Lachesis. a scris:trist...doar cei care traiesc asta pot intelege cu adevarat :)
oricat de frumos si oricat de atasat ai fi de un oras...nu mai conteaza nimic
Tatal meu
Trei frati erau. Avraham, Izhac si Iaacov Ben_Gal. Cred ca bunicul meu, Moise, il iubea cel mai mult pe Iaacov biblicul si nestiind daca i se vor mai naste baieti, l-a numit asa pe primul lui nascut.
Mama ma nascuse pe cind tata era deja barbat matur. Eu am fost primul nascut si numele ales pentru mine a fost Shalom. Shalom, Fiul Valului, Shalom Ben Gal in ebraica. Era asta in 1941 si Actiunea Barbarossa tocmai incepuse. Cind sa ma inregistreze la Primarie, functionarul de acolo care il cunostea pe tata, i-a spus:
- Mai Iancule ! Mi te-ai facut pacifist? Shalom, adica Pace, nu este un nume bun acum.
- Bun sau nebun, e numele bunicului meu si nu vreau alt nume, a spus tata.
A spus fonctioneru':
- Uite ce e. Mai gindeste-te si vino intr-o saptamina de acum.
Dupa o saptamina se prezinta tata si spune:
- La circumcizie numele inscris in registrele noastre a fost Shalom si daca nu-ti place, atunci da vorba cu rabinul.
Si iac'asa am ramas cu numele Shalom.
Cu cinci zile inainte de nasterea mea murise bunica, mama tatei si Moise, bunicul, statea Shiva. Fusese o femeie iubita de toti bunica si pierderea ei il lasase pe bunic neconsolat. Statea bunicul pe un covoras de shiva* [vezi jos explicatia], refuza sa manince si plingea tot timpul. Si intra tata cu vestea cea buna:
- Ai nepot, tataie si numele lui e al tatalui tau Shalom.
Si se ridica bunicul de pe covorasul acela si lacrimile de durere se amestecara cu lacrimi de bucurie.
Tata era deja barbat de 40 de ani la nasterea mea. Era inalt de peste 1.8 metri si cintarea vreo 120 Kg . Meseria lui era contabilitatea si stia sa pregateasca rapoarte financiare pentru clientii sai mici meseriasi ca nimeni altul. Nu era coltisor in lege pe care sa nu-l cunoasca si i se duse buhul pentru succesul lui in "optimizarea" taxele pe care clientii lui le datorau statului. Niciodata nu facuse nimic impotriva legii si daca nu era sigur de ceva se sfatuia cu un prieten al sau, avocat cu renume.
Dupa 1947, incetul cu incetul, sectorul particular incepuse sa se restringa, caci regimul communist silea pe micii meseriasi prin taxe grele sa se reorganizeze in cooperative. Veniturile tatei incepusera sa scada din zi in zi, insa la un moment dat a venit la noi nu mai stiu care comisar comunist si i-a spus tatei.
- Iancule. Am numit ca Administrator al Judetului un tip cu origine sanatoasa, insa omul habar nu are de nimic. De nu aveai stramosi negustori te alegeam pe tine. Uite ce propun eu. Daca esti de accord te numesc loctiitorul lui si vei avea o leafa ca a lui.
Zis si facut. Se instala tata in Palatul ala Administrativ, primi o camera cit o casa si in mijocul ei un birou masiv din lemn de nuc pe linga care pina si tata parea un pitic. Alaturea, intr-o camera ceva mai mica, inzestrata cu un birou mititel lucra Nea Vasile, de fapt Vasile Apopii, un batrinel venit "din productie". Saracul Vasile. Nu era strungar mai bun ca el in tot judetul, insa partidul il chemase la datorie. Vasile il admira si respecta pe tata si in curind cei doi devenira prieteni. Vasile statea mai mult in biroul tatei incercind sa invete meseria de administrator. Cam o data pe saptamina erau sedinte cu intreaga echipa a Adminastratiei Financiare. Vasile statea in locul de cinste insa nu deschidea gura decit la inceputul sedintei spunind:
- Declar sedinta descchisa. Rog a ni se prezenta rapoartele si toti stiau ca acest "ni" se refera la tata. Totusi Vasile era respectat de toti caci era om bun si saritor la nevoie.
Si asa trecura trei ani si intr-o buna zi tata ceru o intrevedere oficiala cu acelasi comisar communist care ii propusese serviciul. Omul il primi pe tata spunind:
- Ce fasonul asta cu intalnire oficiala pe capul tau, Iancule. Doar stii ca la mine esti mereu binevenit. Hai, ia loc. Am primit un vinisor de Murfatlar de toata dulceata. Am si tuica de Zalau.
- Ieri m-am inscris pentru plecare in Palestina, spuse tata si comisarul mai mult se prabusi decit se aseza pe fotoliul lui.
- Draga Iancule. Ce e cu dumneata? Nu e bine la noi? Palestina asta e tara capitalista, pe cind la noi o viata sa tot faci. Asta mai ales ca la Adminastratia Financiara esti rege.
- Asa e, spuse tata, insa sotia mea vrea sa fie alaturi de surorile ei care au plecat acolo in urma cu citiva ani.
Cazu comisarul pe ginduri si dupa citva timp spuse:
- Mda. Cu sotiile noastre nun e putem pune, insa doar stii si singur. Dupa indicatiile clare ale partidului vom fi siliti sa te concediem.
- Nu va fi nevoie, draga prietene. Am adus cu mine cererea de demisie.
Si iaca-l pe tata fara serviciu. Nu era singurul in aceasta situatie. Mai toata evreimea din oras ceruse sa plece, insa concedierile priveau doar pe aceia care detinusera pozitii importante. Pe atunci legea interzicea somajul. Oamenii trebuiau sa accepte orice munca care se ivea. Vecinul nostru, inginer constructor si om bolnav de tensiune si diabet, a devenit muncitor constructor al socialismului biruitor si intr-o zi a cazut de pe schela si dus a fost. De atunci nimeni nu a mai cerut aplicarea legii aceleia. Tata s-a intors sa intocmeasca rapoartele financiare la mestesugarii si brinzarii care mai ramasesera neorganizati in cooperative si viata a mers inainte.
*
Intr-o seara dadu buzna la noi acasa Mitica. Omul acesta bun il salvase de la moarte pe tata in Pogromul Iasului. Clatinindu-se de oboseala se prabusi pe un scaun si spuse:
- Iancule! Mare necaz dadu pe capul meu. Ana, singura mea copila este bolnava. Acum doua sapamini a lesinat. La spital i s-au facut o multime de analize. S-a gasit ca are o malformatie innascuta la inima. Un fel de spartura intre nu mai stiu care camere ale inimii care s-a largit cu virsta.
Mitica locuia nu departe de noi si eu imi tot faceam drumul pe acolo ca sa fiu in companiei Anei. La cei 10 ani ai amindorura eu eram copil, insa ea era deja o mica domnisorica nespus de frumoasa. Ne cataram pe copacii de nuci din curtea de acolo si o lasam sa-mi vorbeasca despre papusile ei. La virsta aceea inca ma mai rusinam sa ma joc cu fete si soarta papusilor acelora nu ma interesa, insa Ana avea vraja in toata faptura ei.
- Iancule. Spuse Mitica. Ana trebuie operata in Germania . Doctorii mi-au spus ca la noi nu exista utilajul necesar si nici cunostiintele cerute pentru necazul asta. Avem nevoie de o suma exorbitanta si rosti ceva care ma ingrozi deabinelea.
Tata se uita la el in tacere neslabind-ul din ochii care pareau ca nici nu-l vad pe Mitica si am avut impresia ca ii simt rotitele creierului invirtindu-se cu repeziciune. Dupa un timp spuse:
- Du-te acasa si spune-i sotiei ca mine dimineata la ora opt aduc banii.
Imbraca tata cele mai bune haine pe care le avea, isi pieptana putinul par de pe crestet si pleca rostogilindu-se in drumul sau.
A doua zi banii necesari erau acasa la Mitica , operatia a reusit si daca pe Ana nu a calcat-o vreun elefant, sanse sunt ca mai traieste si astazi.
Incetul cu incetul am aflat cum a strins tata banii. In noaptea aceea a trezit din somn citeva zeci din cei mai cu stare evrei ai Iasului si mai cu vorba buna, mai cu mai putin buna, a facut ceea ce fusese rugat. Cu uriasul meu tata nu au putut refuza.
-
Au trecut multi ani buni pina ni s-a aprobat plecarea si am mai apucat sa traiesc acolo si bune si mai putin bune, insa toate interesante si pline de farmecul tineretii.
22 Sept. 2010.
Shiva
