin casa, toate bune si frumoase.
Fara sa zabovesc prea mult, ma apuc rapid sa fac un pic de ordine prin casa, urmat de dusul mult dorit. Ducandu-ma la frigider, pescuiesc cate ceva de-ale gurii, apoi ma indrept catre dormitor deschizand teveul pentru ultimele stiri.
Grav raniti, morti si cladiri culcate realmente la pamant, erau stirile pe toate canalele de televiziune. Expertii in ale domeniului se contraziceau intre ei privitor la replica ce-ar putea urma dupa cutremur.
Unii afirmau ca va fi mai mica, altii nu excludeau posibilitatea unei replici egale sau chiar mai mari.
Buimac de stiri si controverse, ma indrept catre bucatarie cu gandul ca o cafea beton va avea menirea de a-mi limpezi gandurile.
Zis si facut. Iau stacana cu cafea si ies in balconul din bucatarie.
Vecinii mei se aflau inca in parc discutand si gesticuland aprins care mai de care.
Vaz ca unul dintre ei isi indreapta privirea catre bloc. Se holba insistent in directia mea de parca vazuse o stafie. Fara sa stea prea mult pe ganduri, isi indrepta spinarea si porni tantos in directia blaconului meu.
Era un tip trecut binisor de saizeci, poate chiar si mai mult. Putinele riduri ce ii brazdau fata, ma facea deseori sa ma intreb unde muncise la viata lui si cum reusise sa se pastreze atat de bine. Intotdeauna imbracat la patru ace, dar fara aere de filfizon, stia sa se faca placut de cei ce il inconjurau.
Cu un zambet amabil imi arunca intrebarea:
-Ei, totul e ok?
Ii raspund ca da.
Voiam sa-i zic si ultimele noutati pe care la vazusem la tv, insa nu ma lasa sa continui, zicandu-mi ca are radioul la el, astfel fiind la curent cu ultimele stiri.
Ma priveste pret de cateva secunde si ma intreaba daca am de gand sa-mi petrec noaptea in casa, sau ma alaturi celorlalti aflati in parculet.
Ridicand din umeri neputincios, ii zic:
-Maine ma asteapta o zi foarte grea. Am nevoie de un trup odihnit si o minte limpede, iar daca fac noapte alba, nu prea vad cum o s-o scot la capat.
Ma aproba dand din cap, apoi adauga:
-Eh, nu cred ca ti-e teama sa dormi in casa. Ce naiba!
Sa nu iti fie frica, doar esti barbat!
Nu ma asteptasem la replica asta, asa ca m-am multumit sa-i raspund printr-un gest care s-ar traduce" fie ce-o fi".
Isi ridicase doua degete in forma de salut urmat de un stanga imprejur, dand de inteles ca discutia noastra luase sfarsit.
Cum terminasem cafeaua si de fumat, m-am retras in casa cu dorinta nestavilita de a lenevii uitandu-ma la tv pentru restul zilei.
Oboseala isi spusese cuvantul. Dormisem toata noaptea ca un prunc.
Ma trezisem dis-de-dimineata intrucat seful ma trimise cu munca la mama ciorilor, iar pentru a ajunge in timp optim, am fost nevoit sa plec de acasa mult mai devreme.
Iesind din bloc, observ ca vecinii mei nu se miscase deloc din parculet. Chiar si vecinul care-mi daduse lectii de barbatie se afla printre ei.
Ma zarise si el, desi ii ridicasem mana in forma de salut, se prefacu' ca nu ma vede.
Se temuse probabil, sa nu-l intreb unde isi petrecuse noaptea. Nu era greu de ghicit ca-si petrecuse intreaga noapte afara de frica unei eventuale replici.
Ajuns la munca, povestesc patania mea cu "profesorul de barbatie".
Toti au inceput sa rada de parca-i lovise soarele in crestet. In ziua aia, din gura colegilor mei nu auzeam decat "sa nu-ti fie frica, doar esti barbat!", devenise "maxima zilei". ;)
"
