intai imi cer scuze deoarece n-am mai intrat pe aici .am urmarit catva subiectul , am primit niste raspunsuri in general , care m-au dezamagit sau asteptam discutia care a inceput apoi .
istoria intrebarii este sfasietoare .
am 47 de ani , sunt o persoana cu un caracter echilibrat - leoaica , am o situatie materiala buna .prin iulie - nu am serviciu , m-am gandit sa merg voluntar intr-un spital , numai ca nu puteam lipsi de acasa mereu cateva ore / zilnic .atunci m-am gandit sa ma angajez ca infirmiera la un spital .in 13 august eram angajata la bagdasar , angajata cum ? dadusem un examen , adusesem toate actele , mai putin cartea de munca .in aceste conditii a fost prima mea zi de serviciu .m-a placut toata lumea , am muncit pe rupte dar cand s-a terminat programul am simtit ca pur si simplu am gresit spitalul si nu acolo trebuia sa lucrez .
aveam parcata masina intr-un scuar in fata spitalului , cred ca erau 40 grade afara , aveam o sticla cu apa minerala in portbagaj - fiarta , am baut-o si am plans pana acasa - 13 km .
gresisem spitalul , simteam ca cineva ma asteapta , ma cheama , dar nu acolo.
in 5 septembrie deja eram aspiranta sau voluntara practic in alt spital , la terapie intensiva .
din 16 septembrie in terapie a fost adus un barbat , dupa ce statuse in reanimare operat din 5 sept .
eu fiind in practica , neavand calificare de infirmiera , am liceul si o calificare tehnica , care nu erau suficiente , a trebuit sa ma acomodez in felul acesta si pentru ca nu trebuia sa aflu din prima care era mersul pe acolo , eram tinuta mai ...
din 1 oct , am intrat in paine .cine ajungea in terapie , petrecea max o saptamana si ...
in clipa in care am vazut omul despre care va povestesc , am stiut ca el ma chemase si pentru el ajunsesem acolo .
intai am fost nesigura , apoi disperarea si dragostea cu care ma privea m-au convins . in ultima saptamana din octombrie a fost in coma , tura mea era de 12 ore era extrem de obositor , in ultima mea tura - de noapte mi-am petrecut mult timp alaturi de el .toate datele de pe monitor se modificau violent cand il tineam de mana si ii vorbeam si el deasemeni se straduia sa-mi spuna ceva .nu l-am auzit vorbind niciodata , era conectat la un ventilator care il ajuta sa respire era vai de inima lui .
in seara in care a murit nu eram de serviciu , dar am stiut sigur cand a murit , nu stiu cum am simtit dar am plans parca era sfarsitul lumii .
dupa 2-3 saptamani am fost la cimitir .
apoi intr-o zi in mijlocul zilei am avut impresia ca e langa mine si imi cere sa plec langa el .exact cum am avut impresia ca era langa mine , i-am explicat ca pentru mine e un om strain , ca am familia mea si nu vreau s-o supar in prag de sarbatori .nu vroiam sa mor si nici sa plec dupa el .simteam vointa lui puternica , dar nici eu nu m-am lasat .stiam ca se va intampla ceva din care doar eu pot alege .
pana seara am fost aproape de un accident major , in care doar dorinta mea de a nu-mi supara familia - murind , cred ca m-a scapat
apoi , cred ca prin 15-20 ianuarie , m-a suparat o chestie si am zis - gata , in primul rand pot sa spun ca am suferit dupa moartea acestui om - strain , ca si cand mi-ar fii luat sufletul cu el .efectiv simteam ca sunt sfarsita energetic .
in ziua cand am ales pur si simplu sa ma rup de el , am intrat cu masina in intersectie la morarilor - pe verde , schimbam sensul de mers spre stanga si era normal sa astept in mijlocul intersectie ca masinile din sens opus sa treaca , nu era nici-una , am ales sa trec si totusi din sensul opus venea o masina cu viteza foarte mare - ca sa apuce semaforul , nici nu am clipit , am apasat acceleratia si am trecut .pur si simplu mi-am privit moartea in ochi , stiam ca nu trebuie sa trec desi nu venea nici-o masina si totusi ceva ma chema .
asta e povestea pe scurt , scurt de tot .
