Cand visez visez numai ca zbor, sunt un fel de plaman intr-o chestie transparenta care respira si se face cand mica, cand mare cat tot universul. Vad de sus, ma vad si pe mine copila jos langa o moara care se tot invarte si pac am un fel de accident la gat precum cand era sa mor, innecata acum multi ani in mijlocul unui lac, fara lume, fara nimeni in jur. Ramasesem cu capul in nori si inotand m-am prins de niste alge demente care m-au apucat de un picior si nu m-au mai lasat. M-a vazut un domn in varsta si m-a salvat. Nici nu m-a atins ci doar mi-a vorbit calm, calm si mi-a strigat exact ce sa fac. Mi-a zis sa respir, sa innot, sa traiesc etc.
Punctul meu slab e cand incep sa-mi interpretez visul. Asta e. Tipa (nu ma intreba care tipa ca nu zic!) zice ca asta e cheia, interpretarea. Eu ma uit in ochii ei si lacrimez ca proasta dar stiu ca m-a prins. Ca pe-o alga. Din nou.
Nu va uitati la videoclip, ascultati doar muzica.
