Aceluiasi filozof (care si-o tot cauta)
A fost pe plaiuri insorite un voievod cu carte multa,
Biblioteci intregi si vaste se prafuiau in teasta-i culta;
Purta mereu vesminte scumpe, iar pentru capu-i chelios
Ii faceau slugile peruca, tunzand o oaie Merinos.
Umbla cu sluga dupa dansul, facandu-si veacul prin conac,
C-un suflet lunecos si negru ca o spinare de gandac,
Si toata ziua, in continuu, spre a lacheului oroare,
Voia s-aud-a sale scrieri, citite lent, cu voce tare;
Se adula exact ca Narcis; gandea perfect, scria grozav,
Si cu-a lui slove incalcite il tortura pe bietul sclav;
Febletea lui neintrecuta era s-arate cate stie,
Chiar de uita, trufas, sarcastic, de orice fel de omenie.
Dar bietul sclav, satul din fiere sa-i fie lui aplaudac,
Cu un pietroi legat de dansul, razand, s-a aruncat in lac;
Ca nu cumva sa ii ia locul si s-aiba aceeasi trista moarte
Toti servitorii, plecand ochii, se prefaceau ca nu stiu carte;
Multi dregatori chemat-a voda, sa-i fie-n geniu mana dreapta,
Si sa-i adore cu fervoare gandirea inalta, inteleapta