uite, hai sa va povestesc din experienta mea. Acum 7 ani am cunoscut la serviciu o femeie. Eu eram casatorit si aveam un copil (am un copil) ea era casatorita si avea un copil (are un copil). cate o fetita fiecare. Pe mine m-a cucerit cu felul ei de-a fi, un pic trist, un pic melancolica, fragila. Incet, incet a inceput sa-mi povesteasca de viata ei, de faptul ca sotul este un tiran, violent, pus pe cearta, infatuat, cu complexe de superioritate etc. Incet, incet ne-am indragostit unul de celelalt si am facut-o! am divortat fiecare. Mai inati eu pentru ca sa-i dau curaj, foarte greu a divortat si ea. Fostul nu vroia sa-i acorde divortul, mai inati o ameninta, mai apoi ii spunea ca nu o sa poata trai fara ea...greu a divortat. Nu stiu nici astazi, am sentimentul ca au facut nu stiu ce compromisuri, pentru a-i acorda divortul!
La aproximativ 6 luni de la divortul ei, am cerut-o in casatorie. Asta a fost a doua mea greseala (prima a fost cea de a divorta eu si de a-mi parasi familia). Eu eram foarte indragostit de ea. A acceptat greu, iar eu nu intelegeam de ce!! Eu o iubeam, ea stia acest lucru doar devenisem un barbat liber doar pentru ea.
Ce se intampla astazi? Trec peste marile greutati de-a lungul celor sase ani, eu crescand un copil care nu este al meu, fetita mea era/este foarte suparata pt ca am divortat de mama ei etc.
Tipul cu care a fost casatorita, ne-a sicanat tot timpul, folosindu-si copilul ca un "berbec" de spart porti.
De fapt, am aflat in timp ca ceea ce a facut ea, nu a fost decat o pedeapsa aplicata lui. I-a demonstrat ca poate divorta de el, ca poate fi cu un alt barbat daca vrea, ca poate trai fara el etc.
Ce simt si cred de fapt, este ca nu l-a uitat niciodata. Cred ca l-a iubit dar individul nu si-a dat seama de asta si nici nu a apreciat acest lucru in timplul casatoriei lor. Tipul nu a mai avut relatii stabile de atunci si nici nu s-a recasatorit. Da impresia ca asteapta, asteapta ca ei sa-i treaca dorul de aventura si sa se intoarca la el...
De aici, periodic apar mari certuri intre noi, de fapt nu va ganditi la certuri cu tipetem nu!
Taceri de cate 2 saptamani, refuz de a comunica unul cu celalalt, un fel de lehamite, ura s dispret plutesc in aer.
Iar eu ma simt uneori ca un rahat, frustrat, cu o lipsa cronica de incredere in mine, am mers in munca mea din ce in ce in jos.
Ce ma sfatuiti?
Ce e mai nasol, acum vin sarbatorile si iar vor fi amarate, la fel ca in fiecare an.
