Singuratatea

In prima instanta imi vine sa spun "Nu suport singuratatea...." Dar daca ma gandesc mai bine :P oricum dupa sesiune vreau sa imi inchid tel o vreme si sa nu mai intru pe mess. tot un fel de singuratate e si asta. Am nevoie de un timp bun in fiecare zi pe care sa il petrec numai cu mine si cu cartile mele . Totusi termenul singuratate... as vrea sa fiu singura dar cu siguranta ca cei iubiti sunt acolo pentru mine. Sa fiu singura numai cu mine pentru o perioada lunga de timp, de cateva saptamani m-ar intrista. Insa trebuie sa admit ca experimentul asta este bun de facut, sa ma regasesc, sa imi redefinesc obiectivele, asteptarile de la mine si de la ceilalti...

Singuratea este cel mai apropiat prieten pe care il ai ... Atunci realizezi cine esti cu adevarat...cand esti tu si cu tine insuti fata in fata.

ashcroft a scris:

Singuratea este cel mai apropiat prieten pe care il ai ... Atunci realizezi cine esti cu adevarat...cand esti tu si cu tine insuti fata in fata.

da constat ca sunt o ratata

rise_again a scris:

da constat ca sunt o ratata

Asteapta pana la 70 de ani, la 20 de ani e prematur sa constati asa ceva.

Kaleidoscope a scris:

Am intalnit foarte multi oameni care se tem de singuratate, care nu rezista sa stea singuri.

Nu ma intelegeti gresit, nu traiesc izolata, am prieteni, dar sunt "o singuratica".

Cred ca totul porneste din copilarie. Daca analizam acest aspect, vom descoperi ca modul cum ne-am petrecut copilaria, legatura pe care am avut-o cu parintii este foarte importanta. Poate ma insel, dar eu cred ca cei care au trait intr-o familie dezbinata, cei care nu prea au cunoscut iubirea si atentia parintilor, cei care au avut prea multe restrictii, niste parinti severi, s-au transformat in niste singuratici! Pot avea o viata sociala, dar se simt mult mai bine singuri, se descurca singuri, nu cer sfaturi. Desi par inadaptati, sunt niste oameni puternici, caliti, independenti.

Spuneti-mi, va rog cat timp ati rezista sa stati singuri, fara sa intrati in contact cu ceilalti?

gheorghe35 a scris:

Asteapta pana la 70 de ani, la 20 de ani e prematur sa constati asa ceva.

ai dreptate . eu sunt o fiinta dulce sensibila inteligenta uneori doar ca nu reusesc sa ma fac remarcata pana la 70 de ani imi revin :D

Kaleidoscope a scris:

Desi par inadaptati, sunt niste oameni puternici, caliti, independenti. Spuneti-mi, va rog cat timp ati rezista sa stati singuri, fara sa intrati in contact cu ceilalti?

Suntem inadaptati pentru ca nu avem la ce sa ne adaptam, cum spunea Emil Botta. Cu siguranta singuratatea, ascetismul intr-o capitala in care homo sapiens sapiens traiesc intre zidurile modernitatii consumeriste pare un pas spre scrizofrenie Dar nu este asa, aceasta alegere a ego-ului nostru ne trimite pe poteca (Constantin Noica), ne trimite de pe strada capitalei sau orasului pe poteca adevaratei vietii -- natura. Sunt o persoana introvertita (INFJ: introverted (67), intuitive (75), feeling (12), judging (44)) cu un IQ putin peste mediu; si cum spunea rise_again "eu sunt o fiinta dulce sensibila" in aceste cuvinte invaluite in mierea soarelui ma regasesc. (Am despicat soarele din el indulcindu-ma cu suava miere - fluviul naturii interne. Aceasta flacara intensa a cunoasterii a eului si a celorlati-eu. Am imbratisat poalele muntilor, aceste trupuri robuste ale fiintei.) Iar Absolutul ma ajuta sa iubesc pur, sau cum se zice in religia ortodoxa: iubire duhovniceasca, sa cobor mintea in inima.

Dar si din cauza acestei deveniri intru fiinta, care se poate realiza numai in singuratate, a luat nastere in mine depresia. Trei tipuri de depresie mai exact. Una cea duhovniceasca, din cauza inexistentei complete a lui Dumnezeu in existenta mea -- dubiul asupra manifestarii a lui Dumnezeu, dar nu si dubiul asupra necesitatii lui Dumnezeu (desigur nu pentru manipulare negativa, exista si o manipulare pozitiva). Al doilea tip este depresia cauzata din cauza "destinului" umanitatii (o viziune pesimista). Iar al treilea tip este depresia cauzata de timiditate, acest tip de depresie aparand rar.

"Life is but a dream within a dream" (Poe).

Ca sa inchei iti spun urmatorul gand: da avem nevoie de societate, de comunitate pentru ca defapt acesta este paradoxul fiintei umane. Ne construim zodie cu zodie o personalitate proprie, unica insa noi ca fiinte umane nu putem exista singuri, noi trebuie sa co-existam.

edit: Mai doream sa mai scriu un gand asupra spuselor tale:

"Cred ca totul porneste din copilarie. Daca analizam acest aspect, vom descoperi ca modul cum ne-am petrecut copilaria, legatura pe care am avut-o cu parintii este foarte importanta. Poate ma insel, dar eu cred ca cei care au trait intr-o familie dezbinata, cei care nu prea au cunoscut iubirea si atentia parintilor, cei care au avut prea multe restrictii, niste parinti severi, s-au transformat in niste singuratici!"

S-ar putea in anumite cazuri ca aceasta "teorie" sa fie afirmativa (copilaria fiind o importanta treapta intr-o dezvoltare fireasca (? ce este normalitatea)). Dar motivul singuratatii, in cazul meu, nu este o relatie instabila cu familia (desi nu mi-am cunoscut tatal si nici nu am sa il cunosc) ba din contra familia noastra este construita pe anumite valori care se pot modela in functie de personalitatea membrilor, dorintele si nevoile si desigur responsabilitatile membrilor. In cazul meu pot spune ca eu am ales ascetismul. For self-knowledge and other-self-knolwedge. And to research. Deci alegerea singuratatii nu este numai un efect al unei "traume" din copilarie ci si o alegere personala pentru self-knowledge si other-self-knowledge... bun cu siguranta si cunoasterea universala (obiectiva)

Nu stiu cat timp as rezista singura, pt k nu m`am testat.Exista momente in care orice om isi doreste sa fie singur, sa se concentreze pe inetregoul sau, insa de foarte multe ori oamenii se retrag in singuratate tocmai pt a produce un anumit impact celor din jurul lor, pentru a le da de inteles k sufera un anumit dezechilibru emotional.O viata austera duce la o stagnare psihica, deoarece foarte multe capacitati umane se dezvolta in raport cu ceilalti semeni.Ne autocunoastem in raport cu ceilalti, ne autoevaluam prin comparare.Una dintre trebuintele primordiale este trebuinta de apartenenta la grup, iar satisfacerea acesteia este foarte importanta pentru starea emotionala a individului.De fapt aceasta stare emotionala este centru tuturor activitatilor noastre.Tot ceea ce interprindem are ca scop sa ne faca fericiti.Fara societate ni se stirbeste fericirea deorece ignoram o mare parte din necesitatile noastre, a caror satisfacere este posibila doar cu ajutorul societatii.Un alt exemplu in acest sens este trebuinta de stima de sine.Aceasta este foarte importanta, o fiinta umana normala are constanta nevoie k cei din jur sa o aprecieze.Si in cazul formarii personalitatii o parte din contributie este a celor in jur.Tot in aceeasi tema intra si afectivitatea.Omul este 'dependent' de afectivitate.

Nu zice nimeni k nu putem trai singuri, insa o persoana care traieste izolata de societate nu este o persoana implinita, fericita, pentru ca psihicul nu e adaptat unei astfel de situatii.

Mai sus vbeam dsp singuratatea extrema.Exista si cazuri in care oamenii se simt singuri deoarece nu exista cineva cu care sa faca ceea ce ar dori ei sa faca.Sau pentru ca cei din jurul lor nu le acorda atentia cu care erau obisnuiti in alte cazuri.Sau apare o supraincarcare psihica si nu au cui sa o elibereze..

"Daca nu-i cu cine vorbi, se scrie." - G.Bacovia

exact, daca nu ai cu cine vorbi poti sa scrii, hartia suporta orice

sau poti sa citest, cartile sunt prieteni reci, dar siguri