Diferente sociale si nu numai

iuliana1405 a scris:

. Este adevarat ca l-am ajutat de foarte multe ori din acest punct de vedere si aproape de fiecare data cand iesim, eu platesc.

Desi el este un baiat foarte bun, foarte sensibil,as spune chiar special, s-a purtat mereu foarte frumos cu mine si mi-a iertat multe, ne certam foarte des. Suntem diferiti si de asta ne-am dat seama de la inceput, insa am trecut mereu peste certuri. Perspectivele noastre de viitor sunt putin diferite, el avand un mod de a gandi foarte mediocru.Parca nu suntem pe aceeasi lungime de unda .

Pe de o parte el e constient ca relatia nu va rezista, da mirosul banilor e atat de puternic, incat il poate determina sa se comporte ca o curva , chiar daca masculina.

Pe alta parte insa, samanta indolielii a cresut in tine, astfel incat orice decizie vei lua, relatia e sortita pieirii .

Parerea mea ... .

iuliana1405 a scris:

El face parte dintr-o familie care nu are foarte multe posibilitati financiare, parintii neputand sa-l ajute prea mult cu cheltuielile de intretinere aici.

De ce nu stati jos la masa rotunda si sa lamuriti diferentele??? Consider ca si el este un om chiar daca nu este instarit si are ceve viziune despre viitor. Daca tie-ti place de el asa de mult, ati putea rezolva prejudiciile!!! Poate ar creste chiar la inaltimile pe care tatal tau ar vrea pentru tine. Ar fi mult mai onesta procedura decat sa intrebi targul la rand ce sa faci!!!

Recunosc ca nu am avut rabdare sa citesc tot, DAR: diferentele sociale isi pun amprenta enorm intr-o relatie.

Din pacate viata traita zi de zi dovedeste ca Cenusarele si printii nu exsita decat in basme.

In viata reala, ambii trebuie sa fie cam la acelasi nivel de educatie, cultura, sa existe intre cei doi legaturi aproape invizibile care in timp sa iasa la iveala si sa le intareasca relatia, nu sa le-o slabeasca tocmai din cauza mediului in care au crescut, din cauza a ceea ce nu au acumulat pana la o varsta.

Parere personala.

diclona a scris:

E

Malkia a scris:

Ba da, iti spun eu ca se poate. Daca nu ai timp, iti faci, timpul nu e o scuza daca chiar iti doresti ceva cu adevarat. Scuza ieftina pentru leneveala.

Eu mi-am construit cariera incepand din facultate, am reusit sa impac jobul cu facultatea, chiar daca asta mi-a luat cam tot timpul si m-a costat multa oboseala si stres. Nu e usor, dar datorita acestui fapt am ajuns departe. La mine a fost mai simplu: nu am mai suportat sa fiu intretinuta de parinti si am vrut sa fiu 100% pe picioarele mele. Constiinta. Dar sa mai fiu intretinuta de prieten, mi-ar fi crapat obrazul de rusine... Si pentru un barbat ar trebui sa fie si mai si... :roll:

Da, am avut si eu o astfel de relatie, cu diferenta ca tipul nu ma lasa totusi pe mine sa-i platesc chitantele. Diferenta de educatie si de mediu social si-au spus cuvantul. Omul avea planuri marete dar de fapt totul era doar un castel din carti de joc. Adica numai vorbe, fara acoperire in realitate. M-am lamurit. Si daca eu am ambitia unei cariere, imi doresc pe cineva la fel, nu un boem care-si doarme zilele si isi trece noptile in petreceri si fantezii cu descendente din neamuri nobiliare. Nu vreau sa fiu eu barbatul in casa.

Cum a zis si Ravl, daca samanta indoielii a incoltit in sufletul tau, ceva e clar ca e putred si iti dai si tu seama de asta. Din experienta mea, cand am intuit ca nu merge, a fost inceputul sfarsitului. Mai devreme sau mai tarziu vei avea curajul sa te rupi. Doar de tine depinde, dar nu o mai lungi, de dragul tau, de dragul vostru si a ceea ce a fost. Nu lasa totul sa se transforme in noroi pentru ca vei suferi mai tare. Si el va face asta, odata si odata... Si nu-ti va placea cum se va murdari tot ce a fost frumos... :x:

acelasi lucru ca malkia l-am realizat si eu. am venit la facultate fara nimic si am lucrat din anul 2 pe unde puteam fara sa am un sprijin material foarte mare din partea parintilor si acum pot spune ca o duc f ok ( si nu ma laud :) ).

nu cred ca banii sunt atat de importanti intr-o relatie pe cat de importanta este atitudinea partenerului in c e priveste acest lucru. Adica poti fi un baiat sarac dintr-o familie modesta .. dar daca iti doresti ceva cu adevarat poti realiza. Eu sunt pe domeniul graficii dar niciodata nu mi-a fost rusine sa lucrez si altceva chiar mai jos.. pana cand voi ajunge mai sus. Daca atitudinea este cea potrivita atunci baniii si situatia vin de la sine fara mult efort.

Eu apreciez foarte mult la partenera sa isi doreasca sa fie 100% pe picioarele ei.

Malkia ai spus asa

"Omul avea planuri marete dar de fapt totul era doar un castel din carti de joc. Adica numai vorbe, fara acoperire in realitate. M-am lamurit. Si daca eu am ambitia unei cariere, imi doresc pe cineva la fel, nu un boem care-si doarme zilele si isi trece noptile in petreceri si fantezii cu descendente din neamuri nobiliare. Nu vreau sa fiu eu barbatul in casa. :P "

Asa am avut si eu o partenera care se credea mare artista , planuri marete.... avea asa multe planuri incat parintii ei aveau impresia ca o incurc in cariera .... si acum e o simpla profesoara intr-un sat ... ( dar tot artista se crede).

Sunt oameni practici care realizeaza ceva si oameni "boemi". Eu sincer ma feresc de cei boemi.

Si spun chestia asta din experienta pt ca am vazut diferenta cand esti cu cineva care nu este boem.

Va multumesc tuturor pentru sfaturile voastre, nu ma asteptam sa primesc atatea raspunsuri intr un timp atat de scurt. Tin sa precizez ceva in legatura cu jobul lui. Dupa 10 luni de relatie el a fost nevoit sa se intoarca acasa, in Braila pentru ca nu se mai descurca deloc cu banii aici si avusese probleme la ultimul loc de munca.Cumnatul lui, care lucreaza la Marina Militara, l-a convins sa inceapa sa faca un stagiu militar pentru a lucra in cadrul armatei. El a acceptat cu entuziasm, mai ales ca se lasase deja de a 2a facultate, urmand ca dupa 6 luni sa se reintoarca in Bucuresti. Bineinteles ca lucrurile nu au decurs asa cum am crezut, a inceput acel stagiu mult mai tarziu si astfel s-a reintors in Bucuresti dupa un an, adica in iunie 2008 ca angajat la Sediul Central al Marinei din Bucuresti. Eu nu am fost de acord cu armata de la inceput, dar el era foarte entuziasmat; acum, dupa 7 luni in cadrul armatei, a realizat ca este o institutie de 2 bani si ar renunta oricand la ea daca si-ar gasi un serviciu din care sa castige suficient incat sa isi poata permite sa inchirieze o garsoniera in care sa stea (acum locuieste intr-un camin in care locuiec numai angajati ai armatei si nu plateste nimic). Credeam ca dupa ce va avea un loc de munca stabil, tatal meu isi va schimba punctul de vedere dar nu a fost asa. Nu va mai spun ca in acel an in care a fost plecat s-au intamplat foarte multe lucruri care si-au pus amprenta asupra psihicului si a relatiei noastre. La insistentele mele, s-a inscris din nou la facultate, odata cu mine si suntem si colegi de grupa.

iuliana1405 a scris:

Va multumesc tuturor pentru sfaturile voastre, nu ma asteptam sa primesc atatea raspunsuri intr un timp atat de scurt. Tin sa precizez ceva in legatura cu jobul lui. Dupa 10 luni de relatie el a fost nevoit sa se intoarca acasa, in Braila pentru ca nu se mai descurca deloc cu banii aici si avusese probleme la ultimul loc de munca.Cumnatul lui, care lucreaza la Marina Militara, l-a convins sa inceapa sa faca un stagiu militar pentru a lucra in cadrul armatei. El a acceptat cu entuziasm, mai ales ca se lasase deja de a 2a facultate, urmand ca dupa 6 luni sa se reintoarca in Bucuresti. Bineinteles ca lucrurile nu au decurs asa cum am crezut, a inceput acel stagiu mult mai tarziu si astfel s-a reintors in Bucuresti dupa un an, adica in iunie 2008 ca angajat la Sediul Central al Marinei din Bucuresti. Eu nu am fost de acord cu armata de la inceput, dar el era foarte entuziasmat; acum, dupa 7 luni in cadrul armatei, a realizat ca este o institutie de 2 bani si ar renunta oricand la ea daca si-ar gasi un serviciu din care sa castige suficient incat sa isi poata permite sa inchirieze o garsoniera in care sa stea (acum locuieste intr-un camin in care locuiec numai angajati ai armatei si nu plateste nimic). Credeam ca dupa ce va avea un loc de munca stabil, tatal meu isi va schimba punctul de vedere dar nu a fost asa. Nu va mai spun ca in acel an in care a fost plecat s-au intamplat foarte multe lucruri care si-au pus amprenta asupra psihicului si a relatiei noastre. La insistentele mele, s-a inscris din nou la facultate, odata cu mine si suntem si colegi de grupa.

eu nu prea cred ca e pentru tine sincer sa fiu dar nu sunt eu in masura sa judec.

eu pot spune doar din experientza mea .. uitate mai sus in postul meu pentru ca am avut si eu parte de asa ceva.

Fosta mea era la teatru ... si tot timpu imi sugera ideea fara sa o spuna direct insa ca daca ea ar prinde undeva sar duce nici nu iar pasa de relatie ... cu toate ca eu o sprijineam avea impresia ca eu ii s tau in calea marii ei cariere. Eu intre timp facusem si societate destul d e mare si pe domeniu diplomatic luasem mai multe case etc... si fara sa zic vreodata ca ea mar putea incurca in planurile mele. Si asa au trecut anii si de la marea cariera a ajuns o profesoara de 2 lei intrun sat si acum e cu un prieten pe masura ei .. un vanzator de camioane. Chiar ce ma amuzat anu asta este ca am aflat de la un prieten ca de revelion a fost la o petrecere in oras .. probabil nici macar nu siau permis o excursie la munte macar.

Cine doreste sa faca ceva si e serios face sa stii si nu conteaza din ce familie provine. Tu pari o tipa ambitioasa nu cred ca din ce ai povestit te potrivesti cu tipul. El tot asa iti spune de planuri marete?

Naeema a scris:

Am citit mesajul tau si unele lucruri imi sunt familiare. Si parintii mei tot asa mentalitate au avut. Cand a venit timpul ca eu sa ma casatoresc,au trebuie luate in considerare unele criterii ale potentialului partener.Mie mia fost mai usor decat tie,pentru ca si eu gandesc exact la fel ca parintii mei.Familia din care a provenit sotul meu,situatia materiala,educatia si statutul social au fost la fel de importante ca si atractia dintre noi.

eu cred ca parintii tai vor sa te protejeze de un viitor mediocru si nefericit,dupa ce ei au facut tot posibilul sa-ti ofere de toate.E normal ca din punctul lor de vedere sa fie scheptici despre baiatul care face parte din viata copilului lor.

Dar daca tu crezi ca respectivul este un om bun,te respecta,te iubeste si va face tot posibilul sa te faca fericita atunci urmeaza-ti inima.Daca instinctul i-ti spune altceva,asculta-l.

Chiar daca tatal tau ti-ar gasi - sa spunem asa - pe cineva egal dpdv material si in ochii lui respectivul ar fi idealul prieten sau partener,cine-i garanteaza lui ca voi doi va ve-ti iubi,intelege si ve-ti fi fericiti in relatie? Astea nu se cumpara cu bani.

Si in cazul meu se putea intampla asa.Nu exista nici o garantie.Insa soarta a vrut ca noi sa fim compatibili si facuti unul pentru altul.Faptul ca sotul meu a fost acceptat cu bucurie de catre familia mea,in baza criteriilor lor,a fost un bonus zic eu.

Gandeste-te cat de mult ai tu in comun cu el.Pentru ca dupa ce euforia initiala de indragostiti se raceste putin,asta este ceea ce o sa va lege in viata.Planurile de viitor,gandirea,compatibilitatile.

Daca nu te simti implinita cu el,acesta este un semn care trebuie luat in seama.Faptul ca te simti deprimata acum,cand esti departe de el se datoreaza faptului ca inca esti atasata emotional.E normal. Dar nu te grabi sa spui ca viata nu ar avea sens fara el,chiar daca asta simti la momentul de fata. Dupa cum ai spus si tu,nu ai mai avut o relatie serioasa pana sa-l cunosti pe el,deci nu ai reper de comparatie.

Eu zic sa lasi timpul sa-si spuna cuvantul.Analizeaza-ti relatia cu el peste catva timp,vazi daca lucrurile satau tot asa,daca s-au ameliorat sau inrautatit.In acelasi timp nu te gandi sa ignori total ceea ce spun parintii tai,pentru ca ei i-ti vor binele chiar daca uneori demonstreaza asta mai putin subtil si dur.

In incheiere te las cu ceva la care sper sa te gandesti: indiferent cat de rea ar fi situatia materiala a unui barbat,i-ti spun sincer,un barbat adevarat care se respecta si mai are un gram de mandrie nu ar accepta in ruptul capului ca prietena lui sa-l sustina financiar de nenumarate ori iar chestia cu tu platesti aproape de fiecare data cand iesiti este inacceptabila.

Asta miroase a conceptul de "sugar mama".Deci intr-un fel s-ar putea ca tatal tau sa aiba dreptate,in chestiunea cu banii.

Mult succes.

Si eu gandeam la fel ca parintii mei si gandesc si acum tot asa, dar in acelasi timp am ajuns sa-l iubesc( nu stiu cum altcumva sa numesc ceea ce simt) si acum, cand "euforia initiala de indragostiti" a inceput sa treaca, mi-e foarte greu sa fac o alegere. Acum nu sunt departe de el si nu sunt deprimata (dar o sa fiu daca ma despart de el), eu ma refeream la acele perioade in care ne desparteam. In legatura cu mandria lui vreau sa spun ca acesta este un alt defect de-al lui pe care nu-l suport. Eu sunt foarte orgolioasa, iar el este exact la polul opus. Am vorbit cu el si i-am spus tot ce ma deranjeaza la el si desi era de parere ca daca iubesti pe cineva, iubesti pentru ceea ce e si felul lui/ei de a fi, mi-a spus ca se va schimba si va fi asa cum vreau eu si ca in cel mult un an o sa vad diferenta (un an pentru ca omul nu se poate schimba de pe o zi pe alta).Dar un an e mult si sunt aproape sigura ca nu se va schimba pentru ca mi-a promis asta de multe ori si pana la urma eu nu cred in schimbarea radicala a unei persoane.

Blade Dancer a scris:

Eu sincer ma feresc de cei boemi.

Deci nu mai iesim la restaurant sa-mi dai o ciorbita de perisoare ?

Ce, boemii nu halesc nimicutza :x: ?

Miss-Take a scris:

P.S. Vorbeai de tatăl tău și mi-am amintit de povețile tatălui meu. Vis-a-vis de asta, el mi-a spus să nu mă mulțumesc niciodată cu ceea ce am,cu prezentul, să nu mă complac