Lasand off-topicul si insultele, ca mi s-a acrit, sincer...
Enki, ai intrebat mai demult (nu am rabdare sa caut mesajul) cum stie sufletul in ce corp sa intre, de femeie sau de barbat. Nu mi-a trecut prin cap la vremea respectiva, dar raspunsul e foarte simplu. Copilul e fetita sau baietel inca de la conceptie, pentru ca sexul este dat de cromozomi (XX la fete, XY la baieti). Deci in momentul conceptiei, cand primeste suflet, sexul e deja stabilit.
Citeam adineauri primele pagini ale topicului (recunosc ca nu l-am citit pe tot), si observ ca majoritatea celor care sustin "avortul pe motive sociale" fac referire la saracie. Nu vreau sa ma refer la situatiile extreme, gen marginea gropii de gunoi, ci la o situatie materiala...nu foarte buna, sa zicem. Vad ca multi sunt de parere ca daca nu-i poti oferi copilului cele mai bune conditii, mai bine nu-l faci.
Suntem in pericolul de a judeca totul prin prisma banului, pana si viata in sine. Valoarea vietii nu e data de posibilitatile financiare. Sunt familii care se chiniue in a-si creste copiii, si totusi acei copii nu sunt nefericiti. Oameni care respecta familia traditionala si rostul ei in continuitatea comunitatilor, care fara copii nu s-ar simti impliniti, care cred ca rostul omului pe pamant e de sustine a viata. Oameni pentru care aceste lucruri sunt naturale, firesti, nu trebuie dezbatute la o cafea.
Cand vine vorba de o familie numeroasa, de copiii imbracati modest, care se zbenguie prin curte jucandu-se cu o oala de tinichea si o strachina, (si totusi razand exact ca cei aplecati deasupra trenuletului mecanic), vazandu-si de jocurile lor, unii se uita chioras. In ochi li se citeste "Daca n-aveau conditii, la ce i-au mai facut, sau de ce n-au facut mai putini?" Unora le e inca jena sa recunoasca faptul ca gandesc asa, dar li se citeste pe fata. Daca un copil se duce la scoala cu ghozdanul folosit inainte de alti doi frati ai lui, daca are doua perechi de pantaloni in loc de sase, opinia publica inclina spre ideea ca acel copil nu poate fi la fel de fericit ca ceilalti, care au mai mult. Ceea ce nu e deloc adevarat.
Orice femeie, oricat de saraca, poate avea instinct matern, si atunci se poate sacrifica de dragul copiilor, mananca ea o data la doua zile, daca de asta e nevoie, pentru a le asigura copiilor tot ce se poate. E un lucru profund uman, nu e nevoie nici de cultura sau scolarizare pentru asta (sa nu-mi sara nimeni in cap spunand ca sustin aici ca ar trebui sa fie obligata, vorbesc de faptul ca se poate, si ca lumea nu crede asta).
Sau in opinia multora, doar cele care isi permit "lejer" sa creasca un copil ar trebui sa aiba privilegiul de a fi mame...?
Ce inseamna, efectiv, acest vag "nu-mi permit"...? In cate dintre cazuri "nu-mi permit" inseamna ca acel copil ar trai, literalmente, la limita subzistentei, ca ar avea o viata atat de plina de lipsuri incat n-ar merita traita...?
Nu cumva, in multe, multe situatii, "nu-mi permit" e o scuza, o justificare, in spatele careia se ascund zeci si sute de mici motive pentru care copilul ar fi "un inconvenient"?
Mai, noi aici incercam sa discutam ceva, cu toate neintelegerile si interpretarile gresite de rigoare (sunt si eu vinovata de cateva), si tu te bagi in seama ca musca-n lapte.