Alaptarea si inceperea lucrului

nicnic3 a scris:

Parere personala: daca tot incepi serviciul cand copilul are 4 luni, de ce te mai gandesti la alaptare?

Alapatarea cu toate avantajele ei, cu mana pe inima iti spun ca este inferioara prezentei tale langa copil in cei 2 ani oferiti de statul nostru roman cel generos.

E de apreciat inrgjorarea ta, dar mai bine pune-ti intrebarea daca e in regula inceperea serviciului la NUMAI 4 luni d ela nastere.

Sunt 100%de acord.desi laptele de mama este minunat,nu este cea mai mare problema absenta lui.prezenta ta ca mama langa copil in primii ani de viata sunt de neinlocuit.

eu am inceput serviciul cand avea copilul 6luni(este adevarat,doar 4ore pe zi)si acum,privind in urma regret nespus asta.imi vine sa-mi dau cu pumnii in cap de fapt.

daca nu te preseaza peste masura banii,ramai langa copilul tau.anii acestia nu ti-i da nimeni inapoi.

lllucci a scris:

voi incepe lucrul in curand:de la 8:00 la 16:00.si nu cred ca imi voi putea extrage lapte la locul de munca.as vrea totusi sa continui cu alaptatul.ce sa fac?daca bebe papa dimineata,la 17:00 si seara, e suficient sa nu imi pierd laptele?ce solutii am?

Incep cu solutia:nu renunta la facilitatea pe care o ai de a sta cu puiul tau ca sa mergi la job,decat daca nu ai nici o alta solutie de a obtine bani pentru un trai decent.Si acum motivele:de la 7 pana la 17 sunt 10 ore de stat departe de bebe...poate mai mult,ca nu poti fi sigura ca ajungi acasa la timp,sau ca nu trebuie sa pleci mai devreme,ore care inseamna dureri de sani, indispozitie,emotii legate de bebe(indiferent cu cine sta copilul,tot le vei avea),rentabilitatte scazuta la job si pierderea in scurt timp a laptelui... o luna,cu indulgenta poate se mai poate mentine lactatia,daca rezisti la programul de muls la baie,pastrat lapte in frigider si de carat biberoane in poseta..

Practic,pierzi o mare parte din legatura pe care o ai cu copilul...de la munca vei veni obosita...poate frustrata ...si nu vad cum vei putea fi o mamica rabdatoare ,zambitoare,rezistenta la noptile nedormite(in curand vor aparea dintisorii),prezenta trup si suflet langa puiul tau...si langa tati,de ce nu?

Si eu am lasat acasa un bebe cu tati la 7 luni si jumatate si m-am dus la job...Cum am intrat pe usa,m-a si intrebat seful:,,Cum ai putut sa lasi copilul acasa,si sa vii al munca?Pentru ce?"Atunci am realizat ca am facut cea mai mare prostie posibila....pe care am remediat-o in scurt timp.Dar,pana am remediat-o,am fost mama numai cu numele.:P,pentru ca in scurta perioada cu program de angajat sarguincios am pierdut legatura aceea invizibila dintre mama si pui.

Mie imi pare rau si acum, cand ai mei au 2 si 3 ani, ca a trebuit sa ma intorc la servici, chiar daca lucrez doar 4 ore, tot mi se pare ca pierd momente din viata lor. :cry:

tinatina a scris:

Sunt 100%de acord.desi laptele de mama este minunat,nu este cea mai mare problema absenta lui.prezenta ta ca mama langa copil in primii ani de viata sunt de neinlocuit.

Subscriu. Mie mi-ar fi extrem de greu sa-mi las copilul acasa. Si lui taica-su ii pare rau ca munceste atat si nu apuca sa vada toate schimbarile, si ca ii spun eu seara ce a mai facut bebe. Nu imi inchipui cum ar fi sa mai si lucrez, dupa care sa vin acasa si sa am aceeasi rabdare pe care o am acum, cand nu stau departe de bebe mai mult de 2-3 ore pe zi, cand mai doarme si am si eu timp de un dus :P. Oricum nu sunt mai departe de camera alaturata. Am invatat ca oricine ar sta cu bebe, sunt situatii in care numai mama poate sa-l calmeze. Deja e greu cand ma tine treaza toata noaptea; nu e mare lucru pentru ca pot sa dorm ziua, dar daca ar trebui sa mai merg si la munca in fiecare dimineata...Cred ca as fi cu nervii la pamant. Cred de asemenea ca laptele de mama e foarte important. Stiu ce greu a fost in prima saptamana, cand n-aveam destul, si trebuia sa-i dau si lapte special pentru bebelusi; vomita tot timpul. Chiar daca as fi putut sa lucrez n-as fi facut-o, pentru ca vreau sa fiu langa bebe in permanenta, sa nu se schimbe legatura dintre noi. Eu una am fost expediata la bunica la varsta de 8 luni, la vreo 35 km departare de maica-mea, care trebuia sa se intoarca la munca. N-a fost vina ei, dar legatura dintre noi nu a fost niciodata puternica. Mie mi-ar parea rau sa stiu ca bebe a inceput sa mearga sau sa vorbeasca, sau a avut loc orice fel de schimbare si eu am pierdut momentul.