erau doi bolnavi, ce nu se puteau misca din pat, in acelasi salon de spital
unul era la fereastra si celalalt nu .
se intelegeau bine. cel de la fereastra mereu ii povestea celuilalt ce privea pe acolo : un parculet inflorit cu perechi de indragostiti sarutandu-se, copii ce se gioaca si multa lume vesela ce se plimba .
intr-o zi cel de la geam a avut un atac, si in timp ce medicii se chinuiau sa il resuscite, cel ce nu era la fereastra s-a gandit : "ce bine-ar fi sa moara"
desi il indragea, desi se intelegeau atat de bine, el a gandit asa .
caci voia sa ii ia locul in patul de la geam, ca sa poata vedea si el tooate minunile acelea, caci se saturase sa priveasca doar tavanul si peretii salonului .
si pacientul de la fereastra a murit chiar in acea noapte
dimineata, cand se schimbau asternuturile, el l-a rugat pe ingrijitor sa il mute in patul de la fereastra .
acesta s-a aratat destul de mirat, dar nu a avut nimic impotriva si l-a mutat in locul mortului
bolnavul sa uitat prin fereastra prin care a dorit atat de mult sa priveasca .
si a inceput sa planga
caci pe fereastra nu se vedea decat peretele vechi al cladirii de vizavi
Este trista..dar totusi este "ceva" de invatat ceva din ea!
