Hai ca incepem sa o luam pe langa.
Thunami,
chestia cu mustrarea de constiinta de unde o scoti. Daca ea nu exista, nu exista nici marturisire pentru a primi iertare.
Care biserica spune ca pacatul de voie nu se iarta? Clar ca nu se iarta oricum, dar se iarta. Conditiile sunt parere de rau, hotarare de schimbare si marturisire. Problema e daca vrei sa te integrezi intr-o armonie universala sau daca vrei sa iti incerci norocul de unul singur prin viata.
Ariana, am niste principii de viata, de relationare cu fragmentele care ma compun si cu cei din jur. Si da rezultate. Asa ca, singurul lucru pe care trebuie sa il fac este sa ma "trezesc din visare". Puterea expansiva a vietii lucreaza normal. E frumos sa te lasi dus de val, dar dupa ce te frigi de cateva ori inveti sa duci tu valul. Si ca sa nu te frigi, e mai bine sa inveti sa duci valul invatand din experientele altora; nu vor fi identice cu ale tale, dar pot fi suficient de elocvente pentru a avea o orientare.
Parerea mea: daca o calmare a hormonilor nu aduce cu sine o consolidare a unei relatii fericite, sau nu o revigoreaza dupa o perioada de criza (fapt normal in evolutia oricarei relatii), daca nu duce la o mai buna relationare cu familia, cu prietenii, cu colegii de munca sau de studiu, pur si simplu nu se merita. O viata de sobolan de baie sau de aventurier (care normal duce la un sentiment de singurate foarte greu) nu se merita. Nu avem decat o viata si nu este indiferent cum o traim. Si daca noi nu ne gandim la asta, altii nu au multe motive sa o faca. Si daca astazi nu ma gandesc ce consecinte va avea ceea ce fac acum, si nu aleg sa tind spre consecinte care sa merite, sa ma implineasca impreuna cu ceilalti, altii nu o vor face in locul meu (sau poate foarte putini, dar nu vor reusi sa traiasca in locul meu nici bunele nici relele).
